Cum ne alegem sursele și de ce sunt importante Alertele Biziday…
Moise Guran
O să fiu cât mai explicit cu putință, dar, și așa, sunt convins, textul acesta va produce unele controverse. Luăm foarte în serios verificarea știrilor, iar ca să vă explic cum facem asta o să vă dau doar două exemple: o știre internă – trecutul controversat al soțului doamnei Shhaideh; și una externă – eliberarea suspectului arestat după atentatul de la Berlin. Fiecare știre, internă sau externă, trece prin aproximativ aceeași procedură.
În cazul știrii privind activismul pro-Assad al soțului doamnei Shhaideh au existat două surse de știri, mari și late (plus un video în arabă pe Adevărul), toate celelalte au fost preluări, cu sau fără citarea sursei. A fost articolul de pe Rise Project, însoțit de câteva fotografii, screen-shoturi ale unui cont de facebook pe care nu l-am mai putut găsi, șters probabil înainte de nominalizarea doamnei Shhaideh și, aproape concomitent, a apărut un material pe România Liberă, aparent o investigație făcută din verificarea pe Recom a unor nume și firme, ale lui Akhram Shhaideh și a celor cu care acesta a efectuat tranzacții.
Deși niciunul dintre aceste articole nu conținea informații cu adevărat relevante despre cetățeanul româno-sirian Akhram Shhaideh, soțul doamnei nominalizate pentru funcția de premier, mi-am dat seama că ele lasă aparența unui context valid doar după declarația misterioasă făcută de Traian Băsescu la ieșirea de la consultările de la Cotroceni, urmată de decizia președintelui Iohannis de a amâna desemnarea unui premier.
Concluzia mea, ca jurnalist, a fost aceea că toate cele patru evenimente (două articole și două poziții politice) creează aparența unei știri, fără ca niciunul dintre ele să fie o știre propriu-zisă, verificabilă, dincolo de o posibilă manipulare. Așa că am luat decizia de a nu prelua nici articolul Rise Project, nici pe cel al României Libere (cu tot respectul pentru munca respectivilor colegi) ci doar știrea concretă, aceea că președintele Iohannis a decis amânarea unei desemnări. Sigur, informațiile pot fi adevărate, chiar dacă noi am decis să nu dăm știrea.
Am greșit? Poate. Dar, oare, nu greșeam mai rău sugerând realități care s-ar putea să nu fie adevărate? Oare legătura Shhaideh – Assad nu e cumva la același nivel demonstrabil ca cea dintre USR și Soroș? De ce să tratăm lucrurile cu dublă măsură?
Aplicația Biziday este una de știri verificate, nu preluăm analize (nici chiar pe ale mele și chiar intenționez să public una mâine despre nominalizarea doamnei Shhaideh, dar pe blog, nu pe Aplicație) iar dacă punerea în context induce fără probe concrete o idee, atunci echipa care operează Aplicația devine reticentă. La ce furt fără jenă de știri e în România, analiza surselor e foarte importantă, cu atât mai mult cu cât, deseori, mai multe surse au de fapt aceeași sursă. Dezvoltăm parteneriate cu colegii ale căror știri le preluăm, suntem gata să îi ajutăm la nevoie, vorbim, ne sunăm unii pe alții, dar ne rezervăm dreptul de a nu prelua o știre dacă nu suntem siguri de certitudinea ei.
La știrile externe situația este și mai complicată, capacitatea noatră, de jurnaliști români, de a verifica aceste informații, fiind ceva mai limitată decât la știrile interne. Dar, și aici, aplicăm aceleași principii, mai ales că majoritatea surselor credibile de știri din România se mulțumesc să citeze o sursă externă care să justifice publicarea unei informații. Cazul atentatului de la Berlin a fost primul test dificil pentru echipa editorială a Aplicației Biziday. Prima dată seara, la producerea atentatului, atunci când nu existau informații certe că e vorba de un atentat, iar nu de un accident, a doua, în ziua următoare când Die Welt a publicat informația (neverosimilă, în primă instanță) că foarte serioasa poliție germană arestase după atentat primul arab întâlnit în cale, un nevinovat.
Trebuie să știți că nu numai Digi, ProTv, Mediafax sau alte surse de știri din România au preluat imediat informația Die Welt, citând desigur această sursă. Și o parte a presei britanice a făcut la fel (dar și aici suntem atenți la surse, căci peste tot presa se mai intoxică și singură) iar verificarea știrii, fie ea externă, trece prin aceleași rigori. Așa că Biziday a emis știrea privind faptul că atacatorul real este încă în libertate abia după ce alte surse (germane și britanice) au confirmat pe sursele proprii, altele decât cele ale Die Welt, acest fapt. A întârziat acest lucru emiterea notificării Biziday? Da, dar cu vreo zece minute. Nu mai mult.
Așa cum vă povesteam, nu agregatorul în sine din Aplicația Biziday este important, astfel de lucruri s-au mai făcut, dar rar cu o echipă editorială în spate, niciodată cu sintetizarea știrilor și acordarea unui grad de importanță decisă de jurnaliști și, probabil și mai rar, cu o supraverificare, evitând distribuirea unei știri prin alocarea singulară a responsabilității către site-ul care a emis-o. Nu mă laud, vă spun doar cum lucrăm, iar dacă vom greși ne vom cere imediat și fără ezitare scuze.
Mai importante decât Agregatorul (lista de știri pe care o vedeți la deschiderea aplicației) sunt notificările venite de la echipa editorială. Dacă nu primiți notificări de la Aplicația Biziday și nu le-ați închis chiar dumneavoastră din Meniul de Notificări, trimiteți un email apăsând butonul de Contact, astfel încât să vă putem ajuta, eventual, cu specificațiile telefonului dumneavoastră. Cu notificările vă ținem la curent, în timp real, ceea ce nu înseamnă că toate știrile din Aplicație devin automat notificări. Nici vorbă! Trimitem zilnic peste 20 de notificări, dar fiecare dintre dumneavoastră primește maximum cinci, uneori mai puține, alteori mai multe, în funcție de importanța evenimentelor. Iar importanța asta nu o judecăm doar prin filtrul experienței noastre de jurnaliști, ci și în funcție de profilul fiecărui utilizator și de interesul pe care dumneavoastră îl acordați fiecărei știri.
PS 1 În această după-amiază Aplicația Biziday a ajuns la 100 de mii de descărcări. Voi reveni în zilele următoare cu detalii legate de profilele utilizatorilor. Vă mulțumesc pentru credit și vă aștept în continuare impresiile și sugestiile!
PS 2 Notificarea despre inculparea lui Iliescu și a celorlalți în dosarul mineriadei NU a fost o Alertă Roșie ci una Galbenă. Am decis să o colorăm în roșu doar în Aplicație, ulterior, după ce mi-am dat seama că nu toată lumea face diferența între urmărirea penală și trimiterea în judecată.