Propunere de revizuire a Constituției (IV) – a doua situație de dizolvare a Parlamentului

Moise Guran

Nu știu ce efect au asupra voastră, cititorii blogului, dar, de câteva zile, de când mi-a intrat în cap ideea că orice revoluție se închide pe o constituție, în mintea mea încep să se cristalizeze lucruri, mai ales răspunzând la întrebări și sugestii ale dvs, situații pe care le scrieți la comentarii și pe care nu le-am anticipat. Good job! Așadar, am scris până acum despre modul în care se poate face o reformă electorală, respectând și referendumul din 2009 (știu că mulți nu sunteți de acord cu Unicameral, dar mie mi se pare discuția închisă; vedeți că englezii nu mai pun nicicum în discuție Brexitul, nu?). Ieri am făcut câteva sugestii despre cum am putea împiedica Guvernul să mai abuzeze de ordonanțele de urgență. Să știți că, de principiu, cele două articole sunt în adâncime legate cauzal – de 25 de ani Guvernul legiferează prin ordonanțe, dar asta și pentru că membrii Parlamentului au fost sub nivelul moral și profesional de așteptare pe care îl aveau cetățenii de la ei. Adică, în loc să facă legi pentru țară, s-au preocupat prea mult de privilegii, aroganțe, influențe, conspirații, ceea ce i-a dus în mod inevitabil în fața preocupării din ultimii ani – auto-protejarea de Justiție.

Azi vorbim din nou despre echilibrul dintre Legislativ și Executiv. Asigurați-vă, înainte de a merge mai departe, că ați citit primele trei articole despre revizuirea Constituției, așa cum o văd eu:

1. De ce avem nevoie de o revizuire a Constituției?(click aici, articol integral)  Pentru că revoluțiile sunt schimbări ale unor instituții politice, determinate de schimbarea, în prealabil, a relațiilor din societate. Aceste schimbări sunt consfințite, aproape inevitabil, prin modificări ale Constituției.
2. Reformarea sistemului electoral – uninominal cu 300 de parlamentari(click aici, articol integral), aleși în mod direct, în două tururi de scrutin, fără limite de semnături la înscrierea în turul I.
3. Avocatul Poporului – personaj puternic care să poată opri ordonanțele guvernului înainte de intrarea în vigoare(click aici, articol integral), ales fie de cetățeni, fie de magistrați, în niciun caz de parlamentari sau de Executiv (Președinte sau Guvern)

Bun, și acum să ne întoarcem la relația dintre Parlament și Executiv, o relație care a intrat în altă zodie cam de când s-a modificat durata mandatului președintelui la cinci ani (ultimele alegeri concomitente Parlament și Președinte au fost în 2004).

O primă întrebare ar fi aceea dacă ar trebui sau nu să revenim la mandate egale, concomitente, de patru sau de cinci ani, atât pentru Președinte, cât și pentru Parlament.

Vă mărturisesc că mie nu mi-a plăcut deloc perioada de dinainte de 2004, o perioadă în care influența Președintelui era atât de mare asupra Parlamentului și Guvernului, încât nimeni nu mișca în front. Aceea a fost perioada apariției mafiilor politice cu care ne luptăm și azi. Sunt tot ei, cei de atunci, doar că au primit lovituri puternice în ultimii ani, au intrat la pușcărie, iar ceea ce trăim acum este o revanșă, un contraatac. Acesta este un argument puternic pentru păstrarea mandatelor la patru ani pentru Parlament și cinci ani pentru Președinte. Ceea ce nu exclude perioadele în care un președinte poate avea de partea sa Parlamentul, dominându-l, așa cum s-a întâmplat în perioada 2010-2012, sau cum s-ar fi întâmplat acum dacă (mă gândesc cu groază la asta) Victor Ponta ar fi câștigat alegerile din 2014.

Desigur, nici conflictul cvasi-constant survenit după aceea între Parlament și Președinte n-a fost unul care să ne facă să progresăm prea mult. Cele două suspendări ale Președintelui (în 2007 și în 2012) făcute cu ignorarea Constituției, au tensionat până la paroxism societatea, aducând-o pe marginea prăpastiei. Dacă mă întrebați pe mine, abia astfel de momente (vă avertizam aici că e foarte probabil să mai urmeze încă unul) vulnerabilizează major România, aducând-o chiar în pragul unei ruperi teritoriale, despre care tot vorbesc iresponsabil pesediștii în aceste zile. De ce asta? Simplu! Pentru că Președintele este personajul politic cu cele mai multe voturi, iar suspendarea sa produce frustrări și nervozități majore în societate.

Nu cred însă nici că Președintele ar trebui să aibă mai multe atribuții decât are deja, dar nici mai puține, cred că ceea ce altă dată era considerat neclar în Constituție (dreptul de veto asupra candidatului pentru funcția de prim-ministru, sau posibilitatea respingerii o singură dată a propunerii pentru un ministru) și-a arătat în timp valoarea. Aceste norme au intrat deja în conștiința publicului, ceea ce le dă greutate și o valoarea reală. Au devenit practică constituțională.

Soluția pe care o propun pentru evitarea acestor situații pe viitor a mai fost dezbătută de constituționaliști și societate, ea fiind inspirată din Constituția Austriei. La austrieci parlamentul îl poate aduce oricând pe președinte în fața unui referendum de demitere, DAR, dacă populația respinge demiterea, președintele primește automat un nou mandat, iar parlamentul este dizolvat.

Constituția noastră prevede o singură situație, cvasi-imposibilă, de dizolvare a Parlamentului, cea în care nu se găsește soluția unei majorități parlamenatare. În mod evident, trebuie să mai introducem cel puțin una – aceea în care după suspendarea de către parlament a președintelui, referendumul național respinge demiterea acestuia. În acest caz, articolul 95 din Constituție ar arăta astfel

Întrebarea următoare ar fi dacă Președintele ar trebui să aibă dreptul de a convoca oricând un referendum de demitere a Parlamentului. Știu, mulți ar fi tentați acum să zică DA. Dar nu uitați că în Constituție trebuie puse lucruri care să aibă capacitatea de a răspunde în timp îndelungat situațiilor politice, iar nu interesului politic de moment. Opinia mea este că nu, președintele NU ar trebui să aibă posibilitatea convocării unui referendum de demitere a Parlamentului când vrea el, căci în această situație deja România ar deveni o republică semiprezidențială cu un foarte slab accent parlamentar (mai apropiată de Franța sau de Rusia). Eu chiar cred în parlamentarism. Dar este doar opinia mea, puteți avea altele și vă rog să le exprimați cât mai argumentat.

Voiam să mai scriu și despre imunități, dar deja îmi dau seama că articolul este prea lung. Rumegați-l pe acesta, așa cum e, comentați-l, iar eu revin mai pe seară sau mâine dimineață cu un al cincilea articol despre eliminarea totală a imunităților, dar și despre introducerea unor incompatibilități ce ar trebui să păzească funcția și demnitățile publice de borfași. Las propunerile de reformare a magistraturii pentru al șaselea articol, că oricum am nevoie de mai multă documentare pentru alea. Vă invit să comentați deocamdată această propunere de revizuire a Constituției.