Gâlceava Mireanului Trafalet cu sfânta Tijă

de Moise Guran

Într-o istorie mondială a inovațiilor, saltul de la bidinea la trafalet a fost probabil la fel de important ca trecerea de la mangealâc la roabă. Dacă nu știți ce e ăla mangealâc, de principiu să știți că e un par, ținut de capete de doi oameni, de regulă zidari, care cară pe el o greutate.

Imaginați-vă doar cât de elegantă trebuie să fi apărut roaba, condusă de un singur șofer, care transportă și mai mult, și cu un efort mai mic. Ei, cam așa și cu trafaletul… Probabil, cam toți ne-am îndeletnicit cel puțin o dată în viață cu el constatând, ce minune!, că nu lasă dâre de vopsea precum bidineaua, că e spornic și eficient, că, la fel ca roaba, e elegant și presupune un efort mai mic.

La zugrăvit… la ce altceva?! Ei bine, da și la miruit. N-a fost chiar așa o supriză în faptul că au făcut ocolul țării pozele cu Preafericitul Daniel, miruind cu un trafalet noile monitoarele și studiouri ale televiziunii deținute de Patriarhie.

În fond și acestea reprezintă, la fel ca roaba și trafaletul, o retehnologizare, un pas înainte într-o meserie. Noi, mirenii, ne-am amuzat, de fapt, de postura inedită în care preafericita mână bisericească, împodobită de sărbătoare, s-a îndeletnicit cu un biată unealtă miereană, cum este trafaletul.

N-a fost nimic rău în asta, chiar dacă n-au lipsit nici răutățile, ba chiar pozele și știrea au fost preluate și de BBC. Acum, la modul sincer și serios, odată cu dezvoltarea pe orizontală și pe verticală a catedralelor din țara noastră, tehnologia devine o necesitate și nu cred că ne-am mira dacă, în viitoarea Catedrală a Mântuirii, sunetul va fi dolby surround.

Adevărata problemă, de la care n-am mai înțeles, însă, nimic a fost oțărârea Bisericii Ortodoxe cum că Preafericitul NU ar fi folosit un trafalet la miruire. Chiar la noi la radio, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a ținut să precizeze că nu e vorba de obișnuitul trafalet, ci de o tijă de sfințire. Noi care știm ce e ăla trafalet, că na!, l-am folosit și noi la viața noastră, o ținem una și bună, în vreme ce Biserica insită că Patriarhul n-ar fi putut folosi un astfel de instrument mirean, de parcă trafaletul n-ar fi tot pentru oameni, ci ar fi vreun instrument decadent sau, Doamne-ferește!, un instrument al satanei.

Mi se pare mie că, propovăduitoare de milostenie, Biserica s-a cam poziționat în oarecare conflict cu munca, de vreme ce în acțiunea de sfinţire, Patriarhul nu putea folosi un instrument de zidărie. Ciudățenia e și mai mare dacă te gândești că Înaltpreafericitul Daniel a condus cea mai lucrativă Mitropolie, înainte de a deveni patriarh, iar în zilele noastre este destul de clar că Biserica Ortodoxă trece, sub conducerea sa, prin cea mai fericită perioadă financiară, una în care exact zidăria la cea mai mare catedrală din istoria neamului îi ocupă timpul.

De aceea, nu înțeleg unde e ofensa, iar dacă nu este, nu înțeleg de ce Patriarhia nu dă un comunicat în care să se precizeze ceea ce este evident pentru noi toți și anume faptul că tija de sfințire este, de fapt, un preasfânt trafalet, iar milostenia fără de muncă nici nu e morală că nici n-ar avea de unde.