Fraţi moldoveni, aveţi de luat nişte decizii!

de Moise Guran

După întâlnirea dintre Băsescu și Timofti de la Iași, a devenit foarte clar faptul că cei doi lideri știu probabil mai mult decât pot să spună, legat de iminența unei tulburări în Transnistria (sau poate chiar pe tot țărmul ucrainian al Mării Negre).

Băsescu îi dă înainte cu URSS-ul lui Putin, în vreme ce președintele Republicii Moldova face declarații cuminți, încercând să convingă Moscova că nu e în interesul ei să se răscoale și Transnistria. Traian Băsescu vrea acum termene foarte clare pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, ca și cum Putin s-ar rușina de asta.

În primul rând, că o astfel de integrare depinde în primul rând de Moldova, nu de UE, în al doilea rând, că Moldova și-ar face mult rău singură să intre în UE mai nepregătită decât era chiar România în 2007, iar în al treilea rând, că Moldova are nevoie de garanția NATO împotriva Rusiei, nu de integrarea în UE.

Probabil Băsescu știe – și bănuiesc că i-a spus cumva și lui Timofti – că Republica Moldova nu va intra în veci nici în UE, nici în NATO, atâta timp cât va avea atârnată de coadă tinicheaua numită Transnistria. Și asta pentru că în UE și în NATO intră țările fără dispute cu vecinii.

În acest sens, nici măcar o unire cu România nu se poate face fără acordul acestor două organizații, care, de bine de rău, garantează acum integritatea României, așa cum este ea azi.

Dar acum puneți-vă și în locul autorităților de la Chișinău. Granița cu Transnistria nu e pe Nistru. Acolo sunt forțele rusești “de pacificare”, cum le zic moldovenii, după care treci în niște sate aflate tot sub autoritatea Chișinăului și abia apoi vine bariera milițiilor transnistrene. Dincolo de ea, în Transnistria, sunt de asemenea numeroase sate de români. Deci, cam ce ar trebui să facă Republica Moldova cu Transnistria? Să o abandoneze? Cui? Are cetățeni acolo de care este responsabilă. Ce să le ofere? O strămutare?

Chișinăul n-a avut niciodată o soluție nici pentru Transnistria, nici pentru cetățenii moldoveni de acolo. Moldova a rămas prizoniera Tiraspolului, iar liderii moldoveni au tot bătut apa în piuă pe o neutralitate pe care Rusia nu dă doi bani, tocmai s-a văzut.

Deci, de aici, cum procedăm? Ce urmărește Băsescu cu această grăbirea integrării Moldovei? O minimă legitimare pentru a extinde protecția militară a României dincolo de granițele ei? O iritare a găgăuzilor care, acum o lună, au votat pentru Uniunea lui Putin, la un scor chiar mai mare decât Crimeea?

Mie mi se pare că oamenii politici de la Chișinău chiar speră într-o soluție venită de la Moscova, care i-ar scuti pe ei de o decizie. În lipsă de idei, se uită spre România, dar România nu este Rusia expansionistă. România nu cucerește, nu ocupă alte țări fie ele și surori, ci poate doar oferi o mână de ajutor.

Așa că, frați moldoveni, aveți de luat niște decizii. E ceasul al doisprezecelea și, dacă nu suferiți cumva de sindromul Stockholm, dacă nu v-ați îndrăgostit de cei care vă țin prizonieri și de promiscuitatea statutului politic al țării voastre, pe care noi o considerăm ca fiind și a noastră, sunt convins că veți lua o decizie cu gândul nu atât la prezentul complex, cât la viitorul generațiilor următoare din Republica Moldova.

N-o spun eu, v-a spus-o Ștefan cel Mare.