De ce tot amenință Rusia Republica Moldova?
Moise Guran
Un fost militar NATO mi-a spus odată că rușii sunt barbari și ineficienți în materie de tortură, dar excelează în materie de teroare. Cu asta se ocupă ei, cu inducerea spaimelor, terorismul de stat fiind mediul în care se mișcă precum peștele în apă. Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse a amenințat ieri explicit Republica Moldova cu o invazie, afirmând că aceasta, Moldova, „are în vizor scenariul Ucrainei”. Deși minte cum respiră și concurează cu Putin pentru rolul de cea mai destestată persoană la nivel mondial, domnul Lavrov nu face declarații fără sens, sau fără scop. Scopul acestei ultime declarații mi se pare însă c-ar fi un pic mai mult decât terorizarea Moldovei.
Armata Rusă pierde zilnic sute de soldați în Ucraina, și-a epuizat katiușele sovietice până la un stadiu al rezervelor în care a ajuns să importe muniții din Coreea de Nord, iar știrile de pe front sunt mai des despre blocuri de civili lovite din prostie, imprecizie sau răzbunare imbecilă decât despre mari ofensive victorioase ale rușilor. Totuși, toată lumea, inclusiv ISW, vorbește acum despre iminența unei mari ofensive ruse, întrebându-se dacă aceasta va fi prin nord, prin Belarus, prin est, pe la Svatove spre Harkov, sau prin sud, pe la Vuhledar, pentru închiderea Donbasului și separarea sa de Zaporijie, sau poate chiar spre Zaporijie și orașul Nipru, pentru a tăia Ucraina în două, de la Harkov la Herson.
Într-un articol din 8 ianuarie, arătam că este mai probabil ca toate aceste informații despre „marea ofensivă rusă” prin Belarus să fie o operațiune de intoxicare (de păcălire), pentru că ea n-ar avea sens dacă n-ar fi dublată și de un desant prin regiunea Odesa și, inevitabil, prin Moldova (fie doar și prin Transnistria, care face parte din Moldova).
O lună mai târziu, iată, rușii atacă pe Frontul de Sud, zice ISW, pentru a provoca dispersarea forțelor ucrainene de pe Frontul de Est, dar au tăiat deja internetul mobil în Luhansk, ceea ce sugerează că acolo, în est se va produce mai probabil atacul pricnipal, în zilele sau săptămânile următoare.
Acesta este momentul în care vine și Lavrov și amenință Republica Moldova că „va repeta scenariul Ucrainei”, adică o amenință că, nici mai mult nici mai puțin, ar urma să fie invadată de Rusia.
Aparatul de intoxicare al Rusiei e mult mai mult decât s-a dovedit armata sa. Întotdeauna a fost, dar de vreo 15 ani „războiul hibrid” este prins în doctrina militară a acestei țări. Asta presupune integrarea comunicării/dezinformării cu operațiunile militare și e mai sănătos să presupunem că ce scot pe gură Putin, Lavrov și alții are mai mult sens operațional decât politic. Iar interesul operațional al Rusiei acum este acela de a dispersa resursele militare ale Ucrainei către cu totul alte axe posibile de atac decât cea pe care Armata Rusă își va concentra trupele.
Ce încerc să spun este că, dincolo de obiceiul reflex al rușilor de a teroriza, ca de obicei Lavrov n-a vorbit întâmplător, dar e mai probabil ca amenințarea sa de acum la adresa Moldovei să fi avut drept scop mai mult derutarea Armatei Ucrainene decât o intenție concretă de invadare a Moldovei. Spun asta și pentru că nu este foarte clar cu ce forțe ar mai putea Rusia să efectueze un desant marin eficient, având în vedere că „infanteriile” sale navale sunt deja de multe luni pe front, măcelărite în valurile de atacuri de tipul „doi oameni la o pușcă„.
Acum o lună spuneam că Putin s-ar mulțumi cu o cucerire a Donbasului (din care îi lipsește jumătate din Donețk, adică un sfert din tot Donbasul istoric) sau chiar cu o înghețare a frontului pe pozițiile actuale. Între timp, cantitatea de tancuri și blindate decisă la Ramstein că va fi trimisă Ucrainei probabil că l-a convins că mai are puțin timp la dispoziție pentru a obține o pace… altfel decât rușinoasă. Acesta este primul sens al înarmării masive a Ucrainei – forțarea Rusiei să ceară sau să accepte pacea, eventual înainte ca tancurile de producție germană (celelalte sunt puține și de decor) să-și dovedească superioritatea în bătălie.
Poate că tancurile occidentale vor ajunge în Ucraina prin martie-aprilie, dar blindatele, care operațional s-ar putea să fie chiar mai importante, e posibil să apară pe câmpul de luptă în câteva zile. Așadar, rușii sunt deja conștienți că vor trebui să intre în defensivă în câteva săptămâni, iar aceast efort ofensiv de acum, deja început la Soledar, Bakhmut, Kremmina, probabil și Svatove în zilele următoare, are sensul ocupării unor poziții de pe care să se poată apăra eficient și să poată negocia ceva.
Este posibil ca Armata Ucraineană să se retragă de pe unele poziții, de exemplu din Bakhmut, pentru a nu-și epuiza resursele umane, care vor fi mai importante într-o contraofensivă bine susținută cu blindate, mai târziu, decât în păstrarea (poate cu rol psihologic) a unor sute de metri de front. Dar despre toate astea voi scrie atunci când lucrurile chiar vor avea loc.
Deocamdată rămân la părerea că „marea ofensivă rusă” este doar o operațiune de intoxicare (din care face parte și declarația lui Lavrov) și că Putin știe că armata sa e epuizată. Va continua mobilizarea? Probabil. Va ataca din nord, din sud, din cer, din pământ? Posibil, dar numai cu rol de diversiune, pentru că pe direcțiile secundare mai poate trimite doar răcani neinstruiți. Va forța pe Frontul de Est, spre Donbas? Deja o face și acolo concentrează ce i-a mai rămas din soldații profesioniști. Mai poate încerca o învăluire de la Svatove-Kremina spre Liman (pierdut de ruși în toamnă) pentru a încerca din nou să închidă Donbasul. A mai încercat asta și anul trecut, dar n-a reușit. Rotația comenzii Armatei Ruse a ajuns oricum de unde a plecat, adică la generalul Gherasimov, deci de ce nu s-ar repeta și greșelile Armatei Ruse?
Cât despre Republica Moldova, probabil nimic din acești 30 de ani de existență ca stat independent nu i-au arătat mai bine decât amenințările de acum cât de lipsită de conținut este neutralitatea sa constituțională – o beție autoindusă cu apă chioară, un fals anestezic față de amenințarea unei Rusii la fel de crude, nesimțite și lipsite de scrupule, de la Petru cel Mare, la Stalin și până la Putin. Declarația lui Lavrov de ieri și de altă dată, rachetele care trec fără jenă peste teritoriul molodovean, dar mai ales ororile îndurate de populația din Ucraina, atât de vizibile pentru cetățenii Republicii Moldova, ar fi trebuit să-i lămurească deja care-i treaba cu neutralitatea lor. Pasul făcut de Moldova spre UE, în conjunctura invitării Ucrainei, este bun, dar nu este decisiv. Pe mai departe soarta Moldovei depinde de două lucruri: modul în care se termină războiul și, mai important chiar, modul în care cetățenii Moldovei vor susține integrarea europeană a țării lor, indiferent că Rusia se prăbușește, sau că Rusia vine până la Nistru.