Unde-s banii de salarii, bă, Moromete?
Moise Guran
Faptul că Liviu Dragnea se strâmbă la Ministrul de Finanțe, că de ce vorbește de tăieri, la două luni după ce a preluat guvernarea, trebuie neapărat corelată cu dialogul halucinant dintre miniștri și primari, în care Sevil Shhaideh i-a spus lui Negoiță că anul ăsta statul nu mai are plafon de îndatorare. Ministrul de Finanțe, care era și el de față, a zis că se rezolvă situația, iar eu o să vă explic acum de ce nu se rezolvă, decât pe termen foarte scurt. Pe termen lung, suntem mâncați.
Deși Primăria Sectorului 3 chiar a reabilitat vreo 600 de blocuri pe fonduri europene, tot îl suspectez pe Robert Negoiță, un prieten al lui Victor Ponta, că a întrebat cum mai ia el fonduri europene dacă nu mai are plafon în Trezorerie, ca să o pună în dificultate pe Sevil Shhaideh. Deși păstorește și banii europeni, doamna Shhaideh nu știe că acestea nu au plafon la cofinanțare, iar primarii vrednici, care nu vin la pomana PNDL, ci se duc viteji la înfruntat draconicele reguli europene, pot accesa oricât pentru cofinanțare.
Momentul a pus totuși în evidență și altceva, în afară de faptul că doamna Shhaideh încă e la mare distanță față de ceea ce ar trebui să fie un ministru cu puterile uriașe pe care i le-a dat Liviu Dragnea. Și anume că, într-adevăr, un plafon de 1,2 miliarde de lei, destinat împrumuturilor autorităților locale, pentru tot anul, s-a epuizat în două luni. Și chiar dacă ministrul de Finanțe, la care s-a strâmbat Liviu Dragnea, îl va mări prin OUG, în acest ritm, mai prin vară, cam 80% dintre bugetele locale vor fluiera de foame. Asta pentru că, săracul Viorel Ștefan, ministrul Finanțelor, știe deja că dobânzile cresc ca nebunele din cauza ritmului prost în care merge colectarea veniturilor statului. Ca să nu intre pe deficit, statul a luat în aceste două luni, în special, împrumuturi la termene de șase luni care, teoretic, ar putea fi închise până la final de an, dar asta dacă ai cu ce.
Liviu Dragnea i-a amintit ministrului de Finanțe de programul din scoarță în scoarță și care trebuie aplicat exact așa. Numai că, exact așa, presupunea o creștere a salariilor și o lansare a investițiilor din credite de angajament, care nu se calculează neapărat din bugetul acestui an. Din nefericire pentru noi toți, perpetuum mobile nu există, nici măcar în economie. Nu putem avea mai mulți bani pentru salarii, mărind salariile, asta e o vrăjeală de care economiștii încă mai râd. Că ea avea în spate o filosofie de tipul – mărim salariile ca să anesteziem populația, două-trei luni cât ne dăm noi ordonanțele de amnistie și grațiere, iar apoi Dumnezeu cu mila. Iaca Dumnezeu mai are și căile Lui. Cam necunoscute!
Acum domnul Dragnea și ministrul Ștefan sunt ca Moromete și Jupuitu, agentul fiscal. Numai că nu e Ștefan agentul fiscal, e Moromete, căruia Dragnea îi cere bani și-l amenință că-l va pune în discuție la partid dacă nu-i dă. Ștefan ridică din umeri și zice – N-am! N-am dom’le fabrică de bani. Că dacă aș avea, aș făcea ca să ia și doamna Shhaideh! Din nefericire, cineva are totuși fabrică de bani. Banca Națională! Pe care Jupuitu din zilele noastre a pus ochii… dar despre asta vom mai vorbi!