Domn’ Președinte! Herr Klaus! Să nu vă lăsați păcălit într-un joc politicianist! N-avem cum câștiga…

Moise Guran

Urmărindu-l pe Iohannis cum pleacă, fără să zică nimic (nici măcar un no! ardelenesc, ceva), îmi trec prin fața ochilor tot felul de imagini ale unei zile care m-a umplut de greață. Rovana Plumb, triumfătoare (deși n-avea nevoie să zică nimic) de la tribuna Parlamentului, proclamând că trebuie să câștigi alegerile ca să ajungi la putere, nu să-ți facă loc DNA-ul (cui mămică? inexistentului pnl? minusculului usr?). Deputatul ăla cu coadă, de la Sputnik, proclamând, după ce s-a uitat el în ochii lui Kovesi – nu-și va da demisia niciodată, trebuie să o demitem noi cumva. Tăriceanu, așteptându-l pe Tudorel până miercuri, după care va declanșa în Parlament procedura de modificare a Legilor Justiției, ca să fie gata până la finalul anului. Și Klaus, nimic, despre nimic! Nici măcar un no!

După atacul lui Tudose de săptămâna trecută, PSD-ul e mult mai spart decât pare. Atunci, după noaptea de joi, n-aveam inside intel, acum au mai început să iasă la suprafață poze din carnagiul petrecut înăuntru, la CEX-ul ăla al lor. Tudose a sărit pur și simplu la gâtul lui Dragnea – ori tu, ori eu! Parte din baroni nu l-au apărat pe Dragnea, căci n-apucase să negocieze, cum am anticipat atunci, ceea ce, în limbajul lupilor, înseamnă că-s gata să treacă de partea celuilalt, dacă se va dovedi mai tare… Nu, nu s-au înțeles pe ceea ce era de fapt fondul discuției, Dragnea nu se va putea baza pe guvern, probabil nici pentru inițierea Legilor Justiției, nici pentru inițierea procedurii de schimbare a procurorilor șefi, iar sesizarea CCR pe conflict între puteri pe dosarul Belina… probabil nu va mai fi nicio sesizare.

Tot ce mai putea obține Dragnea era păstrarea unei aparențe de unitate a partidului (cam asta a fost scena cu Pupat toți piața endependenți, de a doua zi), căci instabilitatea îl subminează direct pe el, ca lider. Și un aranjament ca să rămână cumva Sevil Shhaideh, pe post de observator, în interiorul guvernului.

Nu, baronii numiți la Transporturi și Dezvoltare nu-s prietenii lui Dragnea. Poate au fost cândva. Acum nu mai sunt. Scrâșnetul de dinți la Iohannis, aruncat de Dragnea la finalul întrevederii cu Tudose, arată în primul rând îngustarea culoarului de atac al acestuia. Stă de doi ani cu mâna întinsă spre Cotroceni… ca să obții ce, domnu’ Dragnea? Nu cumva ai negociat chestii cu Hellvig și ai ajuns la concluzia că nu te poți baza niciodată pe de-ai ca el? Ai crezut poate că ai batut o palmă cu Iohannis (prin SRI?) sau cu cine mai crezi tu că te poate scăpa de Justiție, iar acum îți dai seama că ai pierdut și Guvernul, că tot ce ți-a mai rămas e Parlamentul, cu imunitățile sale negociabile, dar și cu procedura de forțare a promulgării unor legi…

Deci hai să revizuim puțin planul descris aici…

Așa cum anticipam, Legile Justiției vor merge probabil pe o procedură parlamentară accelerată, dar fără a mai implica Guvernul. Tăriceanu nici măcar nu i-a mai dat un ultimatum lui Toader. A zis așa… dacă vine bine, dacă nu, ne suflecăm noi mânecile de ele. Șansele să treacă până la finalul anului sunt totuși moderate, deși s-au mai văzut demonstrații de forță în Parlament (Marțea Neagră, gen). Dar, oricum, să nu uităm, aceste legi nu-l scapă pe Dragnea de pușcărie, sunt doar un levier de negociere cu Iohannis. Rămâne OUG 14, la Curtea Constituțională și, pe termen lung, modificarea Codului Penal. Prima depinde de Dorneanu, care dă unele semne că ar cam vrea să se pensioneze, cealaltă depinde de supraviețuirea lui Dragnea, în lupta cu Tudose. Și, poate, și cu Tăriceanu sau alții. Odată războiul deschis în PSD, fiecare bătălie pierdută de Lider pe frontul împotriva Justiției, fiecare bâlbă de tipul split-TVA, pensii amânate, salarii păcălite, își vor multiplica exponențial puterea împotriva acestuia.

Tăcerea lui Klaus Iohannis este o tăcere tactică. Dacă Președintele mizează într-adevăr pe Tudose pentru slăbirea lui Dragnea, eu cred că mizează greșit. Tudose e prea tălâmb pentru a putea fi suspectat că ar avea o agendă națională. Poate avea una personală sau, așa cum îl suspectează pesediștii, poate avea una dictată de vizibilele legături cu serviciile secrete. Niciun politician, nici chiar șeful CSAT nu ar trebui să aibă încredere în sforăriile SRI, mai ales că această instituție este ea însăși varză cu carne, atâta timp cât foști ofițeri (posibil reactivați de o aripă nevăzută, dar calculabilă) fac acum shouri la tv și în Parlament. Acesta NU este un joc politic! Este o bătălie ce va schimba într-un sens sau în altul soarta națiunii noastre, poate pentru decenii. Fie și doar prin pierderea trenului viitoarei Uniuni, dacă nu cumva prin arondarea țării în derizoriul unei zone tampon, fără perspectivă. Dincolo de scopurile meschine ale evadării unui Dragnea sau ale unui Tăriceanu, dincolo de ambițiile bolnave ale unui Voiculescu sau ale altora ca ei, miza bătăliei pentru Justiție aceasta este. Dacă Iohannis crede că mai avem timp, se înșală. Retragerile astea de tip Kutuzov pot fi devastatoare. Dacă mizează pe fricțiunile interne ale PSD, eventual provocate de o criză bugetară, sau pe puseurile de personalitate ale lui Mihai Tudose, iarăși, face un joc greșit.

Astfel de tactici nu au forța de a schimba nici măcar soarta Justiției, cu atât mai puțin pe cea a națiunii, supusă, în mod evident, și unor presiuni externe importante. Singura forță pe care Președintele poate conta, cea a Națiunii însăși. O națiune căreia i-a cam întors spatele, nu numai în seara asta, când poate avea nevoie să-i spună ceva, ci de prin februarie, după ce a convocat Oastea Țării, i-a promis o ofensivă împotriva corupției (un referendum) și a lăsat-o „tactic” pe altădată.