Le luăm Nucleara sau ne facem scut împotriva ei? Ce este și ce ar putea deveni Avocatul Poporului…
Moise Guran
Dan Tapalagă spune, și eu sunt de acord, că trebuie să avem imediat o dezbatere în societate despre ordonanțele de urgență, nucleara cu care un guvern controlat de forțe rău intenționate poate distruge România într-o noapte. Tapalagă și-a amintit (eu uitasem, deși am trăit destul de intens acele vremuri) că nici măcar nu e prima dată când guvernul face o dezincriminare prin ordonanță. În 1997 o astfel de ordonanță, valabilă câteva zile, a făcut scăpați o grămadă de borfași, miliardari de carton care furau mult mai rudimentar decât ai de acum. Un alt episod straniu (unii l-au numit lovitură de stat) a avut loc în iulie 2012, când Guvernul Ponta a modificat printr-o ordonanță de urgență vădit neconstituțională chiar legea Curții Constituționale, astfel încât să nu mai poată fi atacată o hotărâre a Parlamentului de demitere a Avocatului Poporului. Deci, conchide Tapalagă, trebuie să luăm dreptul guvernului de a mai da Ordonanțe de Urgență! Că ordonanța de urgență e o chestie nucleară sunt de acord, că degeaba limitezi prin Constituție cât mai explicit ce se poate legifera prin OUG, sunt de acord (și acum sunt limite, făcute țăndări cu nonșalanță că până se face controlul constituțional, ăstora retroactive nu mai ai ce să le faci), sunt deci de acord că ceva ceva trebuie să facem cu ordonanțele de urgență. Dar voi propune o soluție diferită de cea a lui Tapalagă. Lăsați ordonanțele, hai să ne concentrăm pe Avocatul Poporului!
Deși relativ definită în Constituție, instituția Avocatului Poporului și-a arătat limitele în țara noastră, mai ales după lovitura aplicată în 2012 de Guvernul Ponta. De principiu, degeaba nația are un personaj care poate zice stop-joc! dacă acesta are o moralitate îndoielnică, sau poate fi schimbat într-o seară de o majoritate penală, anti-socială. Cum Avocatul Poporului (sau Ombudsmanul dacă vreți să căutați referințe voi înșivă) este cam peste tot în lume numit de Parlament, mai rar de Executiv, e clar că noi va trebui să inovăm în acest domeniu. Și nu prea!
Scurt istoric
Am tot căutat și citit despre originile și funcționarea acestei instituții, căreia, mărturisesc, la începutul anilor 90, pe vremea când eram student nu i-am dat o mare importanță. Nici eu, nici alții, să fim sinceri. Și deși introducerea Avocatului Poporului în Constituția din 1991 era ceva nou pentru noi românii, el are o tradiție mult mai veche decât s-ar crede, ba chiar și o dezvoltare și un rol extraordinar în democrațiile occidentale.
Avocatul Poporului nu este nimic altceva decât Tribunul Romei Antice, cu singura diferență că la romani el era ales de plebei, iar nu numit de Senat, sau de Consuli (puterea executivă). Tribunii aveau exact acest atribut de stop-joc! aveau adică dreptul de veto asupra legilor.
În democrațiile moderne, Avocatul Poporului este una dintre cele mai respectate funcții publice (public servant), ba chiar s-a dezvoltat în direcția înființării unor Avocați pentru Drepturile copiilor (Doamne! cât am avea și noi nevoie) sau minorităților, sunt state care au avocați regionali sau avocați publici ai anumitor comunități etnice (în Belgia, fiecare comunitate lingvistică are propriul avocat).
Bun! Potrivit Constituției noastre, Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de cinci ani, dar Constituția nu cere o anumită specializare, sau limitarea la anumite categorii profesionale a persoanelor care pot ocupa această funcție. O face însă legea de funcționare a acestei instituții, care spune că persoana care ocupă funcția de Avocat al Poporului trebuie să îndeplinească condițiile profesionale identice cu cele ale judecătorilor Curții Constituționale. Adică, să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
Ce înseamnă în activitatea juridică? De principiu orice. Iar înalta competență profesională… apreciați și dumneavoastră fiecare, cât a fost satisfăcută în cazul domnului Zegrean, fostul președinte al Curții, a domnului Ciorbea sau a altora, nu-i mai numesc aici…
Un lucru mi se pare mie clar și acum, dar și până acum, atașarea Avocatului Poporului unei majorități Parlamentare a transformat în România funcția într-o sinecură politică, în cel mai bun caz, dacă nu chiar într-una de membru al găștii, golind de conținut exact scopul instituției – apărarea drepturilor oamenilor simpli și a intereselor generale ale societății.
Cât despre posibilitatea de a spune stop-joc…
Deși teoretic Avocatul Poporului se poate băga în orice, poate ataca absolut orice act administrativ sau legislativ (și în fața instanțelor dar și a Curții Constituționale) inclusiv ordonanțele de urgență, controlul prealabil de constituționalitate (anterior intrării în vigoare) funcționează și este explicit trecut în Constituție doar în cazul legilor votate de Parlament. Asta pentru că Avocatul Poporului este o instituție oarecum paralelă (așa și trebuie să fie) cu cele care fac legi (Parlamentul) sau acte administrative/executive (Președintele Republicii și Guvernul).
Altfel spus, în noapte de 30 ianuarie 2017, Avocatul Poporului putea sesiza imediat Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de Urgență 13, dar nu putea împiedica apariția ei în Monitorul Oficial și, deci, nici intrarea ei în vigoare, cu consecințe retraoactive ireparabile chiar în cazul pronunțării ulterioare a neconstituționalității de către Curte.
Cred că deja vă gândiți la ce mă gândesc și eu…
E clar că situația ar fi alta dacă Avocatul Poporului ar fi editorul Monitorului Oficial, adică ar decide ce Lege, Ordonanță, Ordin sau HG intră în vigoare și care așteaptă controlul de constituționalitate. Back to ancient Rome!
Sau, mai simplu, putem pune în Constituție, obligația de contrasemnare de către Avocatul Poporului a ordonanțelor de urgență, condiția lor de nulitate absolută în cazul în care apar fără această semnătură și, explicit, controlul de constituționalitate ANTERIOARĂ intrării în vigoare, în cazul în care sunt atacate de Avocatul Poporului. Stop joc!
Dar cine să aibă o putere atât de mare?
Așadar, rezum și continuu – problema Ordonanțelor de Urgență, a nuclearei de care vorbește Tapalagă se poate rezolva dacă intrarea lor în vigoare poate fi oprită de către Avocatul Poporului. Putem trece asta explicit în Constituție, sau putem trece, (mai complicat din punct de vedere administrativ) Monitorul Oficial în subordinea Avocatului Poporului, dându-i acestuia posibilitatea de a bloca fizic publicarea (care e condiție de intrare în vigoare) a actelor legislative și administrative.
Ceea ce tot nu rezolvă problema controlului politic asupra aceastei instituții. Dacă îl alege Parlamentul nu e bine așadar, dacă l-ar alege Guvernul sau Președintele, tot n-aș vedea de ce ar fi mai bine… Ar fi prea mult dacă l-ar alege poporul, ca în Roma antică? Păi și acolo s-a întâmplat de la un punct cam ce se întâmplă acum la noi cu Avocatul Poporului… Din vremea lui Cezar și apoi pe toată perioada Imperiului, atribuțiile au fost preluate de Împărat. Cam nasol, nu? Da! Nu vrem asta… Deci, să fim atenți ce super-personaje creăm, în încercarea de a controla puterile altor personaje…
Mie mi se pare că principala problemă din societatea noastră, legat de exercitarea puterii sau de controlul ei, este moralitatea. Care nu, nu e rezolvată nici de cei 18 ani în activitatea juridică. Pot fi juriști avocați care au interese și clienți și care să acceadă în aceste funcții. Vechimea în meseria de jurist nu asigură moralitatea! Ce facem? Punem preoți? Ați zâmbit acuma, nu?
Nu spun că un magistrat are mai multă morală decât un avocat, un medic sau decât un inginer (despre magistrați și puterile lor o să scriu un articol separat, poate chiar mâine) dar efectiv nu știu altă meserie decât cea de magistrat (procuror sau judecător) care să fie mai des confruntată cu apăsări morale. Putem impune condiția ca Avocatul Poporului (de ce nu și membrii Curții Constituționale) să aibă 10-15-18 ani de practică în magistratură, sau chiar să provină numai dintre judecători? Putem, dar tot n-am rezolvat problema alegerii Avocatului Poporului. Să-l aleagă poporul? Ca pe președinte? Asta ar fi într-adevăr o inovație majoră (nu e nicăieri așa), dar în acest caz ar trebui scurtat mandatul la, să zicem, trei ani (că nu face autostrăzi), limitată posibilitatea unei aceleiași persoane de a ocupa funcția mai mult de două mandate.
În această situație, cred că îi mai putem acorda o atribuție Avocatului Poporului, rezolvând altă limită dovedită a democrației noastre… Ar putea asigura interimatul funcției de Președinte, dar numai în situația și pe perioada suspendării din funcție de către Parlament (despre asta o să scriu însă un alt articol, separat; sunt chitit, după cum observați!).
Ar mai fi posibilitatea ca Avocatul Poporului să fie ales de către magistrați (toți magistrații, nu numai cei din CSM) o dată la patru ani, atunci când se fac alegerile pentru CSM. În acest caz însă, butonul nuclear de confirmare poate fi la fel de bine și la președintele CSM, sau la cel al Curții Supreme. Practic Avocatul Poporului trece din sfera de influență al Puterii Legislative (care are mandat cetățenesc) în cea a Justiției, care poate avea mai multe competențe profesionale și verificări morale dar nu are mandat cetățenesc.
În concluzie …
Problema ordonanțelor de urgență, măsuri nucleare (preiau metafora lui Tapalagă și o duc mai departe) se poate rezolva prin înființarea unui al doilea buton, de confirmare, așa cum chiar există la bombele nuclearele adevărate. Nu văd alt personaj mai potrivit decât Avocatul Poporului care să dețină acest al doilea buton, cu condiția reformării acestei instituții și scoaterii ei din sfera de influență a celor trei puteri consacrate de Constituție. Aștept opinii, păreri, invit chiar specialiști să îmi trimită articole pe care le voi publica pe Biziday.ro, invit toți colegii jurnaliști să intre în această dezbatere, căci, repet, societatea noastră nu va putea găsi liniștea până când nu vom găsi o cale de revizuire a Constituției și de aducere a ei la o formă care să oblige și clasa politică să se reformeze.