Aceasta NU este luptă politică! Orbilor!
Moise Guran
Codul Penal a trecut de parlament exact ca și cel de Procedură Penală, acum două săptămâni. Așteptata ruptură în Coaliție nu s-a produs. Dragnea și ai lui nici nu se mai ascund, totul e pe față, Parlamentul României, purtătorul de suveranitate delegată de popor, conform Articolului 2 din Constituție legiferează în favoarea unui grup. Ceea ce înseamnă că suveranitatea este exercitată în nume propriu de acest grup, lucru interzis de același articol din Constituție. Aceasta este definiția loviturii de stat. Opoziția nu prea poate face mare lucru, iar președintele, deși poate, face cât mai puțin. Nu care cumva să-i deranjeze pe infractorii care au pus mâna pe instituția delegată cu suveranitatea poporului român. Deși nu o recunosc, toți cred că au beneficii din modul în care Dragnea face praf legislația penală.
Logic așa ar fi, nu? Îți lași adversarul politic să facă totul pilaf, iar tu nu mai e nevoie să faci nimic. Te votează lumea împotriva ăluia și la Președinție și la Parlamentare… Ei bine, nu! Românii nu mai vor acest tip de politică ipocrită, iresponsabilă, egală în cinism. Cu ce e mai bun un politician din Opoziție care se bucură când PSD-ul golește pușcăriile decât unul al PSD care votează pentru asta? Cu nimic!
În naivitatea lor, partidele de opoziție își imaginează că vor crește ele în sondaje pe aceste evenimente. De ce să crească? De milă?
Dar Iohannis? Ce speră președintele? Să-l suspende pesediștii ca să nu mai fie el nevoit să ia o decizie în privința deciziei CCR referitoare la șefa DNA? Halal bărbat de stat! Sau își imaginează, la fel ca liderii mai mult sau mai puțin închipuiți ai opoziției, că are beneficii din această impotență călduță doar pentru că Dragnea îi sperie suficient de mult pe români? Dacă e așa, atunci nici președintele nu pricepe situația reală. Și el crede că suntem într-un joc politic de sumă nulă, în care unii vin și alții pleacă de la guvernare după ce fac țara praf pe rând.
Mă tem că de data asta nu mai e așa. Mă tem că vreo două trei linii roșii au fost trecute și că lipsa de imaginație sau de voință politică a președintelui permite un rău ireparabil. Când un grup exercită suveranitatea în folos (nume) propriu, tu, Președintele României, te plângi de dictatura majorității? Argumentul e mai slab decât lipsa de orice argument a numirii Vioricăi Dăncilă în funcția de premier. Când Curtea Constituțională te pune să dai ture de curtea școlii și face instrucție cu tine, Președintele României, tu n-ai altă soluție decât să ataci la CCR? Păi vor face fix ce au făcut și cu Legile Justiției, asta e clar! Le schimbă în puncte neimportante și apoi îl forțează pe domnul Iohannis să le promulge cu brio! Mă tem că domnul Iohannis doar simulează opoziția!
În partea ailaltă, la Opoziție, un singur om, unul singur, tânărul deputat Stelian Ion, a fost capabil să identifice soluția, nu pentru alegerile de peste doi ani, ci pentru resuscitarea noastră națională acum – unirea imediată a Opoziției. Care nu, nu va avea mai multe voturi în parlament, dar va da un mesaj de echilibru în societate. Îi va face pe români să vadă și altceva decât monstrul Dragnea+PSD în fața ochilor. În locul unor furnici orgolioase, care mai de care între 5 și 15% în sondaje, națiunea ar putea vedea Alternativa. Ar putea vedea că există și altceva decât un președinte fără atribuții (auto-limitat sau limitat de CCR și de golanii care au pus mâna pe țară, nici nu mai contează) și o opoziție gălăgioasă, cam gonflată în declarații, dar atât de dezumflată când e vorba să renunțe fie doar și la orgoliu pentru a distinge un pericol real de o banală luptă politică.