Dacă reducem CAS, scăzut să rămână!


de Moise Guran

Premierul Victor Ponta a anunţat faptul că reducerea contribuţiilor sociale cu 5% şi, respectiv, taxarea muncii se vor face. N-a spus exact când dar, anunţând impactul pe ultimele şase luni din acest an care este de 2,6 miliarde de lei, Ponta a lăsat de înţeles că data va fi 1 iulie.

Hai, să fie într-un ceas bun şi să se ţină de promisiune. Acum, vă duc puţin în culisele acestei decizii, căci Ponta spune că nici ăia de la FMI n-au motive să o respingă, căci pe primele trei luni bugetul a ieşit bine. Pe primele trei luni, bugetul a ieşit, într-adevăr, pe un deficit mititel de numai 0,14% din PIB.

Pentru asta s-au aplicat, însă, câteva scheme, unele de măiestrie statistică, altele la nivel de politici publice. În primul rând, estimarea de creştere economică este grosolană… presupunând că inflaţia se duce spre 3%, tot e nevoie de o creştere de 4%, în acest an, pentru a ieşi deficitul cum trebuie.

Cum, însă, economia românească se confruntă deja cu scăderi de preţuri, mă tare tem că va fi nevoie de o creştere de 5, chiar spre 6%, pentru a permite guvernului şi tăierea CAS, dar şi cheltuielile mai mult sau mai puţin electorale din acest an.

Apoi, ministrul bugetului, Liviu Voinea, şi-a făcut şi el datoria cum a putut pentru a ieşi bine la examenul FMI. Cum la începutul acestui an colectările din TVA au cam dezamăgit, Voinea s-a închis pe cheltuieli mai mici, reducând însă nu achiziţiile de bunuri şi servicii – acelea au crescut, ci reducând investiţiile.

O ordonanţă aprobată anul trecut conferă ministerului de Finanţe puterea de a prioritiza investiţiile, astfel încât statul să nu se mai întindă în prea multe direcții. Partea bună a acestei măsuri este că ea instituie un fel de supracontrol al puştilor de la Finanţe peste omnipotentul Liviu Dragnea care, de la ministerul Dezvoltării, avea până acum şi pâinea, și cuţitul.

Nu zic că nu-i bine să scadă CAS-ul, dar deja mare parte din ceea ce numim investiţii publice nu mai sunt decât cofinanţări obligatorii la proiectele europene. Măcar alea de ar fi bine făcute… că altfel, va trebui să dăm banii înapoi.

Dar greul abia urmează căci adevărata presiune pe bugetul lui Voinea va veni între alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. Riscul cel mare ar fi ca, după ce scade CAS-ul – iar eu aş aplauda o astfel de măsură, baronii locali să mai dea şi iama în buget pentru tot felul de asfaltări electorale, iar apoi să mai avem şi o creştere economică mai mică decât cea estimată.

Efectul unui derapaj bugetar s-ar vedea, apoi, în dobânzi mai mari care, cel mai probabil, ar duce la creşteri de taxe sau la o revenire a CAS-ului, aşa cum s-a întâmplat în timpul ultimei crize bugetare.

De aceea, astfel de soluţii trebuie bine calculate, să nu greşim, că tot noi plătim.