Două decese, o singură înmormântare
Moise Guran
În martie anul trecut, încă mai lucram în televiziune, când a venit, într-o seară, vestea că Regele Mihai se retrage din viața publică, din cauza agravării stării sale de sănătate. Au trecut de atunci un an și nouă luni, o perioadă imensă pentru un om aflat în suferință, un om care a ales să moară în acest decembrie încrâncenat. Poate fi o întâmplare desigur, dar, așa cum vă spuneam săptămâna trecută, prea des istoria nației noastre este brăzdată, este răsucită de întâmplări care fie ne ridică, fie ne doboară, aparent iremediabil.
Nu e o întâmplare, sunt sigur, că Dragnea și Tăriceanu și-au planificat atacul la Justiție pentru perioada sărbătorilor de iarnă. S-au temut de români și de reacția lor. Învățând din lecția dată de Stradă în februarie, au ticluit un război pozițional, treptat, învăluit, mult mai greu de descifrat decât mârșava Ordonanță 13. Așa se și explică prezența în stradă acum a unui număr mult mai mic de cetățeni – nu era prea clar și pentru toată lumea ce fac ei acolo în Parlament.
Ceea ce n-au prevăzut, că n-aveau cum, a fost moartea Regelui. Doliul național le-a stricat planul, au anunțat inițial că suspendă lucrările Parlamentului, apoi și-au dat seama că intră în criză de timp, așa că ceea ce a rezultat, vedeți și dumneavoastră în aceste zile…
Transmisii alternative de la ceremoniile funerare cu cele din Parlament. Față în față – destinul unui om tragic, dar atât de reprezentativ pentru națiunea noastră (un destin atât de bine ilustrat în reportajele pregătite din timp de televiziuni), în oglindă cu acțiunea pusă sub reflector a unei bande de hoți, pregătiți să dea o spargere, surprinși de o tragedie și nevoiți de această conjunctură să meargă înainte, mișelește, încălcând orice urmă de bun simț…
Vă dau doar câteva exemple:
Luni, ședință solemnă în Parlament, emoții, cuvinte mari… la final Tăriceanu – în 15 minute facem ședință extraordinară ca să dăm votul final pe statutul magistraților și pe legea ANI, ca să scape cei incompatibili.
Marți, transmisii de la priveghiul Regelui din Elveția… Nicolicea vine cu un proiect care, foarte bine zicea cineva, transformă Parlamentul în Votament.
Miercuri, aterizează Regele, ultimul zbor, ultimul drum, reîntoarcerea în țară, momente chiar emoționante… În Parlament, schimbat rapid regulemente, trimis imediat la Monitorul Oficial. După amiază, momente solemne la Peleș, în Parlament se votează pe repede înainte (pe noul regulament) și ultimele două legi ale Justiției. Seara, Regele este adus la Palatul Regal, lumea strânsă, momente pentru istorie, Iordache anunță că o fi doliu, dar s-a răzgândit, va începe sinistrele modificările la Codul Penal, ați auzit la știri…
România nu se desparte în aceste zile doar de ultimul său monarh, se desparte și de democrație. Ce zic eu, România se reinventează ca republică într-una în care meseria de hoț e mai protejată decât cea de medic, de profesor… nu mai vorbim de cea de magistrat.
Cam asta se întâmplă în aceste zile, dar deja știm cu toții, ceea ce am vrut eu să vă spun este că evenimentele s-au precipitat și chiar au devenit mai ușor de înțeles pentru popor datorită morții Regelui.
Sunt un om rațional, prea puțin mistic, dar mi-e imposibil să nu constat asta – prin moartea sa, Regele Mihai ne-a oferit o oglindă în care să-i vedem mai bine, căci îi vedem în antiteză, pe infractorii care ne conduc.
Nu cred că oamenii pot alege când să moară. Dar parcă, într-un fel inexplicabil, Regele Mihai a ales.
Plecarea sa, acum, în decembrie 2017, o plecare amânată aproape doi ani, ne dă un mesaj simplu, clar, dureros – două morți, o singură înmormântare. Pe 30 decembrie se fac exact 70 de ani de când democrația a mai plecat, odată cu Regele, din România. Atunci erau tancuri aici, eram ocupați, înfrânți, îngenuncheați ca nație. Acum nu mai sunt tancuri rusești. Ne înmormântăm singuri Democrația, chiar noi.
