Ce este în regulă și ce este în neregulă la modul în care statul român organizează testarea de Covid?

Moise Guran

Acuzațiile de manipulare a rezultatelor testelor sunt, în opinia mea, aberante. Dar DSP-urile sunt totuși structuri politizate, pe care le crezi capabile să răspundă mai degrabă la comanda mâinii de partid (indiferent ce partid) decât la comandamentele unui tehnocrat cum este dl Arafat. O analiză a modului în care se face testarea spune unele lucruri, dar lasă întrebări fără răspuns în legătură cu altele. Este frânată testarea pentru a domoli creșterea numărului de cazuri raportate? Are asta legătură cu alegerile? Au efect sau n-au efect restricțiile introduse. Păi… hai să vedem. Aruncați un ochi pe graficul de mai jos, apoi îl analizăm împreună.

Câteva explicații prealiabile, ca să fim siguri că vorbim despre același lucru:

1. Testele realizate pe Programul Național (barele albastre) sunt gratuite, dar se fac numai pe definiție de caz, adică unor persoane identificate de DSP ca fiind contact, cu până la trei zile înainte de testarea pozitivă și, mai nou, numai dacă nu te-ai pupat, îmbrățișat, stat aproape fără mască, dat mâna, etc. Schimbarea definiției contactului (ultima a fost la jumătatea lunii octombrie) este importantă și obligă DSP la mai puține teste obligatorii și gratuite. 

2. Din dinamica de weekend (cazuri raportate duminică și luni), când nu se fac deloc sau se fac puține teste “la cerere” și când ratele de pozitivitate sar uneori peste 40% înțelegem că, așa cum este și firesc, cele din Programul Național au o rată de pozitivitate mult mai mare decât celelalte. 

3. Testele “la cerere” (portocalii în grafic) sunt pe bani, nu sunt ieftine (3-400 de lei) și sunt făcute destul de rar de oameni care pur și simplu au avut ei chef să se testeze. Peste vară au fost mulți care au vrut să meargă în vacanțe externe și oameni care au plecat la muncă în țări care cereau un astfel de test. Din toamnă, prevalența s-a schimbat către testele “de întreprindere”, nici acelea făcute însă de amorul artei, ci mai des acolo unde au apărut cazuri, iar o parte a angajaților nu s-au încadrat pe definiția de caz. Ca să evite focarele ce au dus în unele cazuri la sistarea totală a producției, firmele au preferat să suporte costul testelor și să trimită în concediu cazurile pozitive.

4. Indiferent că ies pe testele Naționale, sau că ies pe cele “la cerere” atât cazurile pozitive cât și cele negative sunt centralizate și raportate de DSP, zilnic. Întârzierile sunt și ele marcate pe grafic, dar nu sunt relevante ca pondere (la jumătatea lunii iulie însă erau).

5. Dunga gri (mai slab vizibilă) reprezintă rata de pozitivitate, adică raportul dintre numărul total al testelor și numărul cazurilor pozitive. Ceea ce trebuie să înțelegem este că acest procent (care acum se apropie de 30% pe media săptămânală) nu reprezintă un procent din totalul populației, ci numai din cea testată. El arată tendințe epidemice, iar NU câți dintre români s-au infectat deja. Pe această linie am marcat eu cu roșu cinci puncte de inflexiune, care arată fie o schimbare fie o accelerare a trendului. Concentrați-vă asupra lor, căci acelea sunt importante! 

6. Creșterea numărului de teste pe Programul Național poate indica și o creștere a numărului de cazuri, dar poate indica și o eficiență mai mare a celor care fac anchete, ceea ce duce automat la o rată mai mare a pozitivității pe termen scurt. În urma izolării rapide a contacților, după o perioadă de una-două săptămâni aceasta ar trebui să indice o scădere a ratei pozitivității, cu atât mai mult cu cât sunt mai multe teste (ceea ce n-a fost cazul, o să vedeți imediat). Deci, ca principiu, creșterea numărului de teste nu duce automat la o rată mai mare (căci crește deîmpărțitul) dar poate duce la o creștere a numărului de cazuri zilnice, chiar dacă rata scade. Invers, la fel, scăderea numărului de teste nu duce automat la o rată mai mică, dar poate duce la o scădere a numărului de cazuri pozitive depistate, așa cum se întâmplă acum în weekend, când cunt 4-5000 de cazuri dar rata sare de 40%.

Și acum să încercăm câteva interpretări…

De ce a scăzut pozitivitatea testelor în august?

Observăm întâi că statul român și-a crescut capacitatea de testare permanent până în prima jumătate a lunii iulie, ajungând la 100 de mii de teste pe săptămână (deci o medie de 14 mii pe zi). În mod absolut inexplicabil, din a doua jumătate a lunii iulie acesta a scăzut și s-a plafonat la 10-11 mii de teste pe zi (circa 80k pe săptămână) și a rămas acolo până, hăt-hăt! în octombrie. Concomitent, intrarea testelor “la cerere”, circa 7-8 mii pe zi, din a doua jumătate a lunii iulie, a lăsat impresia că în România se fac mai multe teste, deși acestea nu erau ale unor contacți sau ale unor persoane suspecte. Raportarea la o bază mai mare a produs un fals punct de inflexiune din prima săptămână a lunii august. Numărul cazurilor noi a continuat să crească, dar raportul de pozitivitate s-a redus spre 5% până în septembrie, pentru simplul motiv că un număr mai mare de cazuri s-a împărțit dintr-un număr și mai mare de teste, din care însă doar ⅔ erau pe anchete epidemiologice.

Creșterea treptată a procentului de cazuri pozitive din septembrie.

Deși tot felul de fundații legate de învățământul privat au încercat să arate că nu este o legătură între începerea școlilor și creșterea numărului de cazuri din septembrie, pe mine nu m-au convins. Pot fi de acord că această creștere din a treia săptămână din septembrie poate fi un efect cumulat, atât al concediilor din august (în care puțini au mai ținut cont și de distanțare&mască), dar și al unei influențe externe – în vestul Europei școlile au început pe final de august sau de la 1 septembrie, iar Valul II al pandemiei s-a simțit cam de la jumătatea lui septembrie, cu circa una-două săptămâni înainte să îl vedem și în România. Nu spun deci că deschiderea școlilor a produs acest val, dar acest factor nici nu poate fi exclus sau ignorat. Cred că știu să recunosc un hype politic atunci când se produce și, peste tot, nu numai la noi, politicienii le-au spus familiilor tinere ceea ce acestea voiau să audă, și anume că școlile nu au produs al doilea val epidemic. Nu știm acest lucru și este mai degrabă posibil ca școlile să fi avut rolul lor, alături de vacanțe și întoarcerea la serviciu. 

Statul român începe să-și crească din nou numărul de teste imediat după alegeri, dar n-aș lega în mod necesar asta de data efectivă a alegerilor locale. Pare mai degrabă efectul creșterii ratei de pozitivare în cele două săptămâni anterioare acestora, numărul mai mare de cazuri pozitive conducând firesc, la mai multe persoane ce au trebuit testate pe anchetele epidemiologice. În plus, se vede clar pe grafic, că acest număr de teste a ajuns la nivelul din iulie abia în a treia săptămână din octombrie. Sigur că asta demonstrează și că această creștere nu este legată de data de 27 septembrie, dar nici nu arată că scăderea din august a numărului de teste n-ar avea legătură cu alegerile locale, nici că statul n-ar fi vrut să le țină la un nivel mic până după alegerile din decembrie. 

Explozia de cazuri din octombrie

Așadar în octombrie atât statul cât și privații testează mai mult, dar asta în mod evident ca urmare a reizbucnirii severe a pandemiei, care oricum la noi nici n-a scăzut peste vară ca în vestul Europei. Că au vrut sau n-au vrut să facă teste puține, nu mai contează, în octombrie nu s-a mai putut, iar pe Programul Național au depășit nivelul lunii iulie. Târziu, dacă mă întrebați pe mine, la fel cum târziu, au început să introducă și restricțiile timide așa cum ar fi purtarea măștii – atât numărul cazurilor cât și rata de pozitivitate explodează și se vor stabiliza abia pe la începutul lunii noiembrie.

Defecțiunea din noiembrie – în modelul de evoluție apare o discrepanță evidentă 

De ce s-a oprit din creștere rata de pozitivitate în prima săptămână din noiembrie? Sigur, restricțiile care au început să fie introduse de la jumătatea lunii octombrie, mai întâi în București, apoi și în alte orașe mai mari și mai mici, vor fi avut un efect asupra răspândirii virusului, dar, ne arată izbucnirea din septembrie – octombrie, modelul de creștere a ratei de pozitivitate atrage o creștere firească a numărului de teste pe Programul Național în următoarele două săptămâni, dacă cineva mai face și anchetele epidemiologice. Or, după explozia de la jumătatea lui octombrie a numărului de cazuri, ar fi trebuit să vedem în noiembrie nu o medie de 17 mii de teste pe zi, ci undeva spre 25 de mii de teste pe zi, făcute numai în urma anchetelor epidemiologice. Această plafonare de după 1 noiembrie a numărului de teste făcute de stat nu respectă modelul și NU este naturală! A intervenit schimbarea definiției de caz, ok, dar dincolo de faptul că nici această schimbare nu este justificată, de ce să faci mai puține teste când ai o creștere rapidă a proporției de cazuri pozitive? S-a atins capacitatea de testare? Nu, nu s-a atins, nu doar pentru că Orban și Tătaru spun că aceasta este de peste 50 de mii de teste pe zi, dar chiar au fost zile cu peste 40 de mii de teste. S-a dovedit deci că testare se poate face. Știm însă cu certitudine că s-a atins capacitate de efectuare a anchetelor epidemiologice, căci DSP-urile au făcut apel la studenți în perioada respectivă să vină și să facă voluntariat în call-center, adică să vorbească la telefon cu cei infectați și să-i întrebe cu cine au avut contact în ultimele trei zile.

O altă capacitate care s-a atins, zice Orban, este cea de recoltare de probe pentru testare. Adică statul ar putea procesa 50 de mii de teste pe zi, dar n-are cine băga bețișorul în nasul cetățeanului. Sigur că statul are un număr limitat de salvări pe care să le trimită la domiciliul “suspecților” de coronavirus, dar chiar nu se mai puteau găsi alte soluții? Salvări private, tetare drive-thru (dacă omul are mașină se simte bine și vrea să meargă singur la testare pe banii statului)… Sigur, acestea puteau fi pregătite și din vară, dar se pot amenaja sau reglementa și în urgență, dacă statul chiar voia să facă un management adecvat al pandemiei, în loc să vrea doar să lase impresia că aceasta este sub control.

Concluzia mea este că statul nu a încercat acum, în noiembrie, să obțină un platou aparent al pandemiei frânând numărul de teste, ci că a încercat încă din vară (din iulie) să facă acest lucru, considerând poate la fel de prostesc ca mulți dintre cetățenii săi (sau ca Donald Trump) că pandemia se va stinge de la sine undeva în perioada verii. Sigur, e ușor să faci astfel de analize după, și să constați că pandemia nu s-a stins, dar eu cel puțin am scuza că am observat și am și scris aici despre debutul valului doi încă din iunie. Nu pentru că-s eu mare specialist, până la urmă nici nu contează ceea ce spun eu, ci pentru că toți specialiștii adevărați au avertizat că nu s-a terminat ci că ce e mai rău abia urmează.

Într-una din dimineți am auzit la radio un expert (cred că era dl Jurma, scuze că nu-mi mai amintesc exact!) explicând că singura cale de gestionat o pandemie este să faci anchete epidemiologice, teste și izolare individuală. Nu să închizi orașele și fabricile ci să identifici și să carantinezi câteva persoane, înainte de a ajunge la transmitere comunitară severă. Nu s-a reușit nici în primul val acest lucru, iar acum nici nu s-a mai încercat, până în ceasul al XIII-lea. De ce? Dincolo de miile de morți care puteau fi evitate, costă mult mai puțin să angajezi zece mii sau douăzeci de mii de oameni care să facă anchete și testare, decât să plătești șomaj tehnic pentru sute de mii de oameni, pentru nu se știe cât timp. Or evoluție modului în care s-a făcut și se face testarea în România, de la mijlocul lunii iulie arată cel puțin neseriozitate din partea guvernului. Nu a medicilor sau a epidemiologilor, care tot timpul au avertizat, ci a celor care au decis această politică la scară națională și au implementat-o prin prefecturi și DSP-uri.

Cu ceva timp în urmă, premierul Orban a bâlbâit o declarație care a fost și greșit înțeleasă și interpretată cu rea credință. A sugerat că la noi bătrânii și cei cu comorbidități contractează mai des coronavirusul decât în alte țări, și așa s-ar explica mortalitatea epidemică mai ridicată din România. Poate fi adevărat. Poate că cei vârstnici au luat, într-adevăr, mai greu pandemia în serios, poate au acceptat mai târziu restricțiile și ce avem cu toții de făcut. Acum, revăzând comportamentul de peste vară și toamnă al guvernului său, ce spuneți, dl Orban în ce categorie se încadrează?