Doar noi
Gata. Nu mai există nici îndoieli, nici alternative. Declarația făcută vineri seara de Liviu Dragnea este una fără echivoc. Va conduce țara prin ordonanțe de urgență, iar prima dintre ele va fi cea de dezincriminare a abuzului în serviciu, pentru care a fost deja condamnat.
Spre deosebire de legi sau asumări de răspunderi, ordonanțele de urgență intră în vigoare prin simpla depunere la parlament și publicarea în Monitorul Oficial, FĂRĂ a mai fi promulgate de președinte. Produc efecte retroactive și ireversibile (în legislația penală mai favorabilă infractorilor) și nu pot fi blocate decât de Avocatul Poporului. Care e Ciorbea. Și cu asta am zis tot.
Singura modalitate de a bloca această situație este demisia Guvernului.
Nu așteptați nimic de la Președinte! Nu o poate suspenda pe Dăncilă, decât în situația începerii urmăririi penale in personam. Cred că l-au păcălit și cu Vlase ăla! Nu de la pesediști trebuie să așteptăm soluții, căci nu vor veni. Cred că nici de la politicieni, căci toți au un interes ca Dăncilă să dea ordonanța de urgență, unii ca să scape de pușcărie, ceilalți ca să vadă lumea ce ticălos e Dragnea. Pe bune, ăla spune cu subiect și predicat ce vrea să facă, iar noi așteptăm să facă? De ce trebuie să fim reactivi, iar nu proactivi?
De aceea vă spun, fără să o mai lungesc… Ieșirea masivă în stradă, zi de zi, până la demisia guvernului, este singura soluție. Pentru luni ne putem gândi și la o grevă generală, în care să oprim toți lucrul, o oră-două, la început, apoi din ce în ce mai multe ore. Atât.
Atașez calendarul protestelor de azi, sâmbătă, 23 iunie. Dacă mai sunt și altele pentru azi, puneți la comentarii și updatez.
București, ora 17, Piața Victoriei