Dar stați! Ăștia doi nu voiau să se sugrume?
Moise Guran
Înainte de toate vă precizez așa – ceea ce s-a adoptat azi în Guvern pune în dificultate 200 de mii de angajați din firmele de IT și cercetare, încă 100 de mii de angajați din firmele aflate în insolvență și un număr neprecizat de angajați care au beneficii salariale speciale pentru motive de invaliditate. Dacă mai crește însă și salariul minim pe economie, atunci problema devine semnificativ mai serioasă, căci în România sunt multe firme care au salariați slab calificați sau doar plătiți cu salariul minim, iar acolo patronul va avea de ales între a da oameni afară, a tăia salariile și a risca pușcăria, pentru evaziune fiscală. Una peste alta, estimarea mea este că aproximativ jumătate dintre salariații din România vor avea de suferit în cazul acestei așa-numite revoluții fiscale, dar, subliniez încă o dată, asta numai și numai dacă Guvernul crește și salariul minim pe economie. Drama este că dacă nu-l crește, scad salariile celor mai amărâți dintre salariații români, căci contribuțiile scad salariul net, în vreme ce salariul minim e reglementat brut. Dar adevărata întrebare acum este alta – dacă în niciuna dintre situații, nici după transferul de ieri, dar nici în cazul creșterii salariului minim, guvernul tot nu obține banii necesari pentru a putea plăti salariile și pensiile deja mărite… atunci… Cui folosește?
Observați că domnul Tudose pare că vrea cu tot dinadinsul să-și pună pe toată lumea în cap. Până acum ieșeau în stradă doar cei care luptau împotriva corupției. Acum sindicatele bat din picior, toată lumea e speriată căci nimeni nu are garanția că patronul îi va păstra salariul, iar peste toți și toate s-a trezit și Opoziția, cam abulică, domnul Orban anunțând o moțiune de cenzură care să dărâme guvernul. Ghici ce, domnule Orban… s-ar putea să vă și iasă.
Asta nu numai pentru că Guvernul chiar nu are soluții și nu știe din ce bani să plătească salariile bugetarilor și pensiile deja mărite, dar… chiar atât de scurtă ne e memoria? Acum nici o lună, domnii Dragnea și Tudose se strângeau de gât unul pe celălalt, Dragnea dorind să scape de Tudose, dar neputând să-l dea afară căci l-a amenințat Iohannis că nu-i mai nominalizează alt premier. Asta în cazul în care își dă singur jos guvernul, nu dacă i-l dă Opoziția.
Puneți-vă în locul lui Dragnea, stimați cititori… nu-i așa că dacă Opoziția dărâmă Guvernul Tudose, se poate spune că Dragnea l-a executat pe Tudose cu mâna altuia?
Bașca faptul că nu mai trebuie să dea explicații pentru aberațiile pe care le-a promis și chiar le-a făcut în economia națională. Omul chiar are o problemă cu plata salariilor pe noiembrie, se închid primării prin toată țara, din lipsă de bani… ce ocazie mai bună să spună că el ar fi făcut și-ar fi dres, dar nu l-a lăsat altcineva.
Nu uitați, vorbim de omul care a profitat de drama de la Colectiv și de ieșirea masivă în stradă, ca să-l dea jos pe Victor Ponta. Dar n-a pierdut după aceea și majoritatea parlamentară, la fel cum, nici în cazul căderii guvernului Tudose nu ar pierde-o.
Așa că, încă o dată… De acord, măsurile propuse de guvernul Tudose sunt pur și simplu sinucigașe. Nu cred că domnul Tudose înțelege, iar Mișa și Olguța Vasilescu sunt mai degrabă oamenii lui Dragnea decât ai lui Tudose. Ajuns într-o fundătură cu tot cu țara, domnul Dragnea are nevoie acum de o resetare. Pentru asta e nevoie de o presiune publică (și s-a creat) și de un mic ajutor la moțiune. Și eu cred că-l va da, plângând apoi supărat pe umărul domnului Tudose.