Valul doi e aici, dar bună parte din populație se comportă la fel ca la primul

Moise Guran

Pe măsură ce valul doi al pandemiei se conturează din ce în ce mai clar, ies în evidență două fenomene, care mai de care mai periculoase: 1. Nevoia publicului de certitudine, concretizată în aderarea la o opinie care, fără prea multe argumente mai degrabă confirmă doar o dorință (de exemplu – “pandemia se stinge”) și 2. Nevoia unor primadone publice de a se băga în seamă, și mai ales de a fi avut dreptate într-o direcție sau alta, concretizată mai ales prin emiterea unor opinii cu valoare de sentință (certitudine) care mai degrabă cerșesc atenția, venind în întâmpinarea dorințelor exprimate la punctul 1 (de exemplu – “creșterea numărului de cazuri este o manipulare a guvernului”). De aici un cerc nu numai vicios, ci și periculos – publicul își face o părere nu din informații verificate ci din propriile sentimente, iar liderii societății creează știri și accentuează impresii prin declarații care cerșesc confirmarea publicului, alimentându-i acestuia percepții care pot fi și false și periculoase, mai ales că, în cazul bolilor nou apărute, durează o perioadă până când specialiștii ajung să aibă mai multe certitudini decât ipoteze.

Personal urmăresc cu mare atenție opiniile a trei oameni – Raed Arafat (șeful DSU), Alexandru Rafila (șeful Societății de Microbiologie) și doctorul Virgil Musta de la Timișoara (cu cele mai bune rezultate în tratarea COVID-19). Ce cred eu despre coronavirus nu are importanță. Urmăresc cu mare atenție și modelările matematice ale epidemiei, dar știu că nici statistica și nici istoria nu au valoare de adevăr absolut în evoluția unei boli noi. Sub influența opiniilor și mai ales a aerului de relaxare zugrăvit de televiziuni, de politicienii și de analiștii pe care acestea îi găzduiesc seară de seară, noi toți am avut impresia că am trecut cu bine pandemia, când în realitate ea a frânat puțin, de la 3-400 de cazuri noi pe zi, la sub 200. Încă multe, dacă raportezi acest număr și la populație, dar și la numărul de teste efectuate, care așa cum arată statistica făcută de Lucian Croitoru, și-a încetat coborârea încă din 22 mai. 

De ce a scăzut numărul de cazuri noi până pe 22 mai? Pentru că, dincolo de restricțiile de circulație, comportamentul nostru, al populației, s-a schimbat pe parcursul lunii aprilie. În esență, am început să purtăm măști. De ce a reînceput să crească după 22 mai? Pentru că, sub influența unor opinii complet neavizate, am început să renunțăm la măști. 

Săptămâna trecută m-am încumetat și eu la o călătorie ceva mai lungă, doar ca să constat că în zonele rurale și în orașele mici, dacă intri cu mască într-un magazin, oamenii se uită la tine ca la Zorro. Deși am privit cu înțelegere vânzătoarele de supermarket pe ale căror fețe am citit uneori oboseala unor ore întregi de purtat masca respectivă, mi-a fost clar că problema o reprezintă mai degrabă dorința oamenilor ca nimic din toate acestea să nu fi fost adevărate, pericolul coronavirusului să fi fost inventat de cineva, iar noi toți să putem trece peste această urâtă perioadă.

Din păcate, așa cum remarcă domnul Musta, ne-am întors fix de unde am plecat. Zilele trecute acesta spunea așa: “Nu se poate să avem o memorie aşa de scurtă! Faptul că în România evoluţia pandemiei a rămas sub control şi s-a reuşit evitarea unei catastrofe, nu ne dă dreptul să uităm perioada din martie –aprilie în care Italia, Spania şi alte ţări aveau spitalele total depăşite, secţiile de terapie intensivă pline, iar oamenii contaminaţi mureau pe capete pentru că mulţi nu mai aveau loc în spitale. Aceasta a fost o realitate ce nu poate fi negată, cei care şi-au pierdut pe cei dragi în acele zile sunt mulţi şi sunt reali. Sigur că majoritatea celor care au facut forme grave erau persoane în vârstă sau cu alte boli, dar aceste persoane, pentru că s-au îmbolnăvit multe în acelaşi timp, cu forme severe, au ajuns să facă imposibilă tratarea tuturor celor care aveau nevoie de îngrijire specială la ATI, iar acest lucru a condus la un număr mare de decese atunci.”

Lucrurile stau însă exact așa – o bună parte a populației, poate nu la fel de mare ca în martie, poate nu la fel în orașele mari ca în cele mici, dar oricum, o bună parte trece aproximativ prin același fenomen de negare prin care trecea în martie, inclusiv după instaurarea stării de urgență.

Pe de altă parte, eu cred că nici la noi nici în altă parte autoritățile nu vor mai putea introduce carantine atât de stricte, cum au fost între 16 martie și 15 mai. Din rațiuni de securitate economică, dar și pentru că inevitabila politizare a pandemiei riscă să ducă la erupții sociale, concretizate fie în răscoale, fie în ascensiunea unor partide extremiste. Altfel spus, în opinia mea (care, subliniez încă o dată, nu contează foarte mult) autoritățile nu vor mai putea face mare lucru, în afara unei gestionări adecvate a resurselor medicale. Fiecare dintre noi suntem pe cont propriu și este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne protejăm persoanele vulnerabile (bătrânii și bolnavii cronici) cunoscute și necunoscute. 

Apariția unor tratamente, care nu-s nici scumpe, nu-s nici rare (dar care NU trebuie administrate preventiv căci pot avea efecte adverse foarte grave) ne va ajuta să ne adaptăm la o nouă formă de normal. Valul doi al pandemiei a început și nu știm nici cât va dura, nici dacă va fi ultimul sau cel mai grav.