Viol constituţional cu final… interesant

Redacţia Biziday, azi, eu şi colegul meu de bancă (Artistu Vasile) privind la conferinţa în direct a preşedintelui:

Io – Iar face Băsescu perversiuni cu Constituţia…

El – N-a făcut Eminescu perversiuni cu limba română câte perversiuni a făcut Băsescu cu Constituţia României…

Io (pe gânduri) – De data asta cred că-i ies şi lui Băsescu metafore…

În urma acestui dialog pueril mi-a venit idee să vă explic aici de ce precedentul Constituţional născut absolut aberant din hărţuiala politică dintre Ponta şi Băsescu este totuşi bun pentru democraţia noastră.

Constituţia nu prevede cum poţi trece din guvernul Ponta 2 în guvernul Ponta 3, dar nu prevede nici ce ar trebui să se întâmple în momentul în care un guvern, oricare ar fi el, nu mai respectă programul de guvernare. Perfectă în imperfecţiunea ei, Constituţia României s-a trezit la un moment dat că rolul de mediator pentru formarea unui guvern pe care îl are preşedintele se poate transforma în cheful de a desemna un premier pe cine vor muşchii preşedintelui.

Dar cum ar fi dacă preşedintele ar deveni un soi de cenzor legislativ (nu doar politic aşa cum face Băsescu acum) al guvernului?

ART 103

(1)  Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Deja s-au croşetat pulovere din acest articol 103.

De asemenea, Constituţia prevede doar două proceduri de schimbare a componenţei guvernului – prima este asta din controversatul Articol 103, iar a doua se referă la remaniere, dar cu o steluţă la aliniatul 3.

ART 85

      (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
      (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul 2 numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

Acum suntem în situaţia clară a acestui articol 85 (al.3) în care preşedintele trebuia să numească pur şi simplu noii miniştri după aprobarea Parlamentului de ieri. În loc să facă asta, Traian Băsescu spune NU, nu-i numesc că guvernul ăsta, Ponta 3, are alt program decât ăla aprobat în 2012, tot în baza articolului 103 (dar aliniatul 2). Îi numesc numai dacă îşi asumă răspunderea pe noul program, riscând o moţiune de cenzură.

 Art 103

(2)  Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

În Constituţia României nu scrie niciunde că preşedintele ar trebui să vegheze ca guvernul să-şi respecte programul. Şi ştiţi de ce? Pentru că programul politic este un contract între ales şi alegător, având ca singură sancţiune, în caz de nerespectare, următorul vot. Pentru noi cetăţenii este pur şi simplu frustrant să vezi că toţi câştigă alegerile după care nimeni nu mai respectă ce a zis, ba chiar aş spune că, în democraţiile adevărate, rar vezi astfel de păcăleli politice în care promiţi marea cu sarea iar apoi uiţi. De aici şi frecvenţa votului împotriva cuiva, iar nu pentru cineva, aşa cum ar fi firesc. Dar nici la alţii şi nici la noi nu scrie că cineva, oricine, fie el şi preşedinte, poate sancţiona guvernul pentru că şi-a schimbat programul.

Precedentul creat acum de preşedintele Traian Băsescu împreună cu premierul Victor Ponta se referă la schimbarea programului de guvernare. Şi este important! Dacă de exemplu vine guvernul şi creşte TVA-ul fără ca asta să fi fost în programul de guvernare, atunci preşedintele îi va putea cere premierului să meargă în Parlament şi să-şi asume răspunderea. Că altfel nu îl promulgă. Păi nu se schimbă prin lege TVA-ul? Nu, nu neapărat. Cel mai des Codul Fiscal se schimbă prin Ordonanţă de Urgenţă. Procedura asumării răspunderii este una de reglementare specială, în sensul că guvernul (care este executiv, nu legislativ) dă un proiect de lege (deci devine legislativ) pe care îl introduce în vigoare prin simpla citire în Parlament, fără alte dezbateri. Doar în cazul în care cineva introduce o moţiune de cenzură se mai fac dezbateri pe legea respectivă, dar nu pentru modificarea ei, ci pentru demiterea guvernului din cauza ei.

Altfel spus, asumarea presupune punerea pe masă la pachet şi a legii (sau a unui program, în cazul nostru) şi a mandatului guvernului care poate pica odată cu legea.

Una peste alta, în urma meciului Ponta-Băsescu se creează un precedent Constituţional care poate fi sau nu respectat şi de următoarele guverne/preşedinţi. De asemenea, în caz de dezacord Curtea Constituţională poate valida sau nu acest precedent, dar eu cred că dacă de data asta Ponta a fost de acord, Curtea va fi tentată să îl valideze. Şi asta pentru că este de bun simţ ca Guvernul să îşi respecte programul.

Şi uite aşa, concluzia îi aparţine tot Artistului Vasile – dintr-un viol constituţional a ieşit un copil interesant.