Amintiri din viitor: De ce zguduie Terente de ușa fabricii de bani a lui Moromete?
Moise Guran
Pe vremea când adunam studenți pentru echipe de viitori jurnaliști aveam o întrebare grea de admitere. Spre deosebire de alte secții, la care candidații trebuiau să știe de ce sărbătorim la 1 Decembrie Ziua României, la Economic am pus o vreme condiția ca studentul să fi citit Moromeții, de Marin Preda. Dacă răspundea DA, se trezea într-o capcană – următoarea întrebare era dacă Moromete avea sau n-avea fabrică de bani. Greu? OK, ce ziceți, Premierul Terente ar ști să răspundă? Ei bine, Moromete de la BNR, chiar are fabrică de bani. Iar Terente se uită cam ciudat la ea.
Premierul Tudose îi cere insistent lui Isărescu să țină cursul sub control. Amenință chiar cu o discuție (aș ucide să pot fi o muscă și să asist la discuția aia) în care să ceară explicații. Am mai scris aici cum funcționează tipărirea banilor în economie. E drept că, oricât m-am străduit eu să explic ca la clasa zero, textul nu e chiar pentru analfabeți funcțional. Dar atâta lucru poate pricepe, cred, și premierul țării noastre – ca să țină cursul, BNR vinde euro și cumpără lei. Dacă trage lei din piață, cresc dobânzile și, deci, guvernul se sufocă primul. Urmează apoi cei cu rate în lei (majoritari acum, spre deosebire de 2008), iar în final urmează firmele. Care, ce să vezi, vor avea creșteri de costuri (cu salariile, am scris și o să public mâine și pe această temă) deci vor avea nevoie și de finanțare și de creșterea prețurilor, ca să supraviețuiască.
Acum, după ce a secătuit piața monetară ca să crească salariile bugetarilor înaintea creșterii economice (singura sursă de creștere posibilă, dar, observați, la noi rolurile s-au inversat), domnul Tudose mai are și pretenții de stabilitate macro-economică. 🙂
În fapt, România mai are doar două opțiuni în acest moment – recesiune sau inflație. Ar mai fi și a treia, o combinație nefericită a celor două – stagflație. Un adevărat coșmar, din care ieși în ani de zile! Oricum, nici situația actuală nu e floare la ureche, îți trebuie o combinație de măsuri, monetare și fiscale, ambele și dificile, și dureroase. Trebuie să accepți puțin din fiecare, și inflație, și încetinire economică, în timp ce acționezi în alt domeniu, cel al politicilor publice, prin ajustarea costurilor salariale (reduceri de personal bugetar) și o creștere a investițiilor generatoare de locuri de muncă (da, autostrăzi, măi Terente, nu vrăjeală). Doar o astfel de politică, dublată bineînțeles de concursul BNR (eventual de mutarea finanțării deficitului mai mult pe credite externe, cu acceptarea unor creșteri de dobânzi inevitabile în euro), poate limita (nu opri) creșterea cursului, evitarea unor falimente în zona privată a economiei și reluarea creșterii pe producție, nu pe consum.
Păi, dacă știați să faceți asta, domnule Tudose, vă votam și eu, nu numai pensionarii pe care i-ați păcălit acum un an, ca să-i sărăciți prin creșteri de prețuri. Singura politică pe care o știți, și pe care am mai trăit-o, e să dați drumul la bani, ca să plătiți salarii și pensii în valoare nominală mai mare, dar în putere de cumpărare mai mică. Ceea ce, bineînțeles, nu numai că sărăcește pe toată lumea, nu numai că lovește cel mai dur în cei mai vulnerabili dintre membrii societății noastre (pensionarii), dar anulează și singurul efect pozitiv pe care îl are creșterea cursului – avantajul competițional, pe propria piață, a produselor făcute în România, prin scumpirea importurilor.
Îmi cer scuze pentru tonul acestui articol. În realitate, domnul Tudose măcar intuiește unele dintre aceste lucruri. A aflat probabil de la Florin Georgescu (eminența cenușie a PSD) faptul că la BNR chiar e fabrică de bani și că ea poate fi pornită exact cum a mai fost și în perioada Guvernului Văcăroiu. Acum Tudose oferă opiniei publice un vinovat, pe Isărescu, pentru a-i deschide lui Florin Gerogescu drumul către funcția de guvernator și, implicit, cheia fabricii de bani. Doar să știm însă cu toții că în vremurile în care guvernul deschidea cu piciorul ușa BNR, am avut inflații anuale de până la 300% (în 1993), dobânzi de până la 200% și dublări de curs în răstimp de zile. Și ne-am zbătut mai bine de un deceniu să ieșim din sărăcie, deși, paradoxal, devenisem toți milionari. De aceea insist, Terente, guvernează! Răul e deja făcut, oalele sunt sparte. Fă-ți singur curat în urmă, căci cei care ți-au votat partidul trebuie să priceapă ce au votat.
