Câteva ipoteze… În toate, Dragnea a pierdut deja!

Moise Guran

La drept vorbind, nici nu știu ce e mai rău – valul de ură provocat de propunerea unei doamne de religie musulmană pentru postul de premier sau eventuala vulnerabilitate strategică pe care ar reprezenta-o aceasta pentru statul român, în cazul în care s-ar dovedi că soțul acesteia este susținătorul unui dictator sângeros, pentru a cărui supraviețuire politică se poartă de cinci ani un război care numără deja morții în sute de mii? În oricare dintre variante, Dragnea a scrântit-o și asta nu pentru că îi cântă pe două voci Becali și Băsescu ci pentru că greu mai poate avea loc de întors. I-a centrat o minge către propria poartă lui Iohannis. Și, pentru Dragnea, ar putea fi un autogol decisiv.

O știți pe aia cu limitele incompetenței, către care tindem cu toții, nu? Dragnea pare că și le-a atins pe ale lui taman când avea sentimentul că va deveni dictator, că are România la degetul mic și că nimic nu-l mai poate opri. Dacă nu știe nimic despre Siria (iar eu nu cred că nu știe) atunci poate s-a crezut dictator prea devreme. Dacă știe, dacă are habar ce e și cu Akram Shhaideh, dar și-a imaginat că poate nu e mare lucru, atunci poate Dragnea n-are idee cam cine te urmărește și cum îți sunt transformate greșelile în vulnerabilități, de la un anumit nivel politic în sus, în România.

Ce a înțeles Dragnea din atâția ani în care a condus de facto guvernul Ponta? Că dacă Ponta a intrat în CSAT, oricine poate intra în CSAT? Mai știți, nu? episodul ăla penibil, când Ponta și-a mutat biroul de la Victoria la Ministerul Apărării, sub aripa (informativă?) a lui Oprea? Ce a înțeles oare Liviu Dragnea din el? Sau poate și-a imaginat naiv că, dacă doamna Shhaideh a devenit la un moment dat ministru, trecând firesc printr-un filtru al serviciilor de informații, asta înseamnă că același filtru se aplică și dacă va deveni premier? Poți ajunge la acest nivel și să presupui că serviciile noastre de informații sunt pline de ageamii (probabil că sunt destui) dar să nu realizezi că americanii au mapat cam tot ce mișcă pe internet (și în afara lui) în conexiune cu Bashar Al Assad? Sau a plecat Dragnea urechea prea mult la televiziunile de propagandă (care-i pupă din cinci în cinci minute picioarele ca lui Iisus și-și răsucesc penibil opiniile în funcție de cum respiră El) și și-a imaginat că în fața atotputerniciei sale nedisimulate, nu va îndrăzni nimeni să echilibreze puțin jocul, creându-i un levier de negociere președintelui Iohannis?

Eh, dacă oricare dintre acestea e adevărată, atunci șeful pesediștilor e doar un baron local, limitat la manipulat contracte de asfaltare și oameni săraci la vot, căruia eu i-am confundat viclenia nativă cu o inteligență exersată, educată.

Dar aceasta este doar o ipoteză de lucru. Prima. Acum să o detaliem, dând puțin timpul înapoi și urmărind desfășurarea evenimentelor, începând din momentul nominalizării doamnei Shhaideh.

Dincolo de stupoarea tuturor, inclusiv a pesediștilor, după aceea s-au întâmplat doar trei-patru lucruri notabile. Primul a fost acela că Traian Băsescu a devenit un soi de portavoce a acestei variante. A sugerat întâi (după negocierile de la Cotroceni) că știe mai multe și că Iohannis e într-o situație dificilă, iar apoi, după ce Iohannis a amânat nominalizarea, opinia publică a fost rapid direcționată către ipoteza soțului-risc de stat, inclusiv prin postările de pe Facebook tot ale lui Traian Băsescu.

Dincolo de faptul că a fost președinte, că știe multe despre Siria, inclusiv datorită (sau mai ales după) poveștii cu Hayssam, dincolo de faptul că are o lipsă de scrupule proverbială și că poate folosi orice pentru a reveni în atenția publică, Traian Băsescu pare a merge pe varianta asta – că Dragnea e un prost, care nu pricepe ce a făcut. E doar un feeling, dar cred că fostul președinte a fost mai degrabă updatat informativ după ce Dragnea a pronunțat numele Shhaideh. Altfel spus, cineva s-a folosit de imposibilitatea naturală a lui Băsescu de a se abține ca să-l pună pe Dragnea în dificultate, creându-i un avantaj președintelui Iohannis – fie respinge nominalizarea, invocând dubii de securitate, fie acceptă (că dacă Ponta a fost premier, atunci oricine poate fi), dar negociat (cam cum s-a zvonit că ar fi făcut chiar Băsescu cu Ponta în 2012) explicându-i noului premier că are o vulnerabilitate ce poate fi folosită.

Dar dacă vulnerabilitatea respectivă nu există? Dacă Akram Shhaideh e doar un sirian supărat că țara lui de baștină s-a făcut pilaf și care are o opinie politică (și atât) potrivit căreia, vorba lui Chirilă, americanii-s de vină? Probabil că această ipoteză nici nu mai e relevantă. Ceea ce contează cu adevărat e ce crede lumea, nu adevărul intim, gol-goluț, al unui inginer agronom din Siria. Un adevăr care, presupunând că e adevăr, oricum, ar fi și greu de certificat și greu de impus după valul de opinie produs – arabul e deja suspect!

Mai există desigur și a doua posibilitate, aceea în care Dragnea nu e prost, doar se preface, iar nominalizarea doamnei Shhaideh, presupunând că asta chiar crează o problemă de securitate, exact asta și urmărește – o vulnerabilizare a României, nu atât în NATO, cât mai ales pe una dintre cele două relații stretegice – fie cu SUA, fie cu Germania, fie cu amândouă.

De ce ar face Dragnea asta? Iarăși, se deschid două posibilități… fie vrea în mod concret să ne arunce în brațele Rusiei, fie, mai probabil (dar fără a exclude oportunități pe relația cu Rusia) nu le urmărește în mod direct, dar le acceptă ca pe un posibil efect al unei lupte pe care el o duce cu Justiția, cu DNA-ul în special și în care știe că masacrarea legilor penale, de care el personal are nevoie ca de aer (că-l ajunge procesul cu abuzul doamnei Bombonica din urmă) ar decurge ceva mai bine dacă ar crea o altă problemă, mai serioasă, în relațiile externe ale României, astfel încât partenerii ăștia occidentali să o lase mai moale cu sprijinirea Justiției. Ei, asta e o ipoteză în care, să o recunoaștem, Dragnea nu e nici prost, nici țăran, nici baron local limitat, e sith întunecat – diversiune externă, urmată de subversiune internă. În această situație, Dragnea o va ține langa cu Shhaideh (cum, de altfel, a și anunțat că va face), iar televiziunile de propagandă vor coti (deja au cotit-o) către o retorică anti-americană întâi, apoi anti-NATO, poate chiar pro-Rusia (pas riscant, nu știu dacă ar merge până acolo). Încă o dată, precizez, și aceasta este tot o variantă de lucru.

Nu avem de unde ști exact care-i treaba cu Akram Shhaideh dacă el reprezintă un risc real sau doar potențial sau dacă totul e pur și simplu o invenție speculată politic.

Ce ar putea face Iohannis? Păi, cel mai bun lucru pe care îl poate face, în toate variantele, este să ceară noi consultări, cu toate partidele. Unu, că deja poziția lui Dragnea nu mai e la fel de strong, nici în PSD, nici în ochii celor care au ales PSD, iar întinderea unei peltele politice îl vulnerabilizează și mai tare, asta dacă nu cumva… doi, pesediștii se solidarizează cu șeful lor (au mai făcut asta și în alte situații), dar atunci președintele Iohannis abia poate avea mai clar revelația intențiilor lui Dragnea. Într-o astfel de situație, președintele poate intra în ofensivă, poate face apel la aliați, la opinia publică, poate face chiar o coaliție pe față împotriva unui partid vânzător de țară, etc… Nu cred că pesediștii ar putea duce această bătălie, cu toate televiziunile lor. E un scenariu care poate duce la anticipate.

Fie, după aceste discuții, Dragnea renunță la nominalizare, face alta, dar oricare va fi acea alta (revenim la scenariul cu Firea sau altă personalitate populară a PSD) deja ea va avea un ascendent în partid asupra lui Dragnea, ceea ce va amorsa, posibil, lupta pentru putere în PSD.

În toate variantele Iohannis câștigă, cu condiția să joace bine această carte, indiferent că doamna Shhaideh e sau nu o vulnerabilitate pentru securitatea națională sau că Dragnea e un prost mirific sau un geniu malefic.

Dar, desigur, toate au un cost. Vă spun sincer că nu-mi plac deloc accentele de “ură creștinească”, revărsate pe diferite medii, după nominalizarea unei doamne musulmane pentru funcția de șef al guvernului. Acești câini ai urii, odată dezlegați, greu mai pot fi stăpâniți. Desigur, tot Dragnea e vinovat, poate, dacă n-a evaluat bine starea nației, capacitatea ei de toleranță religioasă și etnică, ba a mai și întărâtat-o în campanie, cântând mișelește pe corzi naționaliste melodii cu julieni și werneri care nu-s români adevărați. Dumnezeu nu bate cu parul și nici Allah nu cred să prefere asta.