O discuție despre pensia lor, pensia noastră, dar și despre datoriile copiilor noștri
Moise Guran
Există în acest moment zvonuri printre jurnaliști privind o discuție “pe surse” în care premierul Tudose a confirmat personal că pregătește o ordonanță de urgență privind scăderea alocării pentru Pilonul II de pensii de la 5,1% la mai puțin de 2%. Cum anul acesta, deficitul Fondului de pensii Pilonul I (pensiile părinților noștri) va depăși 3% din PIB, se poate spune că statul a sacrificat practic orice proiect de investiție pentru aceste pensii, cu care PSD a și câștigat alegerile. Pasul pregătit de guvern ruinează de facto Pilonul II, rezolvă problema pensiilor actuale doar pentru o scurtă perioadă de timp (un an-doi), dar pune cruce unui mecanism gândit acum zece ani pentru a oferi o perspectivă mai decentă generațiilor ce au azi mai puțin de 45 de ani.
Oricum ai da-o, conflictul iminent pentru pensiile private Pilonul II este unul între generații. Cei mai tineri cotizează oricum pentru pensiile celor mai vârstnici, dar de 10 ani își pun o mică parte din ceea ce cotizează pentru ei. Banii respectivi tot în pensiile actuale ajung, sub formă de credit (titluri de stat), iar dobânda acestui credit este randamentul-speranță că generația mea nu se va chinui atât de grav la bătrânețe precum generația părinților mei.
Partea proastă este că aceste credite le va plăti fi-miu. Partea bună este că fi-miu oricum va plăti credite, dar dacă guvernul nu desființează Pilonul II, le va plăti către mine iar nu către bănci. Mecanismul era gândit să se autoregleze în timp, reparând treptat colapsul sistemului de pensii prin micșorarea contribuțiilor viitoare (pe munca lu fi-miu) și îmbunătățirea randamentelor, tot treptată, prin depolitizarea pensiilor.
Da! Pensia este acum instrument politic. Politicienii o manipulează electoral, profitând de faptul că părinții mei nici nu înțeleg foarte bine acest mecanism și nici nu sunt implicați în el. Pensia administrată privat ar fi trebuit să îi scoată treptat pe politicieni din acest aranjament de familie, ceea ce nu le convine. În loc să urmeze legea și să permită creșterea alocării, ei preferă să ațâțe conflictul între mine și părinții mei, fără de care își pierd electoratul (puterea politică).
În final, ne-am întors la paradigma alegerilor din toamna trecută. Guvernanții îmi mituiesc părinții pentru a-și îndatora nepoții. Soluția nu este păstrarea acestui cerc vicios în care două generații (a mea și a părinților mei) se ceartă (la vot) despre cum să o îndatoreze pe a treia (cea a fiului meu), ci spargerea lui. Doar creșterea bunăstării generale (salarii mai mari + salariați mai mulți și mai calificați = contribuții mai mari și, deci, pensii mai mari) poate rezolva problema celor trei generații. Pentru asta, guvernanții ar trebui să facă ce n-au fost niciodată în stare – autostrăzi, investiții, dezvoltare, să aducă asistații social în câmpul muncii, să asigure o calificare/educație mai bună.
Desigur, pentru asta trebuie ca fiecare dintre noi să-și convingă părinții că politicienii se folosesc de ei și că sistemul de pensii nu mai trebuie folosit ca mită electorală. Nu e ușor, dar nu cred că avem altă cale. Până atunci, întrebarea de acum este cum vom primi această ordonanță. Conflictul este iminent.
