Mai exact, ce ne oferă Juncker și ce ne cere, pentru a putea rămâne agățați de Europa…

Moise Guran

Într-o atmosferă de moment istoric, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a baletat strălucit pe marginea noului zid ce se ridică (s-a ridicat deja) între estul și vestul Europei, străduindu-se nici să nu-i pocnească prea tare pe răsculații, cam țărani și retrograzi din Ungaria și Polonia, nici să nu-i mulțumească prea pe față pe boierii progresiști, dar cam prețioși, din Franța și Germania. I-a ieșit, firesc, un mesaj scăldat, pentru cea mai scăldătoare țară a Uniunii Europene. Una ancorată în intenții de valorile vestului, dar vai!, atât de apropiată în fapte de Estul sălbatic. Să traducem așadar mesajul pentru România, elevul brânză bună în burduf de câine al Europei.

Dincolo de mesajele clare privind protejarea Justiției și a statului de drept, dincolo de simbolistica summitului de la Sibiu, organizat chiar în prima zi din care Marea Britanie nu va mai fi membru al Uniunii Europene (citiți-l neapărat pe Pantazi, cu un click aici), Comisia Europeană pune pe roate câteva mecanisme de integrare accelerată a derutaților, România și Bulgaria.

Doar ca să înțelegem foarte clar ce înseamnă Asistența de aderare la Zona Euro, oferită, zice dl Jean-Claude Juncker, de o instituție europeană ce va fi înființată, în caz că ne hotărâm și noi să adoptăm moneda unică, vă propun să presupunem că o astfel de instituție ar fi funcțională azi, într-un an în care statul român sare calul cu pomenile post-electorale, sacrificând nu numai investițiile publice, dar și rezervele companiilor de stat, amenințând chiar resursa de finanțare privată a fondurilor de pensii.

Mulți cred că România se îndreaptă cu pași repezi spre un scenariu grecesc, uitând totuși o diferență majoră – România are monedă proprie. Astfel de excese se închid întotdeauna, dar întotdeauna pe devalorizare, fie prin curs, fie prin inflație, fie prin amândouă. Grecia a intrat în criză tocmai pentru că a acumulat excese de populism financiar după aderarea la Euro și… n-avea cum să devalorizeze Euro. După eșecul grecesc, Uniunea a înființat deja mecanismul mai cunoscut sub numele de MTO, Medium Term Objectives, adică exact cel încălcat flagrant în acest an de guvernul de la București. Nu o spun eu, o spune Consiliul Fiscal, clar, cu cifre.

În altă ordine de idei, România are deja o serie de instituții, din păcate cam consultative, care ar trebui să ne împiedice să ne sinucidem financiar, cum facem astăzi. Pentru a fi eficient, noul mecanism sau instituție pe care o propune Juncker ar trebui să aibă autoritate asupra ministerului de Finanțe de la București, implicit asupra Guvernului României și asupra bugetului statului român. Greu de crezut că politicienii noștri ar accepta, chiar dacă, probabil, națiunea, sătulă de iresponsabilitatea acestora, și-ar putea dori o astfel de cedare implicită de suveranitate.

Propunerea domnului Juncker este așadar parte dintr-o negociere. Înainte de a cere, a oferit, foarte inteligent, intrarea în Schengen până la finalul anului, dar și o instituție de supraveghere a pieței muncii în UE, care ar trebui să se asigure că muncitorii veniți din Est nu sunt plătiți cu salarii mai mici dacă muncesc cot la cot cu cei din Vest. Bun așa! Atâta doar că, valul de migrație prin România pare să se amplifice. Controalele la frontiera cu Ungaria sunt din ce în ce mai stricte și mă tem că până la finalul anului vom fi de facto doar într-un Schengen cu Bulgaria. Pe de altă parte, instituția aia de supraveghere a pieței muncii, o concesie evidentă pentru Emmanuel Macron, nu va supraveghea doar salariile românilor care muncesc în Franța și Germania, ci va face și un control mai strict al circulației forței de muncă, dinspre Est spre Vest, că de aia au și plecat englezii.

În concluzie, fără a minimiza importanța momentului și a ofertei venite de la Comisia Europeană, ar trebui să ne imaginăm România ca pe un tren din gara viitoarei construcții europene. De pe peron, domnul Juncker ne flutură emoționat batista, dar nu e clar dacă trenul nostru vine sau pleacă. Asta nici nu o stabilește Juncker, o stabilim noi. Și este esența conflictelor interne din acest final de deceniu – în viitoarea Uniune, cu occidentalii, sau în afara ei.