Training de persuasiune – cum să-ți convingi apropiații să meargă la vot
Guest post
Roxana Pencea Brădățan,
coordonator Campanii Declic
Am trăit cu impresia că toți cei din jurul meu merg la vot. Însă am început să nu mai fiu așa de sigură după ce am vorbit cu doi sociologi în care am mare încredere. Așa am aflat că sunt 5,5 milioane de români care merg de obicei la vot, dar care nu au participat în trecut la alegerile europarlamentare. Am pus mâna pe telefon și mi-am privit cu atenție agenda, întrebându-mă câți dintre oamenii pe care îi cunosc își vor face alte planuri pe 26 mai. Am petrecut mult timp discutând și analizând cu colegii din echipa Declic și ne-am făcut un plan ambițios: hai să-i convingem pe oameni prin discuții din om în om să iasă la vot. Măcar pe o parte dintre ei. Am calculat că dacă reușim să convingem încă 650,000 de oameni să iasă pe 26 mai la vot, forțele politice românești pro-occidentale câștigă cel puțin trei mandate în plus. Asta înseamnă că România ar trimite în Parlamentul European o majoritate pro-europeană și ne asigurăm că locul nostru rămâne în Europa.
Prin urmare, șansa noastră pentru a da tonul schimbării e să ne mobilizăm fiecare dintre noi și să ne asigurăm că alți 30 dintre cunoscuții noștri merg la vot. Singura opțiune reală este să purtăm conversații și nu de orice fel, ci conversații persuasive. Pentru ca acest lucru să se întâmple în mod eficient și organizat, am pus la punct o metodă de purtat conversații din om în om. Am realizat scenarii de conversații și am organizat cadrul pentru a-ți arăta cum se face, întâlnindu-ne zilnic ONLINE, de luni până vineri, între orele 18:00-20:30 și pentru a suna împreună. Ce zici, te înscrii la sesiunile de conversații ca să fii parte din cea mai mare campanie de mobilizare la vot? Tudor Chirilă va fi, Moise va fi și el, iar tu vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie.
Ceea ce îți propunem acum, pentru alegerile europene, este de departe cea mai ambițioasă campanie Declic din toate câte am avut până acum. Dar, ca niște idealiști pragmatici ce suntem, ne-am făcut, cu mare atenție, calculele înainte. În următoarele rânduri, vom trece împreună prin „Planul Declic pentru mobilizare la vot”.
Ce spun cifrele sociologilor: dintre cele 19 milioane de persoane înscrise pe listele electorale, pot vota efectiv doar vreo 13 milioane (restul nu mai au buletine valabile, nu mai sunt de ani buni în țară etc). Dintre cele 13 milioane de persoane înscrise în registrul electoral care pot vota, sunt 5,5 milioane care nu votează la europarlamentare. Ținta noastră este să convingem puțin peste 10% dintre cei 5,5 milioane, adică, 650,000 de persoane să iasă la vot pe 26 mai. Pentru a avea impact, 20,000 de membri Declic trebuie să convingă 650,000 de votanți indeciși. Asta înseamnă ca fiecare din cei 20,000 să convingă ~30 de persoane să iasă la vot.
Cum facem asta (concret): prin conversații persuasive purtate cu persoane despre care știm sau bănuim că sunt indecise în ce privește participarea la vot. Conversațiile bazate pe povești personale, sunt cea mai eficientă metodă de mobilizare. Ne vom baza pe două ghiduri special concepute pentru europarlamentare, adaptate pentru conversații telefonice și prin mesaje text. În lupta de convingere pe care va trebui s-o porți nu vei fi singur sau singură. Te va ajuta o echipă de 5 facilitatori Declic care te va îndruma să porți conversațiile persuasive. Sesiunile se vor ține de luni până vineri, seara, între orele 18:00-20:30 (ora României), până pe 26 mai. (Click aici!)
Unde găsim votanți indeciși: în agenda proprie de telefon, în lista de prieteni de pe Facebook. Fiecare dintre noi are colegi de generală/liceu/facultate, colaboratori sau rude. Sunt persoanele din afara cercului nostru de prieteni apropiați, cu care nu am mai vorbit de mult timp.
Până la Momentul Zero ( 26 mai), mai sunt două săptămâni. Miza acestor alegeri este să trimitem în legislativul UE o majoritate pro-europeană. Putem să reușim dacă ieșim în afara bulei de cunoscuți. Ținta noastră nu este prietenul cel mai bun despre care știi sigur că va merge la vot, ci persoane cunoscute ție despre care știi că ar vrea să meargă, dar așteaptă să fie convinși. Aici vei interveni tu.
Ca să-i convingem, avem ocazia să folosim planul Declic, pentru cea mai mare mobilizare la vot, pe care tocmai ți l-am descris mai sus. E un plan concret, cu obiective clare, analizat cu sociologi. Alături de tine, vom porni pe un drum plin de provocări și necunoscute, de care nu ne-am mai lovit până acum. Și tocmai asta este frumusețea. Deci, te înscrii la sesiunile de conversații și să fii parte din cea mai mare campanie de mobilizare la vot? Vei primi ulterior, pe email, toate informațiile de care ai nevoie.
PS: Zilele trecute mi-am sunat un mai vechi colaborator cu care am lucrat pentru niște hărți pentru a arăta amploarea dezastrului de la Certej. Convorbirea a început timid, dar am continuat să mă țin de scenariul de conversație și discuția noastră a crescut treptat, ajungând să ne văităm amândoi de condițiile din spitalele românești în lipsa accesării de fonduri europene. Cea mai interesantă parte a fost cea în care mi-a spus, cu părere de rău, că e plecat din oraș pe 26 mai. Atunci a fost micul meu moment de glorie, când am putut să-l informez că la europene poți vota în orice secție și nu doar în orașul unde ai domiciliul.