Genuflexiune logică pentru “CuMințenia Muncii”
Moise Guran
În ciuda agresivității sale aproape golănești, doamna Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, îmi devine din ce în ce mai simpatică. Înțeleg din această știre că a apelat la niște experți de pe vremea comunismului, ca să facă o lege a salarizării bugetare. Că, cică, era mai bine atunci, știai de la ce salariu pleci și la ce salariu ajungi. Simplu! Doamna Vasilescu greșește subgenial, dar comite populist o prostie pozitivă, căci mulți români gândesc la fel ca ea. De fapt, și ei, și Olguța sunt bine prinși într-o epocă din care doar o parte a societății noastre a plecat, opintindu-se acum sisific să tragă după ea cealaltă parte, priponită în comunism. Totuși, acest articol nu este în totalitate critic în legătură cu propunerile ministrului Muncii, care a descoperit apa caldă. N-ai cum să nu-i dai dreptate – apa caldă este, în anumite conjuncturi, mai utilă decât cea rece.
Acum doi ani, când, la TVR fiind, am realizat împreună cu colegii mei o istorie a economiei comuniste, am încercat să explic cu cifre și corelând evenimente că ideologia comunistă și egalitarismul său nu aveau cum să ajungă niciunde pentru că negau esența ființei umane – individualitatea, adică diferența dintre indivizi, inevitabila competiție dintre ei, fiind adevăratul motor al progresului speciei umane. Aplatizând veniturile și, totodată, stimulul muncii până aproape de inexistență, comunismul și-a tras singur cel mai teribil șut în fund, pierzând în final din acest motiv, structural, lupta cu capitalismul liberal.
Altfel spus, păcatul doamnei Olguța Vasilescu este acela că a ajuns ministru fără să știe, la 27 de ani de ani după, că celebrul dicton al lui Marx – “De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi” a dat faliment, dovedind că dacă îi dai fiecăruia după nevoi, nu după cât prestează, în nici un caz nu-l vei face să-și depășească limitele și, eventual, chiar să-și descopere posibilitățile fizice sau intelectuale. Salariul este, în păcătoasa societate capitalistă, cel mai puternic stimul pentru fiecare dintre noi. Salariul, obținut sau aspirat, ne forțează să urcăm până la posibilitățile individuale. Dacă, după ce mărești unuia salariul, toți vor la fel (vedeți ce pop-up de greve și proteste avem în perioada asta, doar pentru că unele salarii s-au mărit și altele nu), atunci indivizii nu își mai ating potențialul profesional, concurența dintre ei nu mai există, iar sistemul tinde spre faliment. Cum s-a și întâmplat în epoca din care Olguța își ia experții.
Așa cum spuneam însă, Olguța este doar unul dintr-un milion de bugetari care greșește prin necunoaștere. Și, de aceea, propunerea sa de a face un sistem de retribuire similar celui de pe vremea comunismului are mari șanse să fie aplaudat la scenă deschisă. Și zău că o aplaud și eu, dacă găsește rezolvarea marii dileme la care comunismul nu a găsit răspuns – resursele.
Bunăoară, și aici chiar o laud pe bune pe doamna Vasilescu, propune o majorare foarte rapidă a salariilor medicilor până la nivelul de 70% din media UE, astfel încât aceștia să ajungă în 2018 la 3600 de euro. Desigur! Este esențial și bine era să fi făcut majorarea acum vreo șapte ani, pentru ca azi să nu avem criză de medici. Invers, pentru că în niciun caz n-avem surplus de medici, sistemul a trecut printr-o restructurare de nevoie, așa că propunerea doamnei Vasilescu este foarte bună.
Ceea ce nu înseamnă că ea poate fi automat extrapolată în toate domeniile bugetare, care nici vorbă să se fi reformat. Lipsa de reformă nu e o fiță. Absența ei nu permite efectiv mărirea salariilor, stopând dezvoltarea resursei din care se plătesc respectivele salarii. În altă ordine de idei, doamna Vasilescu a pornit o piruetă în jurul cozii, ideea majorării salariilor fiind bună, dar nu ca idee inițială, ci ca idee finală, după un proces de reformă. Ce nu, nu poate duce la sistemul egalitarist comunist, că pe ăla îl avem și acum și îl târâm după noi de peste 70 de ani, aceasta fiind diferența (de cauzalitate a resursei) dintre România și țările alea occidentale ce plătesc salarii mari pentru bugetari.
De aia vă spuneam că Olguța a inventat apa caldă! Desigur, comunicarea e beton! Așa cum subliniam, România Comunistă subzistă, votează și determină lucruri. Numai trimiterea la experți care au lucrat și înainte de 1989 în domeniul slarizării unitare, e un stunt populist excepțional. Olguța spune electoratului său ceea ce acesta dorește să audă. Să fie ca înainte, că înainte era mai bine! Înainte spre victoria comunismului, (în caz că nu știți ce scrie în rusă, în poza de mai sus.)
