Epidemia s-a mutat la sat: “Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?”
Moise Guran
Mi-a fost teamă că se va întâmpla așa, de aceea am și atras atenția în articolul precedent că prin sate lumea se uită la tine ca la Zorro dacă porți mască. Cei de la Graphs.ro au avut ideea strălucită de a face o pagină cu numărul de cazuri noi pe județe. Ies în evidență în primul rând județele mai puțin urbanizate din sudul României (Argeș, Dâmbovița, Buzău, Călărași, Mehedinți, Olt, Galați, Constanța), iar apoi cele din Moldova, cu o mențiune specială pentru Vrancea, și Iași, dar și o excepție notabilă, Vaslui. În fine, iese în evidență, dar pozitiv, tot Ardealul, cu excepția Brașovului, care e județ turistic și unde înțeleg că au mai fost și niște focare de întreprindere. La Timișoara n-au mai avut niciun caz din 6 iunie, iar la Cluj cam tot de atunci au avut o săptămână întreagă cu 2-3 cazuri, după care s-a reaprins, dar nu îngrijorător pentru dimensiunea Clujului. La Iași e jale, au avut în iunie între 11 și 16 cazuri noi pe zi, iar acum au izbucnit două focare dar tot în rural (angajații a două centre sociale de îngrijire a copiilor cu handicap). De ce se întâmplă asta? Să fie vorba de vulnerabilitatea dată de o diferență de educație? Până la urmă nu mediul de rezidență (sat-oraș) e problema ci capacitatea populației de a primi critic anumite informații și, mai ales, de a reacționa (rezista) trendurilor din mediul microsocial. Pandemia se reaprinde cam peste tot în lume, dar mai ales în mediile care au o vulnerabile ce vine din educație.
Societatea Română de Epidemiologie a transmis presei un comunicat prin care “roagă insistent” populația să respecte măsurile de protecție și distanțare fizică. Un apel disperat, în condițiile în care spitalele de boli infecțioase de la București sunt pline, iar la Iași nu mai au locuri la ATI. De o săptămână, oficialitățile nu mai contenesc cu astfel de apeluri, iar lumea îi înjură pe Arafat și pe Tătaru fix ca pe agentul sanitar din poezia lui Topârceanu (Ce-ai cu noi mă? Pentru ce să dăm cu var?). O Românie țintuită în timp, pentru care ce nu se vede nu există, iar ce nu ne omoară mâine oricum nu contează, căci toți murim odată și odată. O Românie care se întreabă cum de lingurița unică (de argint) de la împărtășanie n-a răspândit atâtea secole viruși dar s-a găsit acum (de fapt a răspândit), o Românie care nu are mai mult decât memoria a două generații și care nu are habar și nici nu poate pricepe că acum o sută de ani oamenii mureau în medie la 36 de ani (cu vreo zece ani mai devreme decât în țările occidentale), în general cam fără să știe exact de ce au murit.
Dar, nu, în ciuda tropăielilor de nerăbdare și chiar a unor acte de frondă făcute de diverse fețe bisericești, acum nu religia este cea care a contribuit decisiv la actuala stare de periculoasă indolență. Nici televiziunile, cu atitudinea lor scăldată, ipocrită, azi râzând de epidemia care se tratează cu ciorbă, mâine cântând imnuri de solidaritate, poimâine dând iresponsabil și masiv cuvântul unor eroi de paradă (cu singura condiție ca aceștia să aibă în arsenal și niște înjurături la adresa adversarilor politici). De data asta principalul vinovat este internetul. Rețelele sociale și, la noi, facebook în principal.
Ați văzut ce revărsare de ură și agramatism (atât de dramatic și fără de speranță amestecate) culeg de exemplu un Arafat sau alții ca el, de câte ori fac câte un apel ca cel emis azi de Societatea de Epidemiologie? Zeci de mii de comentarii, turme întregi de imbecili (pe care dacă îi cauți la profil, au și diplome, cel puțin de Bac) au creat un adevărat zid al negării, un neadevăr repetat nu de 500 sau de 1000 de ori ci de zeci și sute de mii de ori. Nu pe conturile lor în care își expun copiii nevinovați (care poate într-o zi se vor fi rușinând de aberațiile părinților) ci pe profilurile cu vizibilitate publică mare, acolo unde comentariile lor tâmpite devin cărămizi în acest zid al ignoranței, iar neadevărul devine trend. E un comportament social din viața reală, transpus și amplificat pe rețelele de socializare, care apoi se reîntoarce în viața reală, acolo unde lumea râde de cei care poartă mască în magazin. Iar dacă în zonele urbane încă există o majoritate care răspunde la apelurile autorităților, în zonele rurale, unde facebookul este în proporție de 80% sinonim cu internetul, situația pare scăpată de sub orice control.
Născută și îmbătrânită la sat (în care nu se schimbă nimic), veșnicia s-a împrietenit cu epidemia și se răzbună – rezistența la educație și mai ales incapacitatea educației românești de a forma apropierea informației într-un mod critic are un dublu efect nociv – celui de ignoranță cronică i se adaugă cel de turmă (colectivism, cum îi spunea Daniel David în Psihologia poporului român) când turma a luat azimutul spre râu și îl mai și rușinează pe cel care nu se conformează nepăsării generale.
Dar aceasta nu este o situație în care să constatăm cu dezgust periculoasele efecte ale lipsei de educație. Consider că fiecare dintre noi trebuie să se implice. Vorbiți cât mai mult și cât mai des cu părinții, cu rudele (mai ales dacă trăiesc în orașe mai mici sau la sate), explicați-le situația, rugați-i să țină cont mai mult de Societatea Română de Epidemiologie decât de măscăricii (politici sau nu) cățărați pe oboseala populației!
