Povestea ursului împușcat de un țăran austriac, după ce țăranii daci n-au știut cum să nu-i pună pădurea pe foc

Moise Guran

Fiecare a citit în felul lui povestea ursului daco-roman Arthorius (aproape contemporan cu Zalmoxe) și uitat în pădurile seculare până au venit austro-covăsnenii să-l ucidă. Pentru unii, povestea asta cu ursul, cel mai mare din UE (probabil, ca la berea daneză), a fost confirmarea excelenței românești, despre care noi toți știm că există pe undeva, adânc pitită, atât de pitită că începusem să ne întrebăm dacă ea chiar există. Și-atunci, zbang!, a venit ceva prinț austriac, în realitate un țăran feudal, la fel de țăran ca ăia de la ISIS care au bombardat Palmira, și ne-a arătat excelența noastră, gata moartă și împăiată. Ca de obicei, emoția durează două zile. Cum azi e a treia, eu zic să ne întrebăm cum facem să nu-i mai băgăm ursului pădurile pe foc, ele însele la fel de monument al naturii ca și ursul. Că poate asta l-ar salva și pe el și pe noi.

Nu intenționez să intru în deja veșnica dispută dintre vânători și ecologișți, în care unii zic că-s mulți urși în România și trebuie uciși, iar alții spun că nu-s ci sunt prost numărați tocmai pentru a fi uciși. Cert este că deși în acte suprafața împădurită crește de la an la an (pe hârtie crește de la an la an și masa lemnoasă calculată, la fel ca la număratul urmelor de urs) dispar anual vreo 5 milioane de metri cubi de pădure, băgați pe foc de tot cam atâtea suflete de români care n-au gaze să se încălzească.

Cu câteva zile înainte ca ProTV să difuzeze reportajul cu ursul omorât de prinț, alt prinț, cel al fondurilor europene, ministrul Cristian Ghinea, ridica neputincios din umeri – “UE este sceptică în privința finanțării rețelelor de gaze.”

Explicație tehnică (dar citește cu atenție că e importantă, chiar dacă mai complicată). În realitate UE și-a propus să nu mai dea bani pentru creșterea amprentei de carbon din atmosferă. Acest lucru se știa încă înainte de pandemie. Gazul este carbon stocat în pământ. Arderea lui înseamnă carbon eliberat în atmosferă, deci da, amprenta de carbon crește când arzi gaze. Pe de altă parte, un copac extrage carbonul din atmosferă, îl transformă în lemn, care apoi ars, eliberează în atmosferă cel mult cantitatea de carbon extrasă. Din acest punct de vedere să te încălzești cu lemne este, teoretic, ecologic, pe când să te încălzești cu gaze nu este. Atâta doar că un copac, pe care o familie de români îl arde cu două sobe cam într-o săptămână, trage într-un an carbon din atmosferă, să zicem (apreciez eu, nu-s specialist), cantitatea pe care o trage un hectar de puieți. Altfel spus, un singur copac, care a adunat în 30 de ani carbonul din atmosferă, eliberează într-o săptămână cam cât carbon trag din atmosferă într-un an 30 de hectare de puieți. Dacă în loc să bagi pe foc un copac, arzi un metru cub de gaze, rămâi totuși cu copacul care îți trage înapoi carbonul eliminat în urma arderii gazului.

Acesta este motivul pentru care acum un an, militam pentru un plan complex, în care să nu mergem și să cerem pur și simplu bani de la UE pentru extinderea rețelelor de gaze, că era clar că nu vor accepta, ci vom face un pachet în care extinderea rețelelor de gaze să meargă etapizat cu oprirea tăierilor de păduri, oprirea completă (dar temporară) a exporturilor de lemn și cherestea, urmate de un sistem de taxare severă care să facă pur și simplu neprofitabilă tăierea pădurilor, la fel cum este peste tot în UE, fără a lăsa totuși câteva milioane de suflete fără încălzire pe timp de iarnă.

În loc de asta, europarlamentarii Ghinea și Botoș au depus în iunie 2020 un amendament la Comisia REGI pentru a obține o derogare ce ar fi permis investițiile în rețele de gaze, dar acest amendament s-a prăbușit, previzibil, în decembrie 2020, în urma negocierilor dintre Comisie, Consiliu și Parlamentul European. Odată cu el, și proiectul în baza căruia România ar fi primit 4,4 miliarde de euro pentru a extinde rețelele rurale de gaze în șase județe (Gorj, Hunedoara, Dolj, Mureș, Prahova și Galați). 

Bun, acum, sigur că fără perspectiva rețelelor de gaze, România va trebui să găsească desigur, altceva. Interdicția furării lemnului funcționează fix cum funcționează și interdicția împușcării urșilor. Se poate găsi soluția extinderii rețelelor electrice astfel încât sătenii să se poată încălzi cu centrale electrice (care nu poluează deloc, dar producătorul de curent da), trebuie să găsească însă și soluție de subvenționare pentru săteni (curentul e mult mai scump). Sau, poate, nu știu, România ar putea profita de valul de simpatie creat de omorârea ursului Arthur, de faptul că urșii atacă totuși oamenii în România, că asta are legătură cu reducerea pădurilor (pe hîrtie ele cresc, dar urșii nu stau în plantațiile de puieți, care nici carbon suficient nu trag din atmosferă) iar oprirea tăierilor ilegale este o imposibilitate obiectivă, atâta timp cât niște milioane de români se încălzesc cu lemn, dar nici n-au bani să cumpere alt lemn decât cel furat, care e mai ieftin.

Complicat? Păi, da, dar asta este Europa. Mecanismele ei sunt complicate. De aia e Ghinea acolo, deștept în cap, prințul fondurilor europene, ca să găsească soluții. Să renunțăm la extinderea rețelelor de gaze NU este soluție, cum nu este soluție nici să renunțăm la sistemele de irigații care ar trebui să dreneze o Moldovă anual inundată de Siret către un Bărăgan deșertificat, cum nu este, în niciun caz soluție să renunțăm la proiectele de autostrăzi, că oricum avem trenuri, care circulă goale. RIP Arthorius, dar putem mai mult!