Opțiunile Președintelui. Are mai multe azi, decât miercuri?
Moise Guran
Dumnezeul președinților care nu vor să fie deranjați (DPCNVSFD) există! Ca un Dumnezeu ce este, poate disturba timpul și spațiul, lovește uneori șmecherește din trecut, doar ca să ne arate cât de volatile pot fi atât prezentul cât și viitorul. Taman când îi era mai greu și părea nevoit să ia o decizie cu adevărat prezidențială, lui Klaus Iohannis i-a picat ca o pleașcă povestea cu judecătorul CCR ce și-a depășit mandatul. Așa că președintele are acum o teoretică și încă destul de nebuloasă bază legală (dar are ceva ce poate invoca) pentru a nu pune în aplicare decizia CCR, prin care i se cere imperativ să dea un decret de revocare a Codruței Kovesi. Problema este că decizia respectivă face mult mai mult de atât – îi proclamă pe procurorii din România subordonații ministrului Justiției și schimbă parțial forma de guvernare, transformând una dintre cele mai puternice prerogative ale Președintelui României într-un simplu gest de solemnitate, golit de conținut decizional. Pe asta încă n-a rezolvat-o nici chiar DPCNVSFD, iar decizia CCR va apărea oricum în Monitorul Oficial, indiferent că vrea sau nu vrea Iohannis.
Înainte de toate să lămurim succint pleașca DPCNVSFD, așa cum se află ea în momentul ăsta, încă de vacanță. Începând de joi 31 mai, în lumea juridică se poartă ample dispute, după ce Bogdan Mateescu, membru al CSM, a dezvăluit pe facebook faptul că unul dintre cei nouă judecători ai CCR nu numai că și-a depășit mandatul de nouă ani, dar este la al doilea mandat (un rest de mandat și încă unul complet) ceea ce, potrivit unei decizii mai vechi chiar a CCR este complet neconstituțional. E o dublă încălcare, nici nu putea să aibă două mandate, nici nu putea să depășească 9 ani. Acum dezbaterile sunt de felul – sunt toate deciziile CCR nule din 2010 și până azi, sau numai cele din ultimele luni, de când și-a depășit mandatul. Și cine să constate această nulitate, atâta timp cât CCR nu are instanță de recurs? O nebunie! Ideea pe care trebuie să o reținem deocamdată este aceea că Iohannis pare că a găsit loc de întors, după ce miercuri părea că are de ales doar între încălcarea unei decizii a CCR (și deci a Constituției) și prăbușirea instituțională atât a parchetelor cât și a prerogativelor prezidențiale.
După cum vedeți, Curtea Constituțională s-a încâlcit în propriile decizii, dar nu vă faceți iluzii, se va descâlci singură, cu barda, și încă repede, la fel cum a făcut și în cazul ultimei decizii, aia prin care și-a băgat picioarele atât în independența Justiției, dar și în Tratatul European, cât și în republica noastră semi-prezidențială. Barda se aplică direct în moalele Constituției, ca de obicei. (Cu o altă ocazie, o să vă fac o analiză pe tema asta, comparând cât a fost și cât a mai rămas din constituția noastră democratică, față de cea comunistă din 1965.)
Până atunci, să observăm așa… Președintele poate merge într-un soi de clinci juridic cu CCR, ceea ce fie va lungi povestea revocării doamnei Kovesi până prin toamnă, fie va provoca cel puțin o tentativă de suspendare a lui Iohannis în Parlament. Dacă președintele își dorește suspendarea (eu nu cred asta, dar am auzit astfel de scenarii la tv, ale unor reputați “consultanți” filo-prezidențiali) pentru a se victimiza, l-aș ruga să țină cont că rahatul necazul în care a intrat România odată cu ultima decizie a CCR e serios mai mare decât soarta alegerilor de anul viitor.
De asemenea, dacă diferiți sfătuitori i-au spus președintelui că Tăriceanu îl va elimina pe Dragnea în cazul unei condamnări a acestuia, dublată, eventual, de eșecul unei tentative de suspendare a președintelui în Parlament, iarăși, l-aș sfătui să se uite mai atent la situația creată, la mizele ei pentru viitorul României și să lase jocurile politice de alcov, genul acela de jocuri ce l-au făcut poate și anul trecut să renunțe la referendum, crezând că se va descurca cu Grindeanu și apoi cu Tudose. A mai luat așadar țeapa asta de două ori, iar acum aud același tip de zvonistică pe care o auzeam exact acum un an, când Iohannis a amânat sine die un referendum care ar fi tranșat problema și cu CCR și cu Legile Justiției înainte de a fi prea târziu – “Nu va veni lumea la un referendum! Ar ieși din casă 6 milioane pentru a-l valida? Vine vara, vezi de treabă!” “Dar ce facem dacă românii votează pentru subordonarea Justiției? Doar le-a crescut PSD-ul pensiile… ei votează cu stomacul!” Nu știu cine fabrică aceste chestii și i le toarnă lui Iohannis în ureche, dar, pentru că am avut întotdeauna oroare de influencerii din umbră, bănuiesc că ele vin dintr-o zonă a unui interes de a-l păstra pe președinte în ceață. Că dacă are răspunsuri clare, poate scade și rostul influencerilor, nu?
Bun, acum aș vrea să afirm încă o dată, clar și răspicat – Încălcarea Constituției de către Președintele țării NU poate fi Soluția. Când a depus jurământul, Iohannis a mai adăugat că va face din respectarea Constituției ceva ce nu s-a mai văzut, că o va respecta și în litera și în spiritul ei. Păi, să mă iertați, dar să dea, de exemplu, un decret de revocare a doamnei Kovesi la o dată din 2019, asta înseamnă să respecți Constituția în spiritul ei? Poate că juriștii de la Cotroceni vor găsi o cale de a mai amâna decizia CCR, prin diferite acțiuni în instanțe (deși ar fi și asta o inovație destul de periculoasă) dar o astfel de acțiune trebuie folosită numai pentru a da timp unei forțe de putere constituțională să anuleze în totalitate decizia respectivă. Nu mai este despre Codruța Kovesi! Este despre o foarte serioasă tentativă de schimbare a Constituției, de scoatere a României în afara UE, de anulare a prerogativelor celei mai înalte funcții în stat, cea de președinte, și de subordonarea clară și explicită a Justiției, singura care poate împiedica, sau din contră, legitima, acțiuni abuzive, ilegale, dictatoriale. Nu te joci cu așa ceva!
Apoi, ce ne facem dacă peste câteva luni Curtea Constituțională interpretează suveranitatea României ca fiind validarea unei acțiuni executive sau legislative de integrare în CSI, de exemplu? De ce nu, în Federația Rusă direct? Sau ce ne facem dacă doar validează o interdicție a prezenței soldaților NATO pe teritoriul României, lăsându-ne fără apărare exact într-un moment critic? Vi se pare imposibil? Mie nu, de fapt mi se pare tot mai probabil și mă tem pentru fiecare zi cu această curte constituțională, și pentru fiecare sesizare ce-i mai oferă încă o ocazie să mai violeze o dată Constituția. Dar, cu atât mai mult, avem nevoie și de o reformă a CCR care să depolitizeze și să profesionalizeze această instituție, dar și de păstrarea unei supremații constituționale pe care numai o (viitoare) curte constituțională o poate apăra. Să nu uităm, rolul CCR este acela de a limita abuzurile puterilor, Executivă și Legislativă. Cea Judecătorească este ea însăși cenzurată de CCR (pe calea excepției ce poate întrerupe procesul). Dacă acest președinte care, să admitem că e un băiat bun, încalcă o decizie CCR, acesta va fi un precedent pentru un viitor președinte, care poate nu va mai fi un băiat atât de bun și pe care o viitoare CCR nu-l va mai putea împiedica să devină un dictator. Acesta este un scenariu simplu. Dar încălcarea unei decizii CCR de către președinte nu va putea deschide calea încălcării și de către Guvern sau Parlament?
De aceea, cred că președintele trebuie acum, nu să încalce decizia, ci doar să evite aplicarea ei până la un referendum care să o invalideze complet. NU se poate altfel.
Apoi, mai e ceva, foarte important… Spre deosebire de adversarii săi, președintele Iohannis nu pare să gândească în termeni de ofensivă strategică (preluarea inițiativei dă cursul unui conflict, indicând de care parte va fi victoria). Ați văzut câtă panică și ce reacții a produs în rândurile Alianței Penale ideea unui referendum pe Justiție? Ce au mai sărit Tăriceanu și Tudorel, dar ce-au explodat televiziunile lor!
Da, pentru că un referendum pe Justiție, dincolo de faptul că poate invalida în mod legal decizia CCR, fără a-l forța pe președinte să o încalce, dincolo de faptul că ar invalida și modificările deja aduse Legilor Justiție, cel mai important lucru este că ar schimba cursul acestui război. Penalii ar pierde ofensiva și ar intra în defensivă. Odată preluată inițiativa, președintele mai poate organiza și alte referendumuri (da, despre depolitizarea CCR, inclusiv, deși eu l-aș pune pe ăsta imediat, acum) ba poate chiar iniția o modificare de Constituție, căci și majoritățile alea din parlament se pot crăpa după un scor bun la un astfel de referendum.
Vineri, la emisiune Avocatul Diavolului, colegul Petreanu a spus că un astfel de refrendum va fi ori pierdut, ori invalidat, căci Președintele Iohannis nu e un lider și nici n-are cu cine duce această bătălie, la cât de slabă e Opoziția. Oare? Ce platformă mai bună decât un astfel de referendum ar putea avea Opoziția pentru o trezire și o unificare? Apoi, e posibil ca Vlad să aibă dreptate în analiza de profil a Președintelui Iohannis, dar asta nu înseamnă că momentele excepționale nu-l pot face cu adevărat un lider. Fiind altceva decât alegerile și având o importanță critică pentru cursul României, într-o astfel de acțiune și Președintele și Opoziția vor beneficia și de sprijinul societății civile, inclusiv al nostru, al jurnaliștilor. Nu vorbesc în numele altora, dar eu unul nu voi sta deoparte în această problemă. Vor face baraj mediatic televiziunile de știri? Bine. Să-l facă! Să vedem ce iese… Trebuie să mai și luptăm pentru țara asta, dacă tot vrem să nu fie una de hoți, nu credeți? Referendumul este un call to action. Răul a fost deja făcut, ce mai avem de pierdut? Ne trebuie doar o chemare și ea poate veni doar de la Președintele Iohannis.
