Verificăm sistemul de alarmare cu sirene, dar suntem atenți și la tehnologiile noi
Raed Arafat, Secretar de Stat,
Departamentul pentru Situații de Urgență
Începând de azi, 18 Aprilie, și până vineri, 21 Aprilie, efectuăm exercițiul de alarmare a populației, prin care vom testa sistemul de alertare publică în caz de dezastre sau alte situații de urgență ce necesită o avertizare de masă. Pe de-o parte, astfel de exerciții sunt obișnuite în lume și au ca scop testarea sistemelor, dar și conștientizarea populației. Pe de altă parte, sistemul actual de avertizare cu sirene nu poate fi unicul sistem de alarmare în masă, acesta având limite de acoperire teritorială și audibilitate. Sunt necesare sisteme paralele și redundante, astfel încât o avertizare să ajungă la cel mai mare număr posibil de cetățeni aflați într-o zonă în care este posibilă o catastrofă de tipul inundațiilor masive, ruptura unui baraj, un atac aerian și alte situații similare. Din acest motiv, am început să semnăm, la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență, protocoale cu instituțiile mass-media publice și private, în vederea colaborării pentru alertarea și informarea populației în cazul situațiilor de urgență.
Totodată, trebuie luată în considerare, pentru viitor, adoptarea unui sistem modern de alertare a publicului, care să permită alertarea instantanee și selectivă a populației aflate într-o anumită zonă urbană sau rurală. Olanda, de exemplu, a implementat un astfel de sistem cunoscut sub denumirea de „cell broadcasting”, în colaborare cu firmele de telefonie mobilă. Un astfel de sistem permite trimiterea de notificări instantanee și simultane abonaților aflați în zona uneia sau mai multor celule de telefonie mobilă, cu condiția ca ei să dețină un telefon tip smartphone.
De exemplu, în cazul unei situații de urgență în centrul Bucureștiului, am putea trimite o notificare către toți abonații aflați în centru, prin definirea celulelor de telefonie mobilă din perimetrul respectiv, prin care urmează să fie trimis mesajul. Olanda a reușit implementarea acestui sistem într-un timp relativ scurt, printr-o colaborare exemplară a statului cu firmele de telefonie mobilă. În acest caz, statul a suportat, pentru firmele de telefonie mobilă deja existente pe piața olandeză, o parte din cheltuielile inițiale de implementare a sistemului. Noile firme de telefonie care intră pe piața olandeză au obligația să aibă sistemul deja implementat pe cheltuiala lor proprie, pentru a obține autorizațiile din partea statului. Într-un exercițiu recent, mesajele transmise prin acest sistem au ajuns la peste 85% din populație.
Indiferent de rezultatele exercițiului de alarmare prin sistemele de sirene și adresare publică vocală, prin difuzoare, este important de realizat că în cazul unor situații care impun alertarea într-un interval de timp foarte scurt a unui număr foarte mare de oameni, inclusiv prin comunicarea de mesaje scrise și indicații precise, sistemul de sirene trebuie completat cu sisteme alternative și complementare care să ne permită să protejăm cel mai mare număr posibil de cetățeni de orice pericol iminent.
Detalii despre exercițiu, precum și calendarul orașelor și județelor în care se desfășoară, aici.