Procesul etapei și câteva sfaturi pentru cei care ies la proteste

Moise Guran

Atunci când Președintele Iohannis a anunțat Referendum, a făcut de fapt ceea ce în fotbal se numește pasul la off-side, o mișcare pe care apărătorii porții o fac pentru a domoli un atac. Poarta în cazul nostru este Codul Penal, iar pasul lui Iohannis chiar a domolit avântul trioului Dragnea-Grindeanu-Iordache. Pentru moment. S-au repliat tactic, astfel încât să nu fie surprinși pe contraatac, iar acum atacă pozițional.

Imposibil să nu fi observat panica stârnită pe diferitele televiziuni de anunțul Referendumului. Brusc, perspectiva unei confruntări cu realitatea, alta decât aia zugrăvită isteric de ele, seară de seară, le-a dat un fior pe șira spinării actorilor de pe micile ecrane. Totuși, viteza cu care juriștii de partid au scos la unison teoria cu inițiativa legislativă cetățenească ce s-ar extinde logic (deși este complet ilogic) și unui referendum, arată că pesediștii chiar s-au așteptat la acest pas. Îl anticipaseră. Și vor arunca în luptă, dacă va fi cazul, toate resursele, fie pentru a spăla nația pe creier ca să zică că cioara e de fapt o barză, fie pentru a izola mediatic Referendumul astfel încât să nu se prezinte lumea.

Aflați acum în faza de testare, pesediștii au decis să încerce reacția populației (celălalt apărător al porții) în cazul ignorării chemării la referendum. Dragnea și Grindeanu au rămas mai pe la centrul terenului și l-au trimis pe Iordache în adâncime, în off-side, să vadă dacă fluieră cineva, sau dacă nu cumva ăla rămâne cu poarta goală.

Mai pe românește, pentru nemicrobiști, forțarea modificărilor la Codul Penal prin ordonanță sau asumarea răspunderii, ignorând chemarea la Referendum, are exact rostul de a ne scoate în stradă, de a ne obosi entuziasmul, de a ne măsura încrâncenarea și de ne eroda tenacitatea.

În această situație cred că trebuie să luăm cu toții în considerație câteva idei, căci, așa cum spune domnul Cristian Tudor Popescu, la Avocatul Diavolului, deja nu mai există alte soluții decât ieșirile în stradă. DAR!

  1. Mare atenție! Mișcările de stradă au de acum dezavantajul de a fi comparate cu uriașa demonstrație de săptămâna trecută. Mai puțini oameni în stradă, arată o slăbire a interesului, iar semnalul va fi receptat ca atare, iar apoi, această slăbire a interesului, reală sau nu, va fi augmentată pe televiziuni pentru a demobiliza mulțimile, pentru a face populația să se resemneze. De aceea am întrebat pe facebook dacă e oportun să ieșim la miting duminica asta. Țineți cont că acum e iarna (nu ca atunci când cu uniți-salvăm-roșia-montană) și că greu vor putea fi menținute zile în șir de proteste.
  2. E de preferat organizarea unui singur protest, dar unul mare și autorizat (știu, e greu cu Firea la București, dar și pentru că nu sunt implicate organizații de niciun fel) cu zeci de mii de oameni în toată țara. N-am speranțe prea mari de la ong-uri, societate civilă, sau cum s-or mai chema, dar ORGANIZAȚIILE STUDENȚEȘTI! Voi ce păziți? Cel puțin 30%, dacă nu cumva chiar 50% dintre cei care au ieșit până acum în stradă SUNT STUDENȚI. De ce nu vă ocupați voi de organizare? Sau majorarea burselor a fost un preț prea mare pentru conștiința voastră civică?
  3. Depolitizarea protestelor este esențială. NU mai strigați lozinci cu PSD, NU mai mergeți la sediul PSD, nu mai strigați nici măcar lozinci antiguvernamentale! Este esențial ca la aceste mișcări să participe și cei care n-au fost la vot, ba chiar și cei care au votat PSD. Nu l-a votat nimeni ca să legalizeze hoția, n-a fost campania despre asta și, cu cât primesc semnale mai puternice de la propriul electorat că nu fac bine ce fac, cu atât mai mult crește șansa ca pesediștii, Grindeanu, habar-n-am cine, să oprească această tărășenie.
  4. Acum trebuie să ne concentrăm pe blocarea legalizării hoției și prin amânarea unor acte legislative până la REFERENDUM. Nu uitați că ceea ce face Iordache acum este hărțuiala atacantului în careul advers, pentru obosirea apărătorilor. Mascarada de dezbatere publică de luni de la Ministerul Justiției (două ore într-o sală cu 50 de locuri) trebuie boicotată de toate organizațiile civice. Cum ne putem dezbate onestitatea? Ce e de dezbătut în legalizarea abuzului în serviciu?
  5. Atacul decisiv poate fi declanșat oricând, sau poate fi amânat. Ceea ce nu își doresc în niciun caz Dragnea și ai lui este lăsarea deciziei pe Referendum. Așadar, ceea ce trebuie să cerem, concentrând mesajul, este exact asta – Referendum. Nicio decizie, ordonanță, asumare, procedură legislativă (normală sau de urgență) până la Referendum. REFERENDUM! Acesta este cel mai bun slogan. Și, să nu uit, cei care nu știți Deșteaptă-te Române, luați-vă versurile descărcate pe telefonul mobil. Nimic nu a avut vreodată forța actualului imn al României, în diferitele momente ale istoriei noastre.
  6. Timingul este important. Rețelele de socializare sunt importante, dar nu ignorați discuțiile cu prietenii, cu părinții, cu colegii. Încercați să evitați chemările la miting la ore diferite, în orașe diferite, mesajul e mult mai puternic atunci când acestea sunt organizate concomitent în mai multe orașe. Duminica e o zi bună pentru demonstrații de stradă (mai bună decât sâmbăta) dar nu uitați că lucrurile se întâmplă mai des în timpul săptămânii și pregătiți-vă de mobilizări rapide în zilele de lucru.
  7. Decretul de convocare a Referendumului va fi emis cel mai târziu pe 13 februarie (funcție de răspunsul Parlamentului, dar e de presupus că vor amâna la maximum), iar Referendumul s-ar putea desfășura pe 12 sau pe 19 martie, sau mai târziu. Această perioadă este importantă, este o perioadă de dezbateri civilizate, de mitinguri pașnice, dar și de inevitabile provocări (probabil chiar vor aduce activul de partid la contramanifestații). Nu sunt excluse infiltrările și încercările de deturnare a mișcărilor de stradă, iar implicarea societății civile (de aceea fac încă o dată apel la studenți!) ar fi de dorit pentru evitarea violențelor. Nu uitați că jandarmii nu ne sunt dușmani, din contră! ei protejează manifestațiile. Nu trebuie forțate cordoanele lor, nici ignorate instrucțiunile pe care le dau, mai degrabă trebuie ajutați să identifice și să scoată din mulțime agitatorii, atunci când, inevitabil! aceștia vor apărea.

Pentru a ieși din tensiunea acestei așteptări, societatea trebuie să schimbe cursul meciului, să pornească într-un fel sau altul pe contraatac, înțelegând chemarea la Referendum a Președintelui Iohannis ca pe o pasă în adâncime, iar nu doar ca pe un pas la off-side pentru pesediști. Haideți să dăm dovadă de inteligență și de tact, înțelegând cât de important și de periculos este momentul, dar având în vedere și efectul de catalizator pe care această provocare îl are asupra conștiinței noastre naționale. Așa cum vă spuneam și cu altă ocazie, pentru noi ca societate cu o conștiință încă insuficient de matură, bătălia în sine e mai importantă decât rezultatul ei. Altfel spus, vom fi înfrânți nu dacă vor reuși să-și treacă ordonanțele (sau asumările) ci dacă nu reacționăm la asta.

NE VEDEM DUMINICĂ, ORA 17, LA UNIVERSITATE.

Aici găsiți evenimentele organizate pe facebook pentru protestele din fiecare oraș:

Arad: https://www.facebook.com/events/984964418303908/
Bacău: https://www.facebook.com/events/242910632821615/
Brasov https://www.facebook.com/events/1729297467385247/
Bucuresti https://www.facebook.com/events/397059930629043/
Cluj: https://www.facebook.com/events/1800172203579688/
Constanța: https://www.facebook.com/events/1812305979044438/
Craiova: https://www.facebook.com/events/1640562056248786/
Galați: https://www.facebook.com/events/1838128076460304/

Iași: https://www.facebook.com/events/992225847544453/
Ploiești: https://www.facebook.com/events/252002268583764/
Sibiu: https://www.facebook.com/events/302663826798120/
Satu Mare: https://www.facebook.com/events/320719828322946/
Timișoara: https://www.facebook.com/events/266887437076998/
Teleorman https://www.facebook.com/events/1825995074355053/

Copenhaga: https://www.facebook.com/events/397630770578556

Bruxelles: https://www.facebook.com/events/402094060133437/

PS 🙂 Alexandria, Teleorman, da. De ce nu?