Țâfna nu ține loc de administrare. Firea, ia-ne în serios!
Moise Guran
Nu știu de ce doamna Firea pare că se răstește tot timpul. Este posibil ca cineva să-i fi spus că un model de ăsta de autoritarism este ceea ce așteaptă românii de la conducătorii lor. Treaba e că, și dacă susții nervos că traficul s-a ameliorat în București în acești doi ani, te pot crede doar cei care nu stau cu orele în trafic, casnicele, poate pensionarii. Ceilalți poate vor înțelege acest joc, absolut inept, în care imaginea ta de politician este construită pe fix aceleași două dimensiuni ale dictatorilor comuniști – retorica amenințătoare și proiectele faraonice. Gen, tramvaiul suspendat. Săptămâna trecută, doamna Firea a declarat că în București traficul s-a ameliorat. Pe bune? Gabi, nu te va lua nimeni în serios, atâta timp cât nici tu nu te iei.
Un tramvai suspendat nu ar reprezenta o trăsnaie în sine, dar nici nu adresează adevărata problemă a traficului din București. O știe toată lumea, numai Gabriela nu vrea să o vadă – parcările rezidențiale. Acestea nici nu exclud soluții de transport în comun de tipul tramvaiului monorail sau extinderea metroului, sau altele. Am făcut săptămâna asta câteva poze prin București, ca să vă pot explica mai bine.
Marile bulevarde ale capitalei sunt flancate de blocuri cu mii de suflete fiecare și, mai nou, cu câte una, două mașini la un apartament. Care, merg, nu merg, undeva trebuie parcate că doar nu o să ne urcăm mașinile în sufragerie. Așa au ajuns respectivele bulevarde să țină mai multe mașini parcate decât mașini în mers. Pe trotuare, pe prima bandă, uneori chiar și pe a doua…
De ce anume poți acuza oamenii dacă n-au unde parca? Sigur, am ajuns să ne înjurăm între noi pentru locurile alea de parcare, să ne certăm, să ne urâm sau chiar să ne batem, pierzând din vedere faptul că vecinul care ți-a luat locul e mai puțin vinovat decât Primăria.
Traficul marilor artere este sugrumuat suplimentar și de străzile laterale, căci da, și acolo sunt blocuri, deci și acolo sunt oameni care nu-și pot parca mașinile în sufragerie. Așa că, cel mai des, pe străzi, străduțe și alei, mai rămâne o singură bandă de mers, chiar dacă teoretic, se circulă pe două sensuri. Strangularea străzilor adiacente sau paralele marilor bulevarde îi împinge pe șoferi, suplimentar, tot pe bulevarde. În imaginea de mai jos vedeți o stradă cu circulație pe două sensuri, pe care sunt parcate, și pe o parte și pe alta, mașini, jumătate pe trotuar, jumătate pe stradă. Cele din stânga nu sunt parcate, stau la semafor, dar mai e un rând, dincolo de ele, de mașini parcate. Ceea ce nu mai lasă loc de trecere pe banda de mers pe care am intrat eu. Abia intrat pe această stradă, a trebuit să mă opresc și să aștept să se facă verde pentru cei de pe contrasens, ca să pot trece mai departe. Desigur, asta blochează mașinile din spatele meu, pe bulevard, indiferent că doreau să facă dreapta, ca mine, sau că doreau să meargă înainte.
Doamna Gabriela Firea a refuzat și să ia în dezbatere problema parcărilor de rezidență în București. Asta în campania electorală. Contracandidatul domniei sale, domnul Nicușor Dan, a mărturisit cel puțin că soluția construirii unor astfel de parcări, între blocuri, sau, și mai bine, în subteran între blocuri, ar fi prea costisitoare. Ok, la dimensiunea Bucureștiului, toate soluțiile sunt costisitoare. Diferența dintre ele o fac, nu banii, ci modul în care sunt aceștia administrați, precum și viteza cu care o soluție poate ameliora sau nu traficul.
Dar în campania electorală n-are nimeni curaj să propună soluții realiste, n-are nimeni curaj să ceară cetățenilor ceva, toți dau. Dau în neștire, indiferent că apoi mai livrează sau nu ce au promis că dau. În problema traficului din București, candidații pentru Primăria Capitalei s-au concentrat pe tot felul de filme cu semafoare inteligente care ar face minuni. Cum să facă? Nici în București, nici în Cluj, Iași sau Timișoara, un semafor nu-ți poate face o mașină care stă, parcată, să dispară de pe stradă, ca să facă loc altor mașini care vor să treacă.
N-a avut nimeni curaj să vină și să spună cinstit – stimați cetățeni, hai să punem mână de la mână și să construim, noi primăria împreună cu voi cetățenii, parcări de rezidență. Primăria se poate împrumuta mult mai ieftin decât voi, are terenuri sau poate face rost de el prin exproprieri de utilitate publică și poate organiza construcții. Cetățenii pot cumpăra în rate sau pot doar închiria locuri de parcare rezidențiale.
Mai târziu, dacă vă mai amintiți, Gabriela Firea părea că a conștientizat totuși problema, căci ne-am trezit la un moment dat că vrea să pună taxe. Taxă de poluare dacă treci prin Centru, ca să treacă mai puțini oameni prin Centru. Taxă dacă parchezi pe stradă, că-s prea multe mașini pe stradă… Dar a renunțat, probabil din rațiuni de imagine. Dar eu eram gata să plătesc, cu singura și marea condiție să ofere ceva de banii ăia. Să ne facă parcări de ei, căci sunt bani pe care îi plătim pentru aglomerație, nu? În acest moment, pe majoritatea străzilor secundare se circulă într-un singur sens. Poate că transformarea lor în străzi cu sens unic (alternativ, una câte una, așa cum este la Budapesta) ar ajuta. Dar numai la anumite ore.
Sigur că nu am absolut nimic împotriva unei linii de tramvai suspendate, cum n-am avut nici împotriva autostrăzii suspendate a lui Oprescu, dar spre deosebire de proiecte din astea monolit și megalomanice, care nu funcționează și nu-și fac efectele decât la finalul lor de peste un deceniu, proiectele unor mici parcări rezidențiale pot fi descentralizate, managiuite de primăriile de sector, urmărite de asociațiile de locatari și terminate în câteva luni, pentru cine se grăbește. Da. Atât durează construirea unei parcări subterane… asta în regim privat, că dacă stăm să o facă firma de construcții înființată de Firea, s-ar putea să ajungă totuși mai curând metroul din Drumul Taberei… La Cluj.
Gabriela, ne sufocăm în orașul ăsta. Suntem înghesuiți pe fiecare stradă, pe fiecare bulevard, ca într-un sac de plastic, disperați să respirăm, fiecare pentru el, o secundă în plus din restul zilei. Ne trăim viețile mizer, ștrangulați de timp și de regretul unor ore în care nici nu muncim, nici nu ne creștem copiii, nici nu ne distrăm. Pur și simplu stăm. În trafic. Și adunăm frustrări. Iar tu ai pretenția să-ți luăm țâfna drept administrare, și aberațiile drept seriozitate. Consilierii de imagine nu sunt edili, Gabriela. Ar cam fi timpul să te iei mai în serios.
