Supapele sociale și rolul lor în viitoarea bătălie pentru Justiție
Moise Guran
Acum doi ani, după noaptea tragică de la Colectiv ce a scos mii de oameni în stradă, vă povesteam despre teoria supapelor sociale, în esență mecanisme prin care clocotul unei societăți nemulțumite poate fi transformat dintr-un cazan, gata de explozie, într-un ceainic care fluieră destul de inutil. Evenimentele la care asistăm astăzi pot fi interpretate cumva în aceeași logică, desigur cu precizarea că într-o situație fluidă planurile se pot schimba rapid și se pot adapta, în funcție de evoluții. Ceea ce încerc să vă spun este că Legile Justiției, chiar respinse de Consiliul Superior al Magistraturii, pot juca la un moment dat rolul unei supape pentru societate, dar și pe cel al unui activ (asset) de negociere, pus pe masa președintelui Iohannis pentru a obține de fapt altceva.
Chiar au nevoie de „Legile Justiției”?
La drept vorbind, nu, chiar dacă este foarte probabil ca guvernul și majoritatea parlamentară să meargă înainte cu aberațiile denumite prețios „Reforme în domeniul Justiției”, propuse de domnul Tudorel Toader. Avizul CSM este obligatoriu, dar este în același timp doar consultativ. Ceea ce nu înseamnă în mod necesar că aceste legi vor ajunge să fie și votate sau, eventual, să intre și în vigoare. Încercați să priviți lucrurile ca pe o negociere în care o parte încearcă să obțină ceva și supralicitează conștientă că va trebui să renunțe la unele dintre pretenții. Mie, de exemplu, mi se pare foarte evident faptul că scoaterea președintelui din procesul de numire a procurorului general și a procurorilor șefi reprezintă o forțare, o aberație pusă pe masa negocierilor pentru a avea la ce renunța. Apoi, trecerea inspecției judiciare în subordinea lui Tudorel Toader, știm acum, ar fi mai degrabă o formalitate. Cu un șef mason sau fost mason (nu-mi sună bine deloc, dar nu știu câtă relevanță are asta), Inspecția Judiciară s-a manifestat și, probabil, va continua să se manifeste obedient față de actuala putere politică.
Amintiți-vă fie doar și detaliul, deloc minor, că în ziua în care domnul Tudorel Toader a propus pentru prima dată subordonarea Inspecției Judiciare, șefii acestei instituții au răspuns prezent și pozitiv chiar înainte ca ministrul Justiției să-și termine conferința de presă în care propunea aberația respectivă.
Deci câtă nevoie au de Legile Justiției? Păi, de exemplu, ele nu-l scapă pe Dragnea. Anularea Ordonanței 14 la CCR îl scapă. Poate și un blat cu Procuratura (Generală sau DNA) l-ar putea scăpa. Dar sigur, nu se va pune problema așa cât sunt acolo Lazăr și Kovesi. Dar ca să ajungi la o negociere, trebuie să ai cu cine să stai la masă. Mă tem că veriga slabă este totuși președintele Iohannis, sau cine îl consiliază. Vorba lui Eftimie, Legile astea proiectează România într-o distopie non-europeană, pur și simplu putinistă, mai degrabă ridicolă, penibilă… În fine, acum haideți să reașezăm piesele pe tabla unui plan de bătălie. Priviți mai întâi prima poză.
Avangarda Penală
N-am găsit alt nume mai scurt, care să intre în schemă. Rolul avangardei într-o bătălie este să recunoască terenul de luptă, să provoace inamicul pentru a-i urmări modul de reacție, să racoleze, să hărțuiască, să demoralizeze adversarul, să creeze neîncredere și chiar diversiuni utile. Sub acest nume putem pune toți dragomirii, băseștii, voiculeștii (cu dulăii din dotare)… Înregistrări, dezvăluiri, comisii parlamentare de anchetă, zgomot, tărăboi, senzație de război. În fapt, doar o diversiune de flanc. Urmează atacul!
Atacul cu Legile Justiției
De fapt, deși pare apocaliptic, nu, nu este nici acesta atacul principal. Deși Legile Justiției au aspectul unui atac frontal asupra acesteia, ele pot fi totuși, cum am arătat, tot o diversiune de flanc. Jobul lui Tudorel Toader (conștient sau nu) este și acela de a canaliza și foarte multă antipatie populară, fix ca Iordache. O să aflați mai târziu de ce. Acțiunea va fi împinsă cât mai mult înainte (poate chiar vor fi aprobate în Parlament, ca să fie întoarse de președinte). Populația, CSM, Iohannis, toți trebuie să creadă cu tărie că acesta este atacul frontal și să se concentreze pe el.
În realitate, foarte probabil aceste diversiuni pe flancuri vor face doar un culoar, eventual unul de negociere. Profilul execuțiilor făcute de Dragnea&co nu se schimbă totuși foarte mult, este o filozofie a decapitărilor, și impresia mea este că, sub o formă sau alta, ceea ce contează cel mai mult pentru ei tot schimbarea procurorilor șefi rămâne. Și, bineînțeles, scăparea lui Dragnea din dosarele trecute, prezente și viitoare.
Atacul principal
Nu îmi dau seama exact cum o vor face, poate vor folosi Inspecția Judiciară, poate Curtea Constituțională, dar acest atac frontal se va da cumva după începerea sau chiar consumarea celor două atacuri pe flancuri.
În altă ordine de idei (și revenind cumva la ceea ce spuneam la început), sunt aproape sigur că Legile Justiției pot reprezenta o modalitate de negociere cu președintele Iohannis. Dacă pleacă după această fentă, în toată hărmălaia creată atât de organizat, ar putea de exemplu să accepte înlocuirea procurorilor șefi, la schimb cu renunțarea la unele prevederi din proiectul lui Toader. Rămâne președintele la decizie, dar acceptă, sanki! aia cu îmbătrânirea magistraților. Nu contează!
Pe de altă parte, mă gândesc că strategii acestui diabolic plan (dacă el chiar există) au luat în calcul și posibilitatea ca tensiunile din societate să dea din nou în clocot prin ieșirea masivă în stradă a cetățenilor. Pentru astfel de situații sunt prevăzute și montate din timp supape sociale. La fel cum în 2015 vă atrăgeam atenția că demisia premierului Victor Ponta reprezintă doar o supapă ce permite supraviețuirea unui sistem corupt, în această iarnă, Ordonanța 14 a fost o altă supapă. Ea a anulat Ordonanța 13, lumea a plecat acasă, dar corupția a supraviețuit. Supapa a funcționat, deși nici azi nu știm sigur dacă declararea ca neconstituțională a OUG 14 nu va repune (pentru trecut, dar cu efecte retroactive) în vigoare OUG 13.
La fel vă spun acum – legile justiției propuse de Tudorel Toader și care vor fi promovate probabil de guvern, ar putea juca la un moment dat rolul unei alte supape, prin retragerea lor și calmarea spiritelor.
Complicat, nu? Poate e doar imaginația mea. Dar, de la Roșia Montană încoace, aproape anual, societatea noastră se umflă ca un cazan, dar fluieră în final ca un ceainic. Corupția rămâne. Amenințarea ei rămâne. Aș vrea să le transmit totuși sofisticaților artizani ai unor astfel de planuri că ceainicul nu merge de multe ori la apă și că mai devreme sau mai târziu, cazanul tot va deveni termocentrală. Sau centrală nucleară.
