Un război inegal pe banii statului
de Moise Guran
Prezentă la Interviurile Europa FM, Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat că şpaga pentru una bucată asfaltare drum în România variază între 15 şi 30% din alocarea bugetară. Depinde de autoritatea care face licitaţia, că una e să dai şpagă la primar, alta la consiliu judeţean şi alta la ministru.
Nu procentele sunt şocante, deşi trebuie să vă mărturisesc că ele au crescut cu până la 50% în ultimii zece ani, ci faptul că şeful DNA face publice aceste informaţii. Dacă ar fi fost vorba de unul-două cazuri, probabil Kovesi ar fi tăcut mâlc ca să nu strice ploile colegilor care stau cu urechea pe corupţii respectivi.
Cum procurorul şef al DNA nu este un novice în materie de cercetare penală, faptul că şi-a permis să dea public aceste informaţii înseamnă că fenomenul este atât de răspândit, de cunoscut şi de acceptat în mediile politice, încât nici nu mai contează faptul că respectivii baroni locali sau centrali ştiu că DNA-ul e cu urechea pe ei. Şi nu le pasă.
În ciuda căderilor masive din ultima perioadă, ei fie se simt cumva protejaţi, fie foamea e mai mare decât frica. Mai există şi o a treia variantă, cea în care mai marii zilei ştiu că DNA-ul şi SRI-ul nu-i pot urmări chiar pe toți şi fiecare speră că nu va fi chiar el cel pe care-l vor ridica mascaţii. La drept vorbind, meciul este destul de inegal, căci unii au banii şi resursele statului, în timp ce ăilalţi se chinuie, că nu au suficienți poliţişti.
Tot la Interviurile Europa FM, Kovesi s-a plâns de faptul că nu i se aprobă încă 50 de poliţişti care să lucreze la dosarele de corupţie. Bineînţeles că nu i se aprobă, doar e vorba de vreo 50 000 de euro pe lună, o cheltuială infimă pentru care un baron din ăsta, care ia şpăgi cuprinse între 15 şi 30% dintr-o licitaţie de câteva milioane de euro, nici nu se ridică din pat. Numai mutarea biroului lui Victor Ponta la ministerul Apărării trebuie să fi costat mai mult de atât.
Nu comentez faptul că guvernul are alte priorităţi, nici nu-i de mirare, dar mă gândesc aşa… poate facem noi cetăţenii o chetă ca să plătim DNA-ul. Aşa frumos cad în ultima vreme corupţii de la toate partidele, încât eu aş fi gata să dau primul.
Voi ce ziceţi? Vă băgaţi?