Cum poate folosi președintele Referendumul împotriva modificării Codului Penal și cum trebuie respinse „narativele otrăvite” pregătite împotriva acestuia

Moise Guran

Șuții adoră învălmășeala. La adăpostul ei golesc buzunare, comit chiar agresiuni sexuale și reușesc să scape, să se facă nevăzuți înainte ca victimele să-i poată identifica pe agresori. În învălmășeala creată de înlocuirea lui Tudorel cu Nicolicea a trecut aproape neobservată o golănie politică. Avizul consultativ al Parlamentului pe notificarea (scrisoarea) președintelui privind referendumul de pe 26 mai a scos la iveală o parte a unui plan scârbos, a unui viol constituțional și a unei buzunăreli de atribuții prezidențiale. Și, deși deocamdată tentativa a eșuat, ea ne arată ce se va întâmpla în situația de care pesediștii se tem cel mai mult – cea în care poporul împiedică prin referendum catastrofa din Justiție și amnistia mascată prin modificarea Codului Penal.

Bref, lucrurile au stat cam așa: Președintele a trimis scrisoarea prin care consulta Parlamentul în privința referendumului pe 4 aprilie. Pe 16 aprilie comisiile juridice reunite ale celor două camere au votat un raport prin care au dat un aviz “de specialitate”. Pe 17 aprilie, la citirea în plen a raportului, supriză! acesta conținea și recomandarea ca, prin întrebările pentru popor, președintele să respecte următorul punctaj:

1. (…) Amnistia și grațierea, care, potrivit art. 74 alin (2) din Constituție nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor.
2. Decizia Curții Constituționale a României nr. 70/1999: ”Președintele nu poate iniția un referendum legislativ”.
3. Decizia Curții Constituționale a României nr. 799/2011: Punerea în acord cu Decizia 799/2011 în sensul: ”…exceptării de la referendumul cerut de președinte a problemelor de interes național care, aprobate prin exprimarea voinței poporului, ar impune revizuirea Constituției”.
4. Codul de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneția: ”III. Pct. 3 – Textele supuse refrendumului nu trebuie să contravină dreptului internațional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democrație, drepturile omului și preeminența dreptului – statul de drept)”.

Acești șuți au fost blegi și s-au dat de gol înainte de a comite fapta, căci acestea par a fi linii de atac în campania pentru referendum. Prin ele vor încerca să inducă poporului ideea că acesta ar fi neconstituțional, inutil, că va fi după aceea contestat și anulat de Curtea Constituțională. Le desfac punct cu punct, pentru a oferi astfel și bază de documentare jurnaliștilor care se vor întâlni prin dezbateri cu aceste narative otrăvite, căci preluarea lor fără o documentare adecvată ar orăvi mai departe mințile oamenilor și i-ar dezangaja la vot. Așa că… rând pe rând și cu argumente:

Narativ otrăvit nr. 1
Pentru că amnistia și grațierea nu pot face obiectul unei inițiative legislative populare, n-ar putea, pe cale de consecință, să facă nici obiectul unui referendum.

Dezambiguizare:
Referendumul este o instituție juridică foarte diferită de inițiativa legislativă cetățenească (prin strângere de semnături). Aceasta din urmă e o formă de democrație participativă (parlamentară), căci nu cetățenii decid (democrație directă) ci tot Parlamentul votează legea. Inițiativa legislativă prin strângerea de semnături face parte mai degrabă din familia dreptului la petiționare și are într-adevăr restricții. Referendumul este cu totul și cu totul altceva, reglementat în altă parte și cu alte efecte juridice. Referendumul este scris în Constituție la Articolul 2, fiind o formă de manifestare a suveranității poporului, în fapt forma sa ultimă, cea a democrației directe, care nu poate fi restricționată sub niciun aspect (cu excepțiile de la Art 152 din Constituție – independența și integritatea țării, republica, limba, pluralismul, independența justiției și drepturile fundamentale). Însăși Constituția a fost adoptată prin referendum, iar să pretinzi că ar exista restricții în Constituție în legătură cu vreun referendum este un nonsens, căci ce se poate mai mult, se poate și mai puțin.

Narativ otrăvit nr. 2
CCR ar fi decis că președintele nu poate iniția un referendum legislativ. Sugerează (și probabil chiar asta vor susține) că referendumul nu poate fi convocat într-un domeniu ce presupune modificarea unei legi de către Parlament, sau a unor norme prevăzute deja într-o lege aflată în vigoare, sau că poporul nu se poate pronunța pe un proiect de lege, așa cum este cel de modificare a Codului Penal.

Dezambiguizare:
Decizia nr 70/1999 a CCR conține într-adevăr această propoziție – “Președintele nu poate iniția un referendum legislativ” dar în cu totul și cu totul alt sens decât acela că președintele nu poate întreba poporul în privința unei probleme prevăzută într-o lege ce urmează să intre în vigoare, sau aflată în vigoare. Dacă ar fi așa, referendumul ar rămâne un pistol cu apă, iar dreptul președintelui de a convoca un referendum, joaca unui copil cu pistolul respectiv. În realitate, exact asta observă și CCR în decizia 70/1999, concluzia Curții (la punctul E) fiind că “dispoziţia legală criticata reprezintă o ingradire a dreptului Preşedintelui, prin obligarea acestuia, conform art. 12 alin. (1) lit. B.h) din lege, de a propune Parlamentului ce anume „alte probleme” urmează sa constituie, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale, obiect al referendumului pe care intenţionează sa îl initieze. În realitate, Preşedintele este singurul îndreptăţit sa stabilească „problemele de interes naţional” asupra cărora poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum.”

Narativ otrăvit nr. 3
CCR ar fi stabilit deja în 2011 că președintele nu ar avea dreptul să întrebe poporul lucruri care ar presupune revizuirea Constituției. Pe cale de consecință, poporul nu ar putea decide la un referendum că nu pot fi date prin OUG modificări ale pedepselor și regimului faptelor penale, întrucât asta ar implica modificarea Articolului 115 din Constituție.

Dezambiguizare:
Decizia Curții Constituționale a României nr. 799/2011 este în realitate un aviz pentru inițiativa de modificare a Constituției făcută de președintele Traian Băsescu. Cum, după referendumul din 2009, Băsescu nu s-a limitat la a cere strict ceea ce poporul deja hotărâse ci a transmis Parlamentului o catastrofă de inițiativă ce modifica Constituția în vreo 200 de puncte (fără exagerare) CCR a emis această decizie prin care pe unele le-a declarat pur și simplu neconstituționale (încălcau articolul 152) iar pe altele le-a criticat, emițând recomandări. Este și cazul de față, ”exceptarea de la referendumul a problemelor care ar impune revizuirea Constituției” fiind o observație, o recomandare a CCR, așa cum reiese din punctul 7 al deciziei respective. Ea nu a mai fost niciodată preluată nici în lege, nici în Constituție, rămânând deci la stadiul de recomadare, la fel ca și celelalte 26 de recomandări făcute de judecătorii de atunci ai Curții prin decizia respectivă. În concluzie, nimic, niciun text de lege sau de Constituție, nu îl împiedică pe președinte să supună deciziei populare o problemă ce ar implica revizuirea Constituției, la fel ca în 2009, când cu parlamentul bicameral.

Narativ otrăvit nr. 4
Codul de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneția…  Bănuiesc că pe asta vor construi ceva de genul: există un drept la amnistie și grațiere, un drept la “iertare” pe care orice infractor îl are, iar acesta face parte din pachetul de garanție al dreptului la “libertate”, drept fundamental ce nu poate fi nici modificat, nici supus unui referendum. Au mai făcut asta și când Traian Băsescu a cerut (destul de tont, dar, na! sfătuit de marii săi consilieri constituționaliști) abrogarea prezumției de dobândire licită a averii.

Dezambiguizare:
Nu există un drept la clemență al infractorilor, ci un drept al societății de a o acorda, sau nu. Amnistia și grațierea nu fac așadar parte din pachetul de garantare a dreptului la libertate. Acesta (dreptul la libertate) nu poate fi, într-adevăr, supus referendumului, dar restricționarea clemenței, acordate de autorități, în numele societății, da. În plus, corupția este un accesoriu al unei forme de putere (politică, financiară, socială, judiciară) este adică prin definiție asociată celor care au puterea de a reprezenta societatea, ajungând să abuzeze de încrederea acesteia. În opinia mea este chiar logică (ca să nu zic subînțeleasă) excluderea de la amnistie și gratiere a faptelor prin care indivizi purtători de autoritate (funcționari, demnitari, bancheri, magistrați, etc) abuzează de încrederea societății, căci ei pot abuza inclusiv în sensul acordării clemenței pentru propriile fapte. Dar stai, asta este exact situația de acum – n-au ajuns corupții la putere ca să își dea singuri amnistie (clemență) în numele societății? Deci nu există un drept la clemență al infractorului, de vreme ce nu el o acordă și, mai ales, societatea (titularul real al dreptului) nu este obligată să i-o acorde.

Până la urmă, la votul din plen pe avizul consultativ acest punctaj a fost eliminat, iar avizul consultativ al parlamentului a plecat fără el. Eu mă bucur că au făcut asta, căci această tentativă nereușită de a limita aria referendumului, ne-a dat nouă jurnaliștilor posibilitatea să ne documentăm și să fim pregătiți atunci când aceste narative otrăvite vor fi izbit spațiul public. Aveți linkuri în acest material către deciziile respective, nu vă luați după mine, studiați-le și singuri. Sunt decizii CCR de acum 20 de ani și trebuie să-i mulțumim domnului Nicolicea că ni le-a supus atenției, chiar dacă el le-a întors pe dos, distorsionându-le grav sensul.

În altă ordine de idei, cel mai probabil președintele va emite decretul de chemare la referendum (cu întrebările) mâine, sau după ziua de mâine. Îi acord președintelui și consilierilor săi prezumția de inteligență strategică și cred că în situația (foarte probabilă) a aprobării în parlament a modificărilor Codului Penal (deja trecut de Senat, azi intră la Cameră), președintele trebuie să formuleze o întrebare suplimentară care să permită poporului să respingă prin vot transformarea Codului Penal în Codrul Penalilor.