Nu! Nicio demisie, nici chiar a guvernului, n-ar potoli națiunea
Moise Guran
Cineva pe facebook a spus zilele astea că Guvernul Grindeanu n-a vrut decât să facă un curs de recalificare a populației la nivel de mase… Ne-a determinat pe toți să devenim experți în Constituție, proceduri parlamentare, retroactivități penale, avocatul poporului și conflicte între instituțiile statului. E o glumă, desigur, dar ea arată ceva foarte profund… Nu numai că națiunea e atentă și îngrijorată, cum spune președintele Iohannis, ci și că Națiunea a evoluat mai mult decât unele dintre instituțiile țării. Nu neapărat în sensul calificării, ci în cel al implicării.
Nu, actuala criză nu se va stinge nici cu o demisie, nici chiar a guvernului, căci deși instituțiile statului și spiritul civic au funcționat, salvând in extremis (și până una-alta) situația, democrația românească a evoluat. Nu știu cât, exact, nimeni nu poate ști, dar, așa cum observa colegul Petreanu la noi la radio (linkul necesită cont de facebook; vă recomand toată dezbaterea, dar ce zice Petreanu e pe la TC 15), de prin 2012 avem în fiecare an mișcări de stradă, tulburări mai degrabă politice decât sociale, căci lumea nu mai iese în stradă pentru salam și pâine ci pentru schimbarea clasei politice. Care clasă nu, n-a ținut pasul cu această uriașă schimbare din capetele noastre și, până nu o va face, nici liniște și pace nu va fi.
De regulă Revoluțiile sunt schimbări ale unor instituții politice, determinate de schimbarea, în prealabil, a relațiilor din societate. Aceste schimbări sunt consfințite, aproape inevitabil, prin modificări ale Constituției.
Deși se poate spune că abia acum, la 25 de ani de la adoptare, unele prevederi constituționale și-au arătat valoarea, mie mi se pare că societatea românească nu se va liniști până când alte lucruri de acolo nu vor fi îmbunătățite, până când cadrul democratic general nu va forța clasa politică să vină și ea la nivelul societății pe care o conduce.
Avem deja ani de dezbateri, în care da, am devenit mai mult sau mai puțin experți în astfel de probleme și mi se mai pare că toată această criză ar fi fost evitată dacă politicienii ar fi ținut cont de referendumul din 2009. Strigătul de după Colectiv – Schimbarea clasei politice, dar și imnul de acum – DNA să vină să vă ia, toate acestea sunt doar revărsări ale unei frustrări acumulate în timp de ignorarea rezultatului acelui referendum prin care națiunea a decis reducerea parlamentului la o singură cameră și 300 de parlamentari. Sigur că speram cu toții că un parlament mai mic, mai suplu, va lăsa mai puțin loc de corupți, mai mult loc de evoluție a clasei politice.
Desigur, o reformă constituțională ar trebui să cuprindă azi schimbări mai multe, adaptate la anul 2017 mai mult decât șa anul 2009, dar rețineți vă rog acest aspect – România nu se va potoli până când această Revoluție nu va fi consfințită prin mai mult decât demisia unui ministru sau chiar a unui guvern.