E poate timpul pentru alţi Neo în presă
de Moise Guran
Multe discuţii în ultima vreme pe marginea presei noastre care, ştim cu toţii de ani buni, are agenda cetăţeanului doar dacă asta foloseşte sau măcar nu deranjează patronului. Desigur, avem o problemă cu patronii de presă, la fel cum avem şi cu politicienii. Am făcut şi cu Vlad Petreanu o discuţie pe această temă la emisiunea Avocatul Diavolului, dar tot n-am ajuns la un rezultat. Pur şi simplu suntem dezarmaţi noi ca societate în faţa unei situaţii de tip RMGC, în care o companie vine şi cumpără (cu vreo 20 de milioane zice Naumovici) cam tot ce înseamnă media de la noi.
Îi ştiu pe câţiva dintre puştii de la Casa Jurnalistului, iar unul dintre ei mi-a cerut să îi ajut să se finanţeze prin crowdfunding, adică prin diseminarea pe reţele a ceea ce fac ei în speranţa obţinerii unor donaţii mici dar de la multă lume. O să dau curs acestei solicitări deşi nu sunt convins că asta e soluţia generală pentru presa noastră. Cei de la Casa Jurnalistului sunt tineri, sunt principialişti, sunt săraci dar şi idealişti. Sunt cam tot ceea ce ar trebui să fie un jurnalist care simte pur şi simplu societatea şi nevoile ei. Dar oare nu vor îmbătrâni? Nu se vor însura? Nu vor avea nevoie de o casă, de o rată la bancă sau de siguranţa unui salariu? Vedeţi, problema acestui tip de jurnalism este că e condamnat să rămână doar media. Nu şi mass. Îndată ce ia proporţii lucrurile se schimbă. Un trăitor al zorilor democraţiei româneşti, aşa cum am fost eu şi alţii ca mine, a mai văzut asta. Toţi ne simţeam haiduci la începuturi, aveam principii, albul era alb, iar negrul negru. În timp, mulţi şi-au rătăcit principiile în amestecul gri-ceţos de alb şi negru.
Nu ştiu în ce măsură internetul şi reţelele de socializare au schimbat lucrurile… probabil că le-au mai schimbat, dar şi acest tip de jurnalism prezintă riscuri. Ce RMGC-ul nu şi-a cumpărat blogări/ongişti/jurnalişti? Ba da, şi a făcut chiar mult mai ieftin decât l-au costat televiziunile.
Probabil mai mult decât altele, această meserie depinde de oameni. Un jurnalist trebuie ascultat, dar nu neapărat crezut, nu girat, nu adulat. Ca să nu se transforme în vedetă sau politician.
Îi sprijin pe cei de la Casa Jurnalistului şi, dacă doriţi, puteţi să îi sprijiniţi şi dumneavoastră (click aici pentru detalii). Asta nu înseamnă că îi girez, dar ei reprezintă poate o resetare, sau o reîncărcare. La fel ca în Matrix. E clar că avem nevoie de asta, chiar dacă, la fel ca în film, am fi conştienţi că, după o vreme, o vom lua de la capăt.
