Multe prostii se spun, puține devin realitate. Dar, chiar și așa, tot produc efecte

Moise Guran

Am 23 de ani în presă, cei mai mulți dintre ei în cea economică, am văzut multă prostie și amatorism la guvernare în toți acești ani, dar ca acum, niciodată. Încerc să înțeleg (și mi-e aproape imposibil) de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă. Președintele Iohannis le-a transmis săptămâna asta pesediștilor să se ducă acasă, să mai lucreze un pic la programul de guvernare și să vină după aceea cu ceva coerent. Dincolo de ironia lui Iohannis (și de avantajele lui electorale pe aceste bâlbe ale adversarilor), nu înțeleg cum poate ajunge cineva la guvernarea unei țări, fie ea și România, fără a avea habar că aceste aparente prostioare – programe votate aiurea în Parlament, declarații, retractări, ordonanțe adoptate la plesneală – au un efect grav asupra economiei chiar dacă nu ajung să fie aplicate.

Unde au trăit până acum alde Tudose, Dragnea, Vasilescu, Mișa, dar și Grindeanu sau Viorel Ștefan, din guvernul abia demis, încât să nu știe că un patron ia decizii de extindere, noi angajări, își asumă adică riscuri, în funcție de perspectivă? Un patron nu e ca un director de la stat, să-l doară în treișpe dacă se măresc impozitele pe muncă sau pe profit. Nu face compensări cu trezoreria pentru impozitele alea. Pentru el, acestea sunt costuri, obsesia datei de 25 a fiecărei luni, până la care trebuie să le plătească. Iar când mai apare câte un imbecil din ăsta la tv vorbind de taxe de solidaritate, de creșteri de salariu minim sau de impozite pe cifre de afaceri, patronul ciulește urechile, devine stresat, nervos, indecis. Nu contează la ce umbli, tu, guvernantul, în disperarea ta de a face rost de bani la buget, după ce te-ai aruncat la cheltuieli salariale mult peste ce poate țara să-ți dea. Pentru el, toate se însumează și se închid fie pe o restrângere de activitate (o restructurare, cum se spune, sau o amânare a deciziei de extindere, inclusiv a unor noi angajări), fie al riscului de a face evaziune fiscală, adică a deciziei de a-și pune în pericol libertatea, ca să nu-și dea oamenii afară.

Și, credeți-mă, cu cât o guvernare încearcă mai mult să încorseteze firmele private, cu atât reușește să lase mai multe goluri în legislație. Cu cât pune mai abitir taxe, cu atât încasează mai puține. De fiecare dată a fost la fel.

Dar dincolo de asta, acum pare că fie cineva face un joc de glezne inconștient de efecte, fie oamenii ăștia ajunși la guvernare sunt atât de bonți încât sar pur și simplu ca proasta din baie, după fiecare idee năstrușnică ce le mai trece noaptea prin cap.

Bineînțeles, ultima ispravă e asta cu contribuțiile la nivelul salariului minim de opt ore, pentru cei care lucrează în part-time. Dar au dat-o pe ordonanță simplă! De ce au modificat Codul Fiscal (care e lege organică) pe ordonanță simplă? Nu înțeleg… A! Că dacă dădeau ordonanță de urgență trebuia convocat Parlamentul în sesiune extraordinară… Păi, ghinion! Dar, care-i planul, că modificarea unei legi organice prin ordonanță simplă este, cum zic peneliștii, un motiv flagrant de neconstituționalitate? De ce au mai făcut-o? Nu înțeleg!

Dincolo de motivele absolut decente (le găsiți aici) pentru care nici măcar sindicatele n-au fost de acord cu această măsură, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva Tudose face lucrurile astea prostești în mod conștient. Poate le-a visat Dragnea azi-noapte, sau le-a delirat Olguța la ultima stare febrilă (vreau să spun de majorare febrilă a salariilor bugetarilor), iar ăsta, săracu, Tudose, execută ca robotul, conștient și el că face prostii care nici nu vor ajunge să se aplice, dar dacă așa au zis șefii… el ce să facă? 

Problema cu adevărat mare, v-am spus-o, e asta, că prostiile lor produc totuși efecte, chiar dacă nu trec de stadiul de vorbe. De la începutul anului, investițiile străine au scăzut cu 12%. De ce au scăzut? N-aveau motive să scadă! Credeți că tâmpeniile cu impozitul pe gospodării au contat sau nu? Dar bâlbele cu salariul minim pe economie? Dar cele cu suprataxarea sau cu introducerea unui impozit pe cifra de afaceri? Toate au fost vorbe, până acum, dar ele au întunecat perspectiva deopotrivă și pentru patronii români și pentru străini.

Și poate retorica aia cu străinii care ne fură țara dă bine la electoratul subeducat al acestor guvernanți, sau cealaltă, cu taxa de solidaritate, poate activează glanda răzbunării în publicul lor antenomaniac, poate pensionarii sau bugetarii vor aplauda de exemplu reumflarera aberantă a costurilor autostrăzii Pitești-Sibiu, înapoi la limita inevitabilei amânări (Nicolicea zicea că electoratul lor a votat pensii și salarii, nu autostrăzi), dar cred că e timpul ca cineva acolo, în Guvern sau la PSD să se trezească, să se tragă de mustață până realizează că nu visează, că nu numai aberațiile din programul de guvernare (alea bazate pe creșterea salariilor care ar finanța veniturile la buget, într-un perpetuum mobile), dar și declarațiile, prostiile spuse degeaba, ordonanțele astea infantile până la neghiobie, produc deja efecte și ele sunt negative.

Ceasul înecării PSD în propriile aberații ticăie zgomotos, în crescendo. Dacă pe primul trimestru, când încă nu majoraseră mare lucru și încă nu spuseseră toate aceste prostii, deficitul a fost de peste 3% din PIB, până la finalul anului la cât se va duce? La 5%? La 7%? Cu cât vor crește costurile cu dobânzile până atunci, în aceste condiții? Sau anul viitor? Nu mai facem autostrăzi, bun, dar la anul din ce dracu mai plătim pensiile părinților noștri, în ritmul ăsta? Dragnea! Olguța! Tudose! Cineva, oricine! Treziți-vă! Ne îndreptați în mare viteză spre prăpastie!