Sfârșitul războiului? Sfârșitul lui Putin? Sfârșitul Rusiei? Nimic nu (mai) este exclus anul acesta…

Moise Guran

În zece luni de război, Rusia și-a îngropat în Ucraina vreo sută de mii de oameni, o cifră înfiorătoare pentru timpurile pe care le trăim. Și, deși numărul oamenilor pare a fi ultima problemă a țarului Putin, eu cred că de la asta i se va trage, iar funia i se apropie și îi va ajunge la par curînd, poate chiar în 2023. În acest articol încerc să desenez o perspectivă a războiul ce se desfășoară atât de aproape de granițele noastre, fără veleități de analist militar, ci doar ca cititor constant de știri de pe front. Dacă dai la o parte intoxicările inevitabile ale războiului informativ, entuziasmul bombastic al televiziunilor de știri de la noi și chiar speranța de pace (da, uneori e bine să o dai la o parte și pe ea), poți ajunge la concluzia că războiul din Ucraina este fie actul final al dezmembrării URSS, fie cel de refacere al acesteia. Am sentimentul că evenimente importante se vor petrece în lunile următaoare, dar am dubii că un eventual proces de destrămare al Rusiei imperiale se va încheia prea curând. Dar poate începe anul acesta. Fie Rusia va încheia războiul, fie războiul va termina Rusia.

Context. În aceste zile, Rusia se aruncă cu multă furie, cu tot ce mai are și, mai ales, cu Wagner, în Donețk, spre Soledar-Bakhmut, într-o forțare pozițională ce amintește foarte clar de cea de la Severodonețk-Lisiceansk, de la începutul verii trecute. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost că Armata Rusă a cucerit absolut inutil două orașe (pe care de fapt le-a și distrus), dar a îngropat atât de multe resurse acolo încât ulterior nu numai că nu a mai putut susține nicio ofensivă niciunde, dar a mai fost și infrântă rușinos în două contraofensive ucrainene majore, fiind nevoită să se retragă cu coada între picioare, acoperită de rușine, atât din Herson (din partea dreaptă a Niprului), cât și din Harkov. Nu îmi dau seama dacă Bakhmut e mai important strategic decât Severodonețk, dar dacă Rusia a demonstrat ceva cu supramăsură de la începutul acestui război e că nu e cababilă să învețe din greșeli și că le repetă orbește, prostește, într-un mod în care numai deciziile politrucilor transformate în “strategii militare” pot cauza dezastre de dimensiuni istorice.

Ofensiva de primăvară a lui Putin. Circulă tot felul de informații legate de o nouă mobilizare, iminentă, ce ar urma să fie anunțată sau doar operată pe șest de Kremlin, urmată de o ofensivă pe la nord (din nou), adică prin Belarus spre Kiev, sau poate pe la vest de Kiev, spre Liov, menită, eventual, să închidă ruta de aprovizionare a Armatei Ucrainene cu armament și muniție occidentală.

Aceste informații au fost furnizate în special de serviciile secrete ucrainene, dar numeroși analiști militari occidentali au vorbit despre o astfel de ofensivă și de faptul că Putin nu a renunțat la planul său „maximal”, acela de a cuceri toată Ucraina, de a o alipi Federației Ruse sau de a pune la Kiev un guvern marionetă. În ultimele zile au apărut informații că Rusia a dublat peste noapte, de pe la 10 mii, la circa 20 de mii, numărul soldaților din Belarus, care ar putea susține cică o astfel de ofensivă. Desigur, numărul este încă ridicol de mic, dar poate crește, de aici și zvonurile de mobilizare nouă. 

Nu exclud deloc o astfel de ofensivă, dar am dubii legate de șansele sau seriozitatea ei. În primul rând, chiar presupunând că ar reuși, ea nu ar închide defel aprovizionarea Ucrainei, ci ar mai avea nevoie de încă o închidere, eventual dinspre Transnistria, care să taie și rutele de aprovizionare prin România. Da, știu, șeful serviciului de securitate al Moldovei s-a trezit pe la finalul anului trecut să spună că în ianuarie Rusia va invada Moldova. O fi știind el ceva, dar orice ar ști, sigur știu și ucrainenii, sigur știe și NATO. Nu cred că rușii mai au cu cine să facă desant naval, pur și simplu au epuizat trupele respective.

Un astfel de scenariu este aberant, fie și doar dacă este să luăm în considerare că linia frontului s-ar dubla. Rușii nu-s capabili să țină actualul front, deci orice ofensivă prin nord, prin Belarus, sau prin Transnistria, ar fi ori o diversiune, ori un dezastru total pentru Armata Rusă.

Personal, cred că asistăm la o tentativă de intoxicare, menită să determine mutarea unor resurse ucrainene din Donbas și, eventual, amânarea ofensivei Armatei Ucrainene de eliberare a Luhansk și apoi a Donețk. Despre asta însă, mai jos. Nu cred că Rusia mai are în vedere nicio ofensivă, nu cred că Putin, sau oricine altcineva din Rusia își mai imaginează acum la modul serios că întreaga Ucraină poate fi cucerită sau că la Kiev va mai putea fi impus un guvern pro-moscovit în următoarea sută de ani. Rușii s-au asigurat din partea poporului și a Armatei Ucrainene de o ură sinceră, profundă și de durată și chiar presupunând că s-ar găsi politicieni trădători, ei n-ar avea ce face, în aceste condiții. 

Realist vorbind, tot ce mai poate spera Rusia, la nivel de obiectiv militar, este cucerirea Donbasului, din care îi mai lipsește cam un sfert (jumătate din Donețk), dar eu cred că s-ar mulțumi și cu o înghețare a frontului. Nu va putea obține asta decât în situația în care țările occidentale opresc aprovizionarea cu muniție și armament pentru Ucraina. Tocmai au decis să o suplimenteze, inclusiv cu tancuri și blindate care vor permite noi ofensive ucrainene.  

Ofensiva ucraineană. Nu se pune problema dacă ci când vor relua ucrainenii ofensiva. O altă întrebare este unde? Pe la sud, spre Melitopol-Mariupol, pentru a închide Crimeea, sau pe la Est, pe la nord de Svatove, spre Luhansk, iar apoi Donețk?

La nivel de urgențe, o eliberare a sudului ar readuce marea centrală nucleară Zaporijie (de departe cea mai valoroasă captură a Rusiei de la începutul invaziei) înapoi în sistemul energetic ucrainean. De asemenea, izolarea Crimeei ar închide Rusiei de facto posibilitatea de a mai amenința vreodată Odesa. 

Acestea ar fi motivele pentru care ucrainenii ar putea prefera să dea prioritate unei ofensive pe Frontul de Sud.

Pe de altă parte, o ofensivă prin est, cel mai probabil pe la nord de Svatove, ar învălui frontul din Donețk, unde rușii acum își concentrează cam tot ce le-a mai rămas din forța lor ofensivă (Wagner și VDV). Ucrainenii au și ei pierderi grele și este posibil să nu-și mai permită, ca în vară, să aștepte o culminație a ofensivei ruse din Donețk și abia apoi să înceapă ofensiva, pentru că e posibil ca Bakhmut să cadă, iar apoi tot Donețkul (deși mă îndoiesc). Ceea ce încerc să spun este că o ofensivă ucraineană pe Frontul de Est pare acum mai probabilă decât una prin sud, chiar dacă a doua ar putea fi ceva mai facilă.  

Desigur, nu este exclus, ba chiar e probabil, ca ucrainenii să desfășoare două ofensive concomitente, la fel cum au făcut în Herson și Harkov, în tempouri diferite, care să-i deruteze și mai tare pe ruși. Au demonstrat că pot și eu cred că mai au și resurse în acest sens, iar tancurile ușoare franțuzești, precum și blindatele americane și germane de infanterie îi vor ajuta imens în acest sens. Așa cum arătam mai sus, impresia mea este că rușii sunt îngroziți de această perspectivă, de aici și nevoia lor de a plimba niște răcani prin Belarus pentru a lăsa impresia că pregătesc ei o ofensivă dinspre nord – pentru a amâna ofensivele ucrainene.

Dar Ucraina depinde în continuare de aprovizionarea cu muniție occidentală și nu sunt sigur că aceasta nu se va termina înaintea munților de obuze și rachete (neghidate) pe care Rusia le-a moștenit de la URSS și din care pare că mai are destule. O altă vulnerabilitate a Ucrainei este timpul – deși probabil că va trece de această iarnă cu dificultăți energetice mari și deși nu este în pericol de a rămâne fără resurse de bază (mâncare), Ucraina nu poate totuși concura cu Rusia din acest punct de vedere și interesul ei nu este acela de a prelungi la infinit războiul. Dacă acesta se întinde pe mai mult de doi ani, nu numai dorința occidentalilor de a ajuta, dar chiar dorința ucrainenilor de a rezista și de a-și elibera tot teritoriul s-ar putea eroda, căci orice om sănătos la cap își dorește să trăiască în pace, nu sub permamenta amenințare a bombelor rusești.

Rusia are așadar interesul de a trage de timp, cu speranța că poporul ucrainean ar putea accepta cedarea Crimeei și a unor părți din Donbas, iar conducătorii Ucrainei știu și ei că întârzierea eliberării acestora nu le este de ajutor, chiar dacă Armata Rusă este măcinată într-un ritm evident mai mare decât cea ucraineană.

Sfârșitul lui Putin? Sfârșitul Rusiei? Sfârșitul războiului? E greu de spus dacă sau care dintre aceste evenimente va veni primul, mai ales că în acest moment nu se întrevede niciunul dintre ele. Într-un interviu de la începutul acestui an, șeful GUR, serviciul secret militar al Ucrainei, a spus că are informații certe că Putin suferă de o formă de cancer și că nu mai are mult de trăit. Habar-n-am câți bani face această declarație, poate fi propagandă pură (din acest motiv, aplicația Biziday nici nu a dat-o), dar mie altceva mi-a atras atenția la interviul respectiv – Budanov a spus că finalul războiului ar trebui să aibă loc înainte de moartea lui Putin. Poate fi speranța unui final cât mai apropiat, dar eu cred că e teama unei succesiuni în timpul conflictului. La fel ca și mine, ucrainenii par să se teamă mai tare de țăcăniții mistici din jurul lui Putin decât de Putin însuși.

Așa cum am mai scris anterior, Vladimir Putin s-a dovedit unul dintre cei mai incompetenți lideri ai Rusiei, atât pe timp de pace, cât și pe timp de război. A luat cele mai idioate decizii politice, distrugându-și țara cu o eficiență chiar mai mare decât predecesorii săi, Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn. Încercând să demoleze arhitectura de securitate de după Al Doilea Război Mondial, precum și drumul Europei către o unitate prosperă, democratică și, mai ales, nepoluantă, Putin a reușit să facă din Rusia un actor paria pe scena internațională, iar din pretențiile ei de hard-power mondial, cred că mai poate amenința credibil doar țări precum Moldova sau Georgia. Așadar Putin face o treabă foarte proastă pentru Rusia și una foarte bună pentru toate celelalte țări pentru care Rusia era înainte de acest război o amenințare. De ce să-l împiedicăm? 

Pe de altă parte, Putin nu este amenințat de ministrul (Apărării) Șoigu, sau de șeful Armatei Ruse (Gherasimov), la fel de incompetenți ca și el. Putin și Armata Rusă se apără reciproc și nu cred că există riscul unei lovituri militare de stat. Totuși, cred că intenția de extinderii a mobilizării este una reală și la fel de real devine și riscul unei răscole la nivelurile inferioare ale Armatei Ruse. La fel ca în 1917, aceasta poate intra în colaps, ceea ce l-ar lăsa și pe Putin expus unei lovituri de stat, dar nu din partea armatei, ci din partea țăcăniților de tip Prigojin (finanțatorul Wagner), Kadîrov (președintele Ceceniei) sau Patrușev (kaghebist, coordonatorul Consiliului de Securitate).

O astfel de criză la Moscova ar putea permite poate Armatei Ucrainene să-și recupereze rapid teritoriile ocupate de ruși, dar ar tăia probabil și firul roșu dintre NATO și forțele strategice ale Rusiei, ceea ce ar expune lumea la un război nuclear. 

Sigur, cu sau fără un război nuclear, un colaps al puterii de la Kremlin ar ridica considerabil și riscul dezmembrării Rusiei, dar aici am unele amendamente – astfel de fenomene istorice nu se petrec dintr-o dată, așa cum ai impresia atunci când citești despre ele în cărți sau pe internet. De exemplu, căderea Imperiului Țarist nu s-a produs în 1917, când armata sa a intrat în colpas, ci, de facto, câțiva ani mai târziu (după războiul civil și chiar după NEP, deci cam șapte ani mai târziu). Nici chiar dezmembrarea URSS nu s-a produs în 1991, nici în 1992, când a dispărut formal. A apărut CSI, apoi Tratatul de la Budapesta, războaiele Cecene, invadarea Georgia – toate acestea au fost episoade din destrămarea sau tentative de refacere a URSS. Chiar și actualul război din Ucraina (care este o tentativă de refacere a URSS) este de fapt un pas care, la scară istorică, probabil închide istoria imperiului sovietic.

La fel, o eventuală intrare a Rusiei în colaps nu este un eveniment care se poate produce dintr-o dată, în câteva luni sau un an, ci, mai probabil, ar fi urmată de o serie de războaie regionale, secesiuni, reveniri, până la un final care ar face ca această amenințare numită Rusia să dispară complet de pe scena mondială. Nu spun că un astfel de fenomen nu poate începe în 2023, dar sunt sigur că nu s-ar termina în 2023 ci ar duce doar mai departe o perioadă mai lungă de reașezare a plăcilor politice ale lumii, perioadă începută pe 24 februarie 2022.

În concluzie. Eu cred că războiul din Ucraina se poate termina în acest an, fie printr-o înfrângere tactică (pe câmpul de luptă) a Armatei Ruse, fie printr-un colaps al acesteia, urmată cel mai probabil de un război pentru putere la Kremlin. Marea problemă a Armatei Ruse nu este nici chiar epuizarea stocurilor de muniție și tehnică de luptă, este epuizarea voinței soldaților de a lupta, atâta câtă o fi fost. Dacă Putin face o nouă mobilizare, asta va grăbi colapsul armatei. Dacă nu o face, asta va grăbi o înfrângere tactică în fața inevitabilelor ofensive ucrainene. Nu știu când va muri Putin, nimeni nu poate ști, dar în toate situațiile el va supraviețui politic puțin timp finalului războiului. Riscul utilizării unor arme nucleare subzistă, dar e mai mic decât anul trecut, iar o astfel de opțiune mai mult ar grăbi finalul, cel puțin al războiului, dar probabil și pe cel al lui Putin. Cred că Rusia nu poate supraviețui ca țară decât în situația (din ce în ce mai improbabilă) în care ar câștiga războiul din Ucraina, dar o eventuală dezmembrare a Rusiei nu văd cum s-ar putea produce pe termen foarte scurt.