Creșterea cu 50% a salariului minim în Construcții – o tragedie tipic românească
Moise Guran
Prim-ministrul Dăncilă a anunțat intenția de a majora la 3000 de lei brut salariul minim în construcții, cu intenția, zice, de a relansa acest sector de activitate. Dincolo de bănuiala legitimă că doamna Dăncilă a făcut asta pentru a facilita importul de angajați asiatici pentru marile firme de construcții (și a făcut-o chiar de Centenar, într-o ședință solemnă în chiar sala Unirii de la Alba Iulia) măsura merită analizată fie și din perspectiva faptului că o grămadă de români pleacă din țară exact pentru a munci în construcții prin Europa. Hai să vedem dacă îi ajută sau nu o astfel de măsură.
La 3000 de lei brut, salariul minim net în construcții ar fi de 1774 de lei, adică 380 de euro. Sigur că nimeni nu pleacă în Europa pe atât de puțini bani și este de presupus că nici nu o să se întoarcă nimeni de acolo odată cu această creștere. De fapt, la 100 de lei pe ziua de muncă la negru, un muncitor necalificat din construcții tot duce acasă 2500 de lei pe lună, o sumă deci mai mare cu 40% decât acest acest salariu minim net.
Invers, pentru a avea astăzi un salariat, fie el și necalificat, patronul plătește în total 1989 de lei, din care 800 statului. La 3000 de lei brut, efortul patronului pentru un angajat (probabil necalificat) omul ia 600 de lei în plus, dar și partea statului crește de la 800 la aproape 1300 de lei. Prezumăm faptul că nimeni, dar nimeni nu muncește în mod real pe mai puțin de 2000 de lei net (din care 1200 pe cartea de muncă și 800 la negru) de unde rezultă că în această combinație efortul patronului este de 2750 de lei. Ca să treacă un astfel de lucrător pe un minim legal brut de 3000 de lei, patronul va trebui să facă un efort suplimentar de aproape 10%, iar angajatul trebuie să accepte să ducă acasă cu 15% mai puțini bani.
Se poate conchide zic, în mod rezonabil, că nici cei care muncesc în România fără acte legale nu vor fi mișcați de inițitiva guvernului Dăncilă, de aceea vă și spun că este legitimă bănuiala că guvernul s-a preocupat mai mult de muncitorii asiatici și de taxele încasate de la angajatorii acestora decât de o îmbunătățire a acestui sector. Deci ce-am făcut cu creșterea salariului minim în construcții la 3000 de lei?
Tragedia românilor într-o țară ca România este că nimeni nu observă, pe de o parte potențialul unui sector precum Construcțiile de reducere a sărăciei, la care se mai adaugă, pe de altă parte, impotența guvernului de a influența asta prin politici fiscale adecvate. La noi statul e doar înfometat după bani și orbit de această foame și-o agravează permanent prin măsuri ce stimulează de fapt evaziunea. Ne mirăm că bulgarii au costuri de două ori mai mici pe kilometrul de autostradă decât avem noi la drumul expres proiectat a se realiza între Pitești și Slatina, dar nimeni nu vede ce creștere uriașă de costuri reprezintă un plus 50% la salariul minim, în condițiile în care, oficial, cea mai mare parte a angajaților din construcții sunt pe salariul minim (am arătat mai sus că venitul real e mai mare). Da, în ciuda faptului că cele mai prinse și mai amendate de Inspecția Muncii sunt exact firmele de construcții, nu merge numai cu biciul când taxarea reală a muncii se apropie de 50%.
Așa se și explică o aparent ciudată evoluție a acestui sector în ultimii zece ani – numărul ofial (deci cu acte legale) al angajaților din construcții a scăzut de la aproape 600 de mii la mai puțin de 350 de mii. S-a înjumătățit, deci. În timpul ăsta numărul firmelor active în domeniu a crescut semnificativ, iar volumul lucrărilor a scăzut, dar nu mult, cam cu 5-10 procente. Dacă vă gândiți că tehnologizarea este cea care a permis reducerea la jumătate a numărului angajaților din construcții o să vă contrazic. Deși induscutabilă, diferența de tehnologizare față de acum zece ani nu este semnificativă.
Și atunci nu este mai rezonabil să presupunem că în ciuda plecărilor masive în Europa și a concurenței implicite în materia ofertei salariale, în construcții încă sunt 3-400 de mii de suflete care nu se văd, dau cu bidineaua la negru, cu ziua pe la unul și pe la altul, sau poate chiar pe șantiere mai mari, căci firmele mai mari, ce nu-și permit să facă evaziune, au externalizat o parte din lucrări către firme mai mici, de 4-5 angajați care sunt plătiți pe salariul minim legal plus o sumă care cel mai des îl dublează pe acesta, direct în mână, plus un număr de zileri care azi sunt, mâine nu mai sunt.
Eu așa aș interpreta aceste date. Și atunci, cum au ajuns alde Vâlcov, Teodorovici, Vasilescu, Dăncilă la concluzia că cel mai bun remediu pentru aceste realități este creșterea salariului minim cu 50%?
În mod evident, creșterea salariului minim legal va crește evaziunea și… cam atât! Va determina și mai mulți români să plece din țară sau să lucreze la negru, în condiții de insecuritate socială ce, în final, după o perioadă de specializare, tot către vestul Europei îi împinge.
Că Guvernul nu sesizează că degeaba pui taxe dacă acestea nu se plătesc, aceasta este partea oarecum comică a problemei. Partea tragică este că această lipsă de viziune vine în contextul în care România este o țară fără infrastructură (deci cu nevoie de construcții), dar și cu o fracție importantă a populației fără nicio calificare (dar care poate fi calificată în construcții mai repede decât în IT sau în fizică nucleară). Asistați social, agricultori de subzistență, absolvenți fără bac și fără perspectivă… toți aceștia ar avea o șansă pentru un trai mai bun dacă cineva i-ar spune doamnei Dăncilă că 1. Construcțiile sunt un sector ce absoarbe poate cea mai multă forță de muncă slab calificată, putând să o califice la locul de muncă, deci pe salariu, nu pe povești ca la cursurile alea de le fac ei pe la Forțele de Muncă; și că 2. Deschiderea unor șantiere, mai mici sau mai mari, de autostrăzi dar și de aducțiuni de apă, gaze, școli (sau poate doar fose septice pentru școli) în zonele mai puțin dezvoltate ale României, adică acolo unde această forță de muncă trăiește, este calea, singura până la reformarea educației, de a ridica nivelul general de bunăstare al României.
Când îi va spune cineva doamnei Dăncilă (sau lui Vâlcov ăla al ei) că în sectoare cu evaziune fiscală de 60-70% (probabil în Construcții trece și de 80% socotind și munca gri), statul câștigă mai mult dacă taie chiar și la jumătate taxele, în loc să le crească?
Dacă în loc să crească salariul minim, ar fi redus semnificativ contribuțiile și impozitele în construcții, guvernul ar fi încasat probabil mai mulți bani la buget și ar fi deschis șansa ieșirii din învăluirea economiei negre a cel puțin 3-400 de mii de oameni. Români. În loc de asta măsura propusă va împinge probabil și mai mulți români la evaziune fiscală, dar pe total numărul angajaților va rămâne același pentru că în locul lor vor veni vietnamezi. Care tot ar fi aceia o soluție, dacă România ar fi o țară în care să vrei să stai, nu una de tranzit către vest. Sau dacă-s muncitori vietnamezi sunt mai proști decât miniștri români, hă?
