În preajma contraofensivei ucrainene…

Moise Guran

Sunt multe speranțe și multe gânduri legate de prefigurata ofensivă prin care Ucraina urmează să își elibereze teritoriile luate de ruși. Unii spun că această ofensivă nu trebuie privită ca fiind decisivă pentru întreg războiul. Eu cred că este și că un eventual eșec ucrainean va aduce în cel mai bun caz o înghețare a frontului și o permanentizare a situației până la momentul în care Rusia se va reface și va ataca din nou. Mă tem însă că, la resursele Rusiei și la oboseala occidentalilor, dacă ucrainenii nu reușesc mare lucru în această vară, ei riscă să piardă războiul, iar pe termen mai lung, riscă să își piardă chiar țara. De aceea probabil generalii ucraineni cântăresc și planifică cu mare atenție fiecare pas pe care îl vor face, precum și etapele și variantele pe care le au și care se pot dezvolta pe măsură ce contraofensiva începe și se desfășoară.

Dar când va începe?

Poate începe oricând, pentru că sezonul ploios e pe final. În mod normal, ar fi trebuit să înceapă deja de câteva săptămâni, atunci când ofensiva rușilor a culminat, pentru a nu le da timp de refacere. Dar ucrainenii încă nu aveau suficient armament occidental (tancuri în special) și începuse dezghețul. Între timp, o parte din tancuri au ajuns, au primit chiar și MiG-uri 29, dar solul încă e reavăn și bănuiala mea este că acțiunile decisive vor mai aștepta până spre mijlocul lunii iunie.

Deși tancurile occidentale primite între timp sunt mai grele decât cele sovietice și, deci, un sol încă destul de încărcat cu apă le poate limita acțiunea, anumite recunoașteri în forță, cu blindate și tancuri ușoare, vor precede probabil acțiunile ofensive propriu-zise. Săptămânile trecute am avut știri că grupuri ale forțelor speciale ucrainene au început deja, pe Frontul de Sud, în regiunea Herson, să treacă Niprul și să stabilească capete de pod. La fel au făcut și vara trecută, tot în Herson, la Davidiv Brid, dar a mai durat săptămâni până au reușit să rupă frontul. Iar după ce l-au rupt, au așteptat ca rușii să mute forțe peste Nipru, iar ei au atacat în est, la Harkov, mutând centrul de greutate al bătaliei la sute de kilometri distanță. Apoi, după ce rușii au reușit să stabilizeze Frontul de Est, ucrainenii au revenit pe cel de Sud, pe care l-au rupt din nou și i-au presat, măcinându-i, până i-au forțat să se retragă în stânga Niprului. 

Tactica asta de croșeu-upercut-croșeu este posibilă în primul rând pentru că, pe interiorul arcului pe care îl face frontul, ucrainenii au linii de comunicație terestră mai scurte decât au rușii pe exteriorul arcului, care le permit să mute mai repede echipamentele de pe un front pe altul. În al doilea rând, de acum e evident, Armata Rusă e o catastrofă logistică, un goliat împiedicat care a păstrat un singur avantaj – e mare și cade greu, iar Armata Ucraineană cred că poate da lecții de organizare multor armate din NATO. (Dacă v-a venit în minte prima dată comparația cu Armata Română, păcatul vostru să fie, eu m-am gândit la cea germană. Serios.)

Care pot fi obiectivele contraofensivei?

Deși convențional împărțim acum frontul în trei zone (Frontul de Est, Frontul de Sud și Donbas), atacul ucrainean nu trebuie în mod necesar să țină cont de aliniamentul actual.

Ucraina are cel puțin trei zone distincte de eliberat – Regiunile Zaporijie și Herson, până la Mariupol, (parțial ocupate, ceea ce numim Frontul de Sud), Donbasul și Crimeea. Aliniamentul actual al Frontului de Est (regiunea Harkov) este acum aproape de granițele regiunilor Luhansk și Donețk, deci Frontul de Est e practic pe linia Donbasului istoric, chiar dacă numim Frontul din Donbas linia dintre Severodonețk-Bakhmut-Donețk-Vuhledar.

Dar importanța strategică a fiecărei zone e diferită, iar Crimeea, care nu are acum front terestru, este de departe cea mai importantă, atât pentru ruși, cât și pentru ucraineni. Dar și pentru români, turci, bulgari, deci și pentru flancul de SE al NATO. Pe de altă parte, Zaporijie are cea mai mare centrală nucleară din Europa și, în opinia mea, este a doua ca importanță, după Crimeea, pentru ucraineni. 

În același timp, zona de la Herson la Mariupol, cu tot cu litoralul Mării Azov (pe care o numim convențional Frontul de Sud) este cea mai vulnerabilă militar, ca geografie, dar este probabil și cea mai fortificată de ruși, tocmai pentru că și ei și toți analiștii se așteaptă ca, tocmai de aceea, de aici să înceapă contraofensiva ucraineană. 

Desigur, și Crimeea este foarte puternic apărată. Ar avea sens ca ucrainenii să riște un desant în Crimeea înainte să controleze litoralul Mării Azov, înainte adică să aibă capacitatea de a interzice măcar parțial aprovizionarea peninsulei pe mare și pe Podul Kerci? În mod clar, ucrainenii trebuie să taie cumva aprovizionarea Frontului de Sud prin Crimeea și Istmul Perekop, dar nu îmi dau seama cum ar putea face asta dinspre Crimeea. Generalii ucraineni, dovedit geniali, pot oferi însă surprize, dar eu nu mă aștept să își înceapă contraofensiva cu Crimeea, pentru că ar avea prea multe pierderi. Totuși, atacuri de diversiune aici vor avea loc cu certitudine.

De fapt, mie mi se pare că Crimeea poate reveni Ucrainei doar în cazul unui colaps militar total al Rusiei, urmat probabil de un colaps politic. Și chiar și atunci tot ar exista riscul ca Rusia să folosească arme nucleare ca să păstreze Crimeea – atât de importantă este peninsula din mijlocul Mării Negre.

Expect the unexpected!

La un moment dat prin toamnă, Igor Girkin, criminal de război (ceea ce nu-l face totuși prost), fost comandant al trupelor ruse din Donbasul ocupat, explica faptul că linia Svatove-Kreminna, pe Frontul de Est, nu are bariere naturale semnificative și că Armata Rusă greu poate opune rezistență acolo, dacă ucrainenii forțează. Dar, după eliberarea Harkovului, ucrainenii nu au mai forțat, probabil din criză de muniție și pentru a-și prezerva oamenii pentru contraofensiva din această primăvară. 

Deși este mai puțin importantă din punct de vedere strategic, o ofensivă pe Frontul de Est ar fi și cea mai curajoasă, având în vedere că Armata Ucraineană ar avea nevoie de resurse mai mari pentru a-și asigura flancul de Est (granița de stat cu Rusia), în cazul în care ar înainta spre Luhansk (să zicem). Pe de altă parte, un astfel de atac le-ar permite ucrainenilor să amenințe marile aglomerări urbane, Luhansk și Donețk, și ar elibera din presiunea pe Frontul din Donbas (Lisiceansk-Bakhmut-Avdiivka-Vuhledar) unde au murit probabil cei mai mulți soldați ucraineni, și unde sunt concentrate trupele de elită rusești (inclusiv Wagner, iar acum îi trimit și pe ceceni).

Eu cred că aceasta va fi mișcarea principală a ofensivei ucrainene, dar nu din rațiunile pe care le-am expus mai sus, ci pentru că, mai probabil, generalii lor mizează pe un colaps total al Armatei Ruse.

Poate fi goliatul rus răsturnat?

Deși furnizarea de tehnică și muniții occidentale, dar mai ales antrenarea militarilor și recruților ucraineni în bazele NATO, au mai echilibrat diferențele dintre cele două armate, ucrainenii sunt nevoiți în continuare să judece și să-și planifice războiul în mod asimetric. Altfel spus, Davidul ucrainean știe că nu-l poate pune la skanderbeg pe Goliatul rus și nu are nicio intenție să își măsoare direct mușchii cu acesta. Trebuie să îl facă cumva să se împiedice, să-l păcălească, să-l deruteze, să-l facă să se prăbușească.

De aceea, contraatacul ucrainean nu poate fi nicicum similar ofensivei poziționale pe care au desfășurat-o rușii în această primăvară, de pe la final de ianuarie și până acum. Acest tip de push prin forță brută ar fi catastrofal pentru ucraineni și, cel mai probabil, generalii lor se gândesc cum să planifice un atac care să meargă “pe șut”, cum se zice în fotbal, pe ruperea frontului undeva, urmată de o înaintare care nu se va mai opri precum cea din toamnă de la Harkov și care nu va mai oferi rușilor posibilitatea de stabilizare a frontului. Aceste mișcări ar trebui să determine colapsul și din interior al Armatei Ruse, adică ar trebui să-l determine pe soldatul rus să fugă nu numai din fața ucrainenilor care ar înainta (să zicem) pe Frontul de Est, ci și din Donbas sau de pe Frontul de Sud sau din Crimeea.

Este posibilă o astfel de evoluție? Nu știu sigur. Dar din punct de vedere logistic și moral există toate premisele – ucrainenii au acum lanțuri logistice bine organizate, cu sprijin occidental, iar soldații lor sunt antrenați și motivați. În schimb, rușii abia dacă mai găsesc 25 de rachete de croazieră să le lanseze de 9 Mai (acum șase luni lansau valuri de peste 100 într-o singură noapte), au scos bătrânele tancuri T-55 de la vaselină și le-au trimis pe front, iar soldații lor nici nu au habar de ce sunt în Ucraina și, probabil, nu-și doresc decât să scape cu viață de acolo. În plus, Armata Rusă a mai executat astfel de colapsuri complete, de exemplu în 1917. Ar fi drăguț pentru restul omenirii dacă și-ar face din colaps o tradiție… Dar deja ăsta e wishful thinking.

Pe de altă parte, mă tem că acesta este singurul mod de a învinge Rusia. Dacă, simțind că un astfel de colaps vine, Armata Rusă ar reuși retrageri cât de cât organizate, atunci Rusia va rămâne o amenințare pentru Ucraina, iar războiul s-ar putea prelungi dincolo de acest an, dacă nu cumva dincolo de acest deceniu.

Recapitulând (TL;DR)… 

1. Deși este probabil ca în zilele și săptămânile următoare să vedem deja acțiuni ofensive ucrainene, este improbabil ca evenimente de anvergură să se petreacă mai devreme de jumătatea lunii iunie.

2. Dacă vor fi consecvenți tacticii croșeu-upercut-croșeu (și n-ar avea de ce să nu fie, având în vedere avantajele explicate mai sus), ar fi mai logic ca ucrainenii să mimeze ofensiva pe Frontul de Sud, pentru a ataca apoi concentrat pe Frontul de Est, nu atât pentru a elibera complicata, din punct de vedere etnic, zonă a Donbasului istoric, cât mai ales pentru a demoraliza Armata Rusă și pentru a forța cumva colapsul acesteia.

3. Undeva, pe parcurs, va apărea desigur, din nou, riscul ca Rusia să folosească arme nucleare, dar acest lucru nu ar ajuta-o, fie și doar pentru faptul că (am citit într-o analiză ISW) trupele sale nici nu sunt echipate pentru front contaminat. Altfel spus, utilizarea unor bombe nucleare tactice ar putea să zicem opri pe moment o înaintare prea rapidă a ucrainenilor, dar i-ar pune pe fugă din zonă și pe soldații ruși. Bașca, intervenția probabilă a NATO în conflict…

4. Contraofensiva ucraineană din această vară este esențială pentru Ucraina și existența ei ca stat liber. Prelungirea războiului avantajează Rusia, o țară cu resurse, practic, nelimitate. Chiar dacă Rusia se retrage din unele zone ocupate din Ucraina, ea va avea capacitatea să se refacă și să atace din nou. Nici chiar un tratat de pace cu actuala Rusie (despotică și imperialistă) nu îi garantează Ucrainei existența pe termen lung, decât dacă Ucraina intră în NATO. De ce credeți că Suedia și Finlanda au cerut aderarea? Pentru că, de facto, nicio țară europeană nu se poate măsura cu Rusia imperialistă, de una singură. Dacă Rusia nu este înfrântă într-un mod care să determine o schimbare politică profundă, inclusiv a filozofiei sale imperialiste, atunci nici Ucraina, nici NATO, UE sau SUA nu vor reuși decât aruncarea amenințării ruse în viitor, pe umerii copiilor și nepoților noștri. Ucrainenii știu mai bine decât oricine asta, iar planificarea ofensivei lor nu are cum să nu țină cont și de acest aspect.