Dragnea și-a plătit armata în avans – acum un an, prin Curtea Constituțională
Moise Guran
Ar fi putut fi o ofensă. 28 de milioane de Euro pentru Liviu Dragnea… hamsterul ar fi putut zâmbi, dacă n-ar fi fost nevoit să se prelingă pe lângă zidurile DNA. În mod evident, aștepta acest moment și era pregătit pentru el. O arată un detaliu, descoperit de Prisăcariu – hotelul de la Turnu Măgurele este mult supraevaluat în acte. Unde greșește Cătălin (și cei mai mulți oameni care au auzit știrea de ieri, cu sechestrul) este la modul de funcționare al sechestrului. E acolo o formulare… “până la concurența sumei”… dar hai să nu vorbim de brazilieni, înainte de finala campionatului. Deși plină de emoție, asta cu sechestrul lui Dragnea, alta a fost cu adevărat știrea zilei de ieri – 188 de milioane de euro. Pe atât NU a pus sechestru statul, într-un singur an, de la modificarea definiției abuzului în serviciu, la Curtea Constituțională.
Audierea lui Dragnea la DNA s-a suprapus destul de nefericit peste o dezbatere la GDS, la care a participat și Codruța Kovesi. Mulți dintre noi, deși știam de dezbatere, am prins de veste că doamna Kovesi va participa abia din transmisia de pe Facebook și de pe Privesc.eu.
Printre smiorcăielile societății civile și întrebările pline de patos ale domnului Liiceanu (cu tot respectul, dar procurorii doar aplică legea, nu ne pot spune nouă ce să facem, după ce am votat democratic infractori), doamna Kovesi a făcut următoarea declarație (audio Europa FM):
„În anul trecut, rechizitoriile pe care DNA le-a întocmit doar pe infracțiuni de abuz în serviciu și sechestrele instituite de procurori au fost de 263 milioane de euro. În acest an, ca urmare a deciziei Curții Constituționale privind abuzul în serviciu, 245 de dosare au fost clasate. 188 de milioane de euro, care au fost prejudicii în aceste dosare, rămân nerecuperate și aceste fapte nu mai pot fi investigate. Hai să ne imaginăm ce se întâmplă dacă modificăm și noțiunea de funcționar public, dacă instituim și un prag minim pentru abuzul în serviciu, sau dacă facem și alte modificări.”
Doamna K a dat cifra de 263 de milioane, în mod evident, pentru comparație. Știrea e că redefinirea (abuzivă în sine, am scris atunci, aici) abuzului, numai pentru încălcarea legilor, a dezincriminat furtișagurile făcute pe hotărâre de guvern, decizii de miniștri sau de autorități locale, hotărâri de consilii, ordine interne. Și astea făceau 71% din pagubele identificate într-un an de către DNA. Nu din toate, doar dintre cele identificate. De un an și mai bine e liber la licitații definite prin astfel de acte secundare, iar DNA nu mai poate face nimic împotriva lor. Ba, chiar, uite! Curtea Constituțională se va pronunța (mâine?) în cazul Belina, stabilind eventual că DNA nici nu mai poate investiga (să afle adică dacă e sau nu infracțiune, orice infracțiune, nu doar abuz) legislația secundară emanată de la Guvern/miniștri.
Aceasta este solda armatei de baroni ai lui Liviu Dragnea – de un an are liber la furt! Și încă trei în față, fără somn agitat. Omul a dat un avans, acum această armată trebuie să-l apere de procurori, modificând legislația, suspendând președintele, dacă e cazul, orice numai să scape el, cel care s-a pus, ca vechii kaghebiști, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă.
Defensivă, cel mult reactivă la aceste evenimente, națiunea trăiește puțin conștientă de dimensiunile jafului, care bineînțeles că nu are legătură cu deficitul bugetar sau cu scumpirea alimentelor. Sau are? Adevărata întrebare este de ce suntem tot noi ăia călăriți. Noi ieșim în stradă doar DUPĂ, noi reacționăm DUPĂ, dar hei! deja e prea mult! Suntem deja MULT DUPĂ! Este ceasul 13! Deșteaptă-te măi române și tu mai devreme, ce dracu!