Războiul electoral și televizoarele-ventilatoare. Miza pe absenteism.
Moise Guran
Din 10 august 2018 și până acum, Liviu Dragnea primește lovitură după lovitură. Ar fi trebuit să piardă puterea demult sub atâtea, dar nu numai că le-a supraviețuit, lasă și impresia că l-au întărit. În realitate această impresie este falsă și este creată de permanenta ofensivă a acestui individ asupra societății românești și asupra statului român în toate componentele sale. Deși eficientă în aparență, deschiderea cu tupeu a mai multor fronturi concomitente i-au slăbit lui Dragnea baza și i-au redus semnificativ potențialul pentru confruntările ce abia încep. Căci vin alegerile.
În mod evident acum, provocările organizate pe 10 august pentru a crea pretextul unui atac militar asupra populației civile au fost o greșeală. Deși interviul procurorului Pîrlog acordat Ziare.com nu ne spune foarte multe despre implicarea lui Dragnea în 10 august, înțelegem câte riscuri și-au asumat Dragnea și oamenii lui după aceea, pentru a-i împiedica pe procurori să investigheze evenimentele. Din păcate, pare că până acum au reușit să stopeze ancheta dar, să nu uităm, s-a ajuns în situația în care Comisia Europeană să ceară prin MCV demiterea infamei conduceri a Inspecției Judiciare. Nu e tocmai puțin.
A urmat atacul Gabrielei Firea, de la 1 septembrie 2018. Deși acesta a fost construit corect ca timing și ochi umezi, Gabriela nu a reușit să-și depășească condiția de pretorian al lui Dragnea – impact tactic mare de moment, dar zero strategie pe termen mediu și lung. Firea a fost anihilată și a intrat în defensivă. În continuare mă aștept din partea ei la o figură de evadare, fie printr-o alăturare lui Ponta, fie printr-o candidatură independentă la Președinție. Ambele presupun demisia de la Primăria Capitalei, o pălărie mult prea mare pentru doamna Firea, un epic fail administrativ pentru care bucureștenii o și urăsc, chiar dacă popularitatea ei în țară a crescut. Gabriela are oricum nevoie să scape de sub această pălărie (doar gândiți-vă la companiile municipale, ilegal înființate, cu care acum nu știe ce să facă) dar atacul ei asupra lui Dragnea a eșuat.
Cea mai puternică lovitură primită de Liviu Dragnea (și cea care ar fi trebuit să îl doboare) a fost însă eșecul referendumului pentru familie, din toamna trecută. Acum ar trebui să fie clar și pentru cei care au crezut sincer în utilitatea acelui referendum că el a fost parte a tacticii agresive a lui Dragnea, că s-a folosit de ei și de homofobia lor pentru a încerca un contraatac într-un moment în care se simțea copleșit de atâtea lovituri primite. Estimarea mea este că PSD-ALDE au reușit să scoată la vot maximum două milioane dintre votanții proprii (restul au fost peneliști) și în mod normal acest eșec jalnic ar fi trebuit să producă un cutremur în PSD. N-a fost așa pentru că PSD nici nu mai există, ca partid de lideri. E o gașcă de năroji, speriați ei înșiși de liderul care terorizează societatea cu tupeul lui. Dar de atunci Dragnea tot pierde oameni, PSD transformându-se treptat dar inevitabil în ceea ce a fost cândva casa de nebuni nostalgici a PRM. Spre asta merg Dragnea și cei care au rămas alături de el, inclusiv ca procent electoral, iar acest lucru ar trebui să devină vizibil după alegerile europarlamentare din mai 2019.
Ceea ce nu înseamnă că Dragnea a fost deja învins, nu vă culcați pe o ureche! Mai mult decât faptul că este la putere, că dispune încă de ordonanțe de urgență și de banii publici, îl ajută faptul că are controlul clar asupra unor cercuri din Justiție (Inspecția, CSM, SIIM), asupra Avocatului Poporului și Curții Constituționale. Anihilarea de facto a parchetelor, inclusiv a Procurorului General și a DNA, precum și ridicolele spaime ale judecătorilor de la Înalta Curte (care de șapte luni ezită să-i înceapă apelul) sunt cele care îi proiectează aerul de bully politic, descurajându-i și pe cetățeni, dar și pe cei din PSD care i s-ar mai putea opune. Aceștia din urmă preferă să plece pe ușa din spate la ceea ce se proiectează a fi refacerea PSD sub Victor Ponta, printr-o evadare din PRM-ul la care Dragnea reduce PSD. Nu în ultimul rând, pe Dragnea îl ajută în continuare absența de facto a opoziției. Liderii USR+ ratează în continuare (și după încheierea alianței dintre cele două partide) posibilitatea de a se proiecta ca alternativă de guvernare, în timp ce PNL se reduce pe sine la statutul de remorcă a președintelui Iohannis. Care nu e nici el cine știe ce lider inspirațional pentru mase.
În aceste condiții, dacă alegerile europarlamentare ar fi mâine, probabil Dragnea ar reuși greu să mobilizeze la vot mai mult de 2 milioane de oameni. Cum alegerile nu-s mâine ci peste trei luni, șansa lui este să determine un absenteism masiv al celorlalți. Dacă face 30% e salvat. Ca să facă cu 2 milioane de oameni 30% din voturi, îi trebuie o participare totală la vot de circa 6 milioane, obiectiv deloc greu de atins (la europarlamentarele din 2014 au fost la vot 5,9 milioane, la legislativele din 2016 au fost 7,2 milioane).
Pentru a obține asta, el își va radicaliza și mai mult discursul antieuropean, asumându-și peremismul, lupta cu multinaționalele, pășunismul ipocrit. Își va face campanie chiar și cu subminarea Codruței Kovesi pentru postul de procuror-șef european. Dar cel mai important demers de campanie va fi umplerea cu noroi a adversarilor și reducerea lor la condiția mizeră a PSD. Campania furibundă, gogonată, fără urmă de scrupule, desfășurată pe toate mediile în aceste zile împotriva doamnei Kovesi a ridicat puțin cortina. Am putut vedea și ce urmează și care sunt mijloacele și care sunt aliații, conștienți sau inconștienți, ai lui Liviu Dragnea, în campania electorală ce abia începe. Nu uitați, scopul prim al lui nu mai este să-și aducă votanții la urne ci să-i determine pe cei ai altora să stea acasă. În aceste zile, am văzut televizoare transformate în ventilatoare, împroșcând același jeg într-o singură direcție, cea a Codruței Kovesi, în ceea ce a fost un exercițiu general pentru campania electorală. În zilele și săptămânile următoare aceste ventilatoare vor începe să se rotească pentru a-i determina pe oamenii decenți ai acestei țări să se delimiteze scârbiți de tot spectrul politic, să o zică pe aia cu „toți sunt la fel”, să stea deoparte, să se îndoiască de propriile opțiuni politice, să se dezangajeze, pur și simplu.
Altfel, Dragnea pierde tot. PSD nu e PRM, iar Dragnea nu e Vadim. În nebunia lor fixistă, peremiștii credeau sincer în național-comunismul propovăduit de Vadim. Dacă la europarlamentare PSD intră sub 20% (dar pentru asta prezența la vot ar trebui să se apropie de 50%) acest partid de oportuniști intră repede în disoluție. Acum, următoarea întrebare este cum facem noi ceilalți să ajungem la o participare de 50% la alegerile europarlamentare din mai? Domnul Iohannis? Un referendum, ceva?
