Doi „catindați” și o falsă criză constituțională

Moise Guran

Prin alte locuri respectul pentru Constituție este atât de mare, încât, uite! americanii de exemplu, au fost capabili să accepte un râsul-lumii de președinte în 2016, deși acesta pierduse alegerile la o diferență de aproape 3 milioane de voturi, numai să nu pună sub semnul întrebării un sistem electoral vechi de 200 de ani, un sistem evident depășit, dar care face parte din tradiția democratică a națiunii americane. Pentru că într-o lume aflată în schimbare permanentă, uneori la viteze supersonice, ele, constituțiile, sunt sistemele ultime antiderapaj ale democrației. De aceea, constituțiile trebuie protejate, nu forțate. La noi, zici că înadins actorii politici caută zonele mai umbroase (mai obscure) din Constituție, pentru a o prinde și a o viola săraca de nu mai știe nici ea exact ce a devenit.

Este adevărat că avem o gaură în Constituție, dar încă n-am călcat pe ea și poate nici nu o să ajungem să cădem acolo. Pentru că dacă vom ajunge în situația în care Constituția nu dispune, e dreptul Curții Constituționale să adauge. Doamne ferește ca această Curte să mai și adauge la Constituție, după doi ani în care a interpretat-o de i-a schimbat sensul!

Așadar Guvernul nu mai are toți miniștrii, dintre cei care au plecat unii erau dintr-un partid care nu mai e la guvernare, iar Constituția o obligă pe doamna Dăncilă să meargă în Parlament și să ceară un vot pentru aceștia. Constituția nu ne spune ce se întâmplă dacă nu-l primește, dar asupra acestui aspect voi reveni mai târziu.

În partea ailaltă, domnul președinte Iohannis nu vrea să numească miniștrii interimari în locul celor plecați, pentru a o forța pe madam Dăncilă să meargă “urgent” în parlament. Dar aici Dăncilă are dreptate, sensul interimarilor este să acorde premierului un răgaz de 45 de zile în care fie să-l convingă pe președinte să numească alți miniștri, fie să meargă în parlament, dacă e cazul de schimbare politică, așa ca acum. Interimarii pot fi doar membrii actuali ai guvernului, deci oameni care au trecut deja prin parlament cel puțin o dată, la votul de învestitură. Iar urgent, potrivit Constituției noastre, înseamnă 45 de zile, un termen pe care președintel Iohannis nu îl poate schimba. 

Ceea ce trebuie să știm cu toții este că 1. Guvernul nu poate funcționa fără toți miniștrii (sau delegați ai acestora, secretari de stat) și 2. Guvernul și Președintele nu pot funcționa unul împotriva celuilalt, Constituția noastră îi concepe ca funcționând împreună, orice plecare de la acest principiu generând acest gen de derapaj cu consecințe urâte nu numai pentru cele două instituții, ci și pentru oameni nevinovați care poate nici n-au treabă cu calculele lor politice. Ce se întâmplă dacă ministerul Educației nu plătește salariile profesorilor, sau ministerul Justiției nu le plătește pe cele ale magistraților, sub pretextul inexistenței unui ministru valid și legal? Dăncilă va da vina pe Iohannis, iar Iohannis pe Dăncilă! Oare cel care îi face astfel de strategii politice președintelui e conștient de capcana în care îl bagă?

Acum să mergem la celălalt caz, cel în care Vasilica Dăncilă merge în parlament cu propuneri de remaniere și nu obține votul pentru miniștri. Constituția nu ne spune ce se întâmplă într-o astfel de situație și în spiritul ei ar fi desigur că guvernul e demis. Asta pentru că un ministru are o dublă calitate, cea de conducător de minister (ordonator de credit) și cea de membru al guvernului, din a doua decurgând ce spuneam mai sus – guvernul ca organ colectiv și solidar de decizie nu poate lua decizii valide fără toți miniștrii săi (fie ei interimari, sau reprezentați prin delegarea unui secretar de stat). Pe de altă parte, situația de demitere a guvernului este limitativ enumerată, altfel spus Constituția nu lasă loc de interpretare când vine vorba de demiterea guvernului, iar situația în care parlamentul refuză schimbarea unui ministru cu altul NU este prevăzută. Putem presupune că premierul vine cu altă propunere, dar totul în termenul de 45 de zile, dincolo de care guvernul nu mai poate funcționa în mod valid. Normal și civilizat ar fi ca premierul să demisioneze dacă nu reușește să obțină aprobarea parlamentului în cele 45 de zile pentru un ministru dintr-un alt partid decât cel care a fost la guvernare. Oricum, nici guvernul și nici ministerul respectiv NU mai pot produce acte juridice valide, adică tot la imposibilitatea plății unor salarii se ajunge. Dar demisia e în primul rând o chestiune de bun simț. Ce se întâmplă dacă premierul refuză să demisioneze, după cele 45 e zile în care nu a obținut de la parlament aprobarea pentru o nouă configurație politică? Constituția nu ne spune. Ne spune (prin enumerarea limitativă) doar că Guvernul NU e demis de jure, chiar dacă el nu mai poate funcționa de facto.

În apărarea sa, Klaus Iohannis poate aduce doar argumentul că nu ar dori să se ajungă într-o astfel de situație, dar practica constituțională nu îl ajută și va pierde conflictul deschis de guvern – trebuie să numească miniștri interimari. 

De partea cealaltă, tragerea de timp a doamnei Dăncilă și forțarea situației către o astfel de zonă obscură a Constituției dovedește lipsă de responsabilitate pe un calcul politic cinic – ea știe că va fi demisă, dar forțează o moțiune de cenzură pentru a se putea victimiza și pentru a da vina pe alții pentru faptul că oricum nu mai are bani la buget. Când, în lunile următoare deficitul va urca la cer, Dăncilă va zice cam cum a zis Varujan în 2009, după ce spărsese bani fără discernământ ca ministru de Finanțe al Guvernului Tăriceanu – păi dacă nu ne-ați lăsat pe noi la conducere… că noi știam de unde să scoatem bani! Așa că Dăncilă nu se dă dusă din proprie inițiativă, așteptând să fie înlăturată.

Evident, jocul Iohannis-Dăncilă este electoralist, futil, reciproc avantajos numai pentru cei doi, dar total neinteresant pentru cetățeni. Iohannis și-o confirmă pe Dăncilă ca adversar politic, pentru că Dăncilă este singurul adversar care îi convine. Jocul ambilor este însă iresponsabil pe ansamblu, mai ales că, în mod evident, și întârzierea moțiunii de cenzură de către PNL are sensul evident de centrare la Iohannis pentru acest joc. Pe care Iohannis putea constituțional și chiar trebuia să îl facă atunci când Liviu Dragnea i-a propus-o pe Dăncilă premier, nu acum. Acum candidatul Klaus Iohannis, dacă vrea să mai obțină votul cetățenilor, ar face bine să vină să-și recunoască greșelile primului mandat, să ne spună clar, pe puncte, ce are de gând să facă în al doilea mandat, iar nu să o umfle pe Dăncilă de la stadiul de toantă la care a lăsat-o Liviu Dragnea, la cel de amenințare pentru Constituție și democrație.