Nimeni nu înțelegea ce vrea Putin. Acum nu mai înțelege nici el însuși

Moise Guran

Judecând după sutele de utilaje militare rusești distruse sau abandonate prin Ucraina, spaima Europei din ultimii 500 de ani, armia rusă, nu era deloc pregătită nici măcar să asedieze orașe, dar să le mai și cucerească. Faptul că, neputincioasă, acum le bombardează și distruge vieți ca un copil răsfățat și bosumflat care sfărâmă jucării, adâncește și mai mult misterul – ce vrea de fapt ticălosul de la Moscova? Că n-a ieșit cum a vrut el, asta e clar. Dar ce a vrut? Să alipească pur și simplu Ucraina? Să o rupă în două și să ia pentru Rusia doar sudul ei? Să sperie încă o dată Europa, să o dividă, să o destabilizeze și să-i ia banii (ca golanii)? Pare că nu mai are loc nici înainte cu cucerirea Ucrainei, nici înapoi, cu ridicat coada pe spatele tancului și întors în Rusia. Deci cum s-ar putea încheia această tragică aventură a unui nebun care pare că și-a rupt cămașa de forță?

Suntem oameni serioși aici și nu luăm în calcul bullshituri precum “Rusia se simte amenințată dacă nu mai poate să amenințe Ucraina” sau “NATO trebuie să se retragă din Ucraina”, sau “Rusiei trebuie să i se dea în scris că Ucraina nu va intra niciodată în NATO” sau “NATO trebuie să se retragă pe aliniamentul din 1997, ca să se simtă Rusia bine”. NATO nu e în Ucraina, iar oricare dintre celelalte prostii propagate de ruși ar însemna de fapt desființarea NATO. Cererile încalcă și Carta ONU privind dreptul liber la apărare, iar dacă NATO și-ar lăsa baltă un membru că așa cere Rusia, atunci Alianța n-ar mai exista – pilonul pe care ea stă este exact încrederea că toți vor sări la nevoie, nu că vor fugi înainte să fie nevoie. Deci lăsăm la o parte aceste prostii și hai să vedem ce putea dori la modul serios Putin înainte de invazie, ca să ne putem da seama cam cum s-ar putea retrage măcar pe îndeplinirea parțială a unuia dintre obiective.

Ocuparea întregii Ucraine, cum zice Macron (după încă o discuție, ieri) că ar vrea Putin este o imposibilitate logică cu doar 200 de mii de soldați. Țara aia are 40 de milioane de oameni și acum toți învață să umple sticle goale cu benzină. Poți înfrânge cu 200 de mii de oameni Armata Ucraineană, dar nu poți ocupa o astfel de țară. Ar fi trebuit de zece ori mai mulți soldați, iar Putin probabil că știa asta.

Din masarea acestei forțe, suficientă pentru amenințare și pentru atac, dar insuficientă pentru o invazie totală, putem înțelege că:

1. A urmărit controlarea Ucrainei, fără ocupație militară, în urma unei lovituri de stat militare dată  cu complicitatea unor capi din Armata Ucraineană, sau

2. A urmărit doar ruperea sudului Ucrainei, pe o linie de la Harkov până la Odesa, iar atacarea Kievul avea doar sens de divertare a resurselor militare ucrainene, sau

3. A escaladat amenințarea, urmărind să obțină ceva de la Occident, până n-a mai avut cum să dea înapoi, ca să nu-și piardă “aura” de bully și, implicit, capacitatea credibilă de a mai amenința pe cineva și, din nou implicit, statutul de mare putere, pe care oricum, doar Rusia și rușii mai cred că l-ar avea.

Eu nu cred că atunci când a ordonat invadarea Ucrainei Putin nu știa că armatele sale nu vor fi primite cu flori și urale. Că să vezi, că sondajele arătau… Nu, astfel de decizii nu se iau așa. E mai probabil să se fi bazat pe o lovitură de stat dată de Armata Ucraineană, eventual să fi fost intoxicat că aceasta mai degrabă va aresta guvernul decât să lupte cu hoardele mecanizate pe care le-a masat la granițe. La cât de precis au anticipat americanii fiecare pas al său, un astfel de scenariu (cu intoxicarea) e mai probabil. Să ne amintim că și în 2014 colapsul militar al Ucrainei s-a bazat pe câteva trădări cheie, dar acum n-a mai fost cazul.

De asemenea, rămâne o mare enigmă faptul că Rusia chiar nu pare a fi anticipat loviturile financiare pe care Occidentul avea să i le dea. Dacă s-a bazat pe faptul că țările occidentale nu vor fi solidare cu Ucraina și vor începe să se certe între ele, acum știm că a greșit grav – sub amploarea furiei pe care acțiunile Rusiei au declanșat-o la nivel mondial și, proporțional, a solidarității oamenilor simpli de pretutindeni cu poporul ucrainean, liderii politici occidentali nu aveau cum să facă altfel. 

Dacă Putin a anticipat asta dar s-a bazat pe crearea unui bloc economic și militar cu China, la fel ca pe vremea URSS, atunci Putin n-a înțeles nimic din căderea URSS. Care a fost una economică mult înainte să fie politică. Până acum China nu pare dispusă a risca ea însăși separarea de restul mapamondului, ceea ce lasă Rusia singură, izolată, în pericol de a muri lent, dar de a muri lent ca țară. Dacă Putin nu știa ce va face Rusia peste zece ani, când va fi rămas fără banii pe gaze din cauza reducerii consumului Europei, acțiunea lui a reușit doar să aducă acel viitor sumbru pentru Rusia în prezent, chiar azi.

Deci, ce anume își mai poate dori Putin acum? Și cum se poate încheia această nebunie? 

Vă spun din start că nu ar trebui să ne facem multe speranțe de la negocierile de încetare a focului, pentru că ele sunt mai mult de PR – în afară de nordul Crimeei, care îi asigură apă, rușii n-au cucerit mare lucru și nici nu pot securiza fâșia îngustă de pe litoralul Mării Negre. Dacă vor fi de acord cu încetarea focului, vor fi pentru că nu vor mai avea gloanțe să tragă, motorină să se deplaseze și mâncare să-și hrănească trupele. Pentru ucraineni o încetare a focului ar salva vieți nevinovate, dar, pe lângă faptul că nu e clar cum i-ar mai scoate apoi pe ruși de unde sunt deja, ar însemna să nu mai atace nici coloanele de aprovizionare și eventualele întăriri rusești, ceea ce ar permite Rusiei să se șteargă undeva cu orice acord de încetare a focului și să repornească ofensiva. De aceea vă spun că e greu de crezut că vor opri ostilitățile prea curând, datorită acelor discuții.

O provocare la adresa unei țări NATO în continuare nu este exclusă, pentru că atunci când începe un război nimic nu mai este exclus. Dar nu văd cum asta ar putea ajuta Rusia. Ar obține fix ce a obținut cu amenințarea nucleară – o solidarizare și mai puternică. Dacă înainte de război putea spera că NATO s-ar diviza, acum Putin însuși l-a cimentat. Ca să nu mai vorbim că numeroase țări (inclusiv a noastră) își măresc bugetele de apărare. 

Asaltul asupra Kievului nu știm dacă se va mai produce. Rușii nu reușesc nici măcar să-l încercuiască. Reușesc cu coloana aia mare de blindate masată la nord de capitală doar să țină dislocate forțe ucrainene în apărarea acesteia, ceea ce deschide mai ușor calea rușilor în sud. Unde avansează greu, dar avansează. Chiar și așa, analiștii militari cred că forțele pe care le au de la Harkov și până la Nicolaev sunt insuficiente pentru a rupe jumătate din Ucraina, de exemplu partea estică a Niprului și de la Zaporojie până la Odesa.

Să se mulțumească cu partea de la nord de Crimeea și securizarea apei pentru aceasta… o astfel de decizie cred că ar fi percepută ca o înfrângere, iar Putin ar fi oricum terminat. Deja imaginea de impotență politică și militară, combinată cu răzbunarea sângeroasă împotriva civililor (care tot impotență sugerează) pe care o proiectează acțiunea lui Putin l-a lăsat cu amenințarea nucleară scrâșnită ca unică pretenție de putere mondială sau regională. Dar asta face și Kim Jong-un și, de fapt, cam pe acolo e Rusia lui Putin acum.

De aceea spun… Putin s-a băgat într-o situație imposibilă. Rusia nu prea mai pare a avea resurse materiale pentru a continua foarte mult timp acest război, dar nici nu poate da înapoi. Are nevoie de o cucerire care să-i păstreze măcar alura de terorist credibil, dar nici asta încă nu îi iese. Și a angajat deja cam 95% din forța masată pe frontiera Ucrainei și a pierdut probabil mai mult de 10% din ea. A făcut praf o țară care nu o amenința nicicum, dar nu a îngenunchiat-o, ba din contră, abia a demonstrat că bullyingul internațional nu este invincibil. Mă tem că din această situație, doar poporul și armata rusă îl pot scoate pe Putin. Arestându-l și trimițându-l unde îi este locul, fără tancuri și rachete, doar cu o pereche de cătușe – La Haga.