Concentrați-vă pe conținut, domnule președinte! Ca să n-avem doar un referendum de formă.
Moise Guran
E foarte greu de înțeles ce vrea președintele republicii să facă. Îl așteptam cu toții să vină cu o întrebare sau mai multe pentru referendum când… domnia sa spune că vrea să lărgească aria de consultare a poporului că să vezi că ceva nasol cu ordonanțele de urgență. Mda, suntem toți de acord, de doi ani, dar de fapt de douăzeci de ani de zile, guvernările României ratează esența democrației legiferând prin ordonanțe de urgență. De doi ani stăm cu sabia asta deasupra capului dar… ar fi o singură problemă în ce vrea președintele să facă – Constituția deja limitează și încă destul de clar emiterea ordonanțelor de urgență.
În societate există într-adevăr o oarecare dezbatere dacă se poate da sau nu o amnistie prin OUG, dar asta pentru că în Constituție formularea e următoarea:
Articolul 115
Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul drepturilor și îndatoririlor prevăzute în Constituție.
Verbul ăsta, a afecta, a fost deja interpretat de Curtea Constituțională ca dând un sens negativ unei eventuale modificări a drepturilor fundamentale. Mai pe românește spus, CCR deja a decis că prin ordonanțe de urgență nu poți crește pedepsele din Codul Penal, dar poți să le scazi, sau chiar să dai amnistii… Deși personal nu sunt de acord cu această interpretare a Constituției, contează ce spune CCR, nu ce vreau eu, Moise, sau ce ar putea dori domnul președinte Iohannis, cât e el de președinte. După mine, problema nu e atât Constituția, cât buna credință a Curții Constituționale.
Ce încerc să vă spun este că dacă președintele ne întreabă la referendum dacă n-ar trebui restrâns dreptul guvernului de a da amnistii și dezincriminări penale prin OUG, întrebarea e una bună, dar produce efecte contestabile, căci intră în sfera de modificare a Constituției, la fel ca și cea de la Referendumul din 2009. Adică acest CCR ar putea spune că până nu se modifică Constituția prin procedura clasică, referendumul e degeaba. Dacă președintele pune o întrebare mai generală, de tipul Sunteți de acord ca politica penală a statului să fie făcută numai de parlament, același CCR ar putea spune da, dar cu excepția politicii penale mai favorabile, adică a celei care scade pedepsele sau dă amnistii și care se poate face și prin OUG, potrivit Constituției, așa cum a interpretat-o CCR.
Ddeși urâm cu toții ordonanțele de urgență, nu vom scăpa de abuzul acestora până la o veritabilă schimbare de Constituție. Pe care da, un referendum acum o poate prefigura, dar parcă aș prefera ca acesta să fie mai eficient acum, nu după ce PSD își pune intențiile în practică. Dacă vrea să fie eficient, președintele trebuie să atace conținutul, nu forma. OUG este o formă. Politica penală a statului este conținutul. O întrebare care să limiteze o politică penală mai favorabilă a infractorilor nu necesită modificarea Constituției, nu necesită nici modificarea altor legi, pur și simplu împiedică adoptarea unor legi mai blânde (incluisv o amnistie) indiferent că e vorba de OUG sau lege aprobată de parlament.
Concentrați-vă pe conținut domnule președinte, ca să n-avem doar un referendum de formă!