Răbdare! Moldova nu pleacă nicăieri!

Moise Guran

Câștigarea Moldovei de către Igor Dodon, candidatul declarat filo-rus, ce se opune integrării în UE a țării vecine, complică destul de mult situația de peste Prut. Dar, asta e democrația. Dincolo de faptul că rezultatul votului a fost evident distorsionat, pe de o parte de autocarele cu votanți aduse din Transnistria, pe de alta, de imposibilitatea de a vota a moldovenilor aflați în Vestul Europei și chiar în România, câteva învățăminte avem cu toții de tras din această situație.

Da, Moldova repetă din nou, într-un stil mai dramatic, experiențele României. Cu votul din Diaspora la ei, a fost aproape exact ca la noi în 2014, doar că la noi imposibilitatea de a vota s-a produs în turul întâi, ceea ce a și provocat reacția din turul doi și lovitura năprasnică pentru cei care au încercat să interzică dreptul de vot. La moldoveni, revelația furtului a venit prea târziu.

Așa cum vă spuneam cu ceva timp în urmă, dacă România reușește de cele mai multe ori să se salveze de pe marginea prăpastiei, Moldova cade de fiecare dată în ea, pierzând apoi ani cu urcușul înapoi spre un loc ce părea cucerit.

Dincolo de asta însă, și România și Moldova trebuie să pricească pragmatic situația și să evite o înghețare a relațiilor, așa cum s-a întâmplat în epoca Voronin. Indiferent cine domină clasa politică, de o parte sau de alta a Prutului, vorbim totuși de aceeași națiune. Așadar România va trebui să continue proiectele de asistență a Republicii Moldova, chiar dacă probabil votul de duminica trecută a cam scos Moldova de pe harta cancelariilor europene. România este Europa pentru molodoveni, dar Basarabia este România și pentru români și pentru o parte a moldovenilor. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l rețină și să-l înțeleagă în primul rând autoritățile de la București.

Al doilea lucru este că sprijinirea unor figuri politice care se declară pro-europene sau chiar pro-unioniste de la Chișinău, dar care au în spate interese oligarhice, este o greșeală. Așa a fost cazul pe relația Filat-Băsescu, dar și cu relațiile dintre guvernele Ponta cu toate guvernele sprijinite de Vlad Plahotniuc. În final moldovenii ajung să asocieze și România, și Europa, dar chiar și democrația, cu mafia politico-financiară.

A treia învățare de minte, de data asta pentru moldoveni, este că starea de ostatică a Transnistriei pe care Moldova o are din 1994 trebuie să înceteze. De facto Transnistria este o bază de operații rusească, un teriotiru asupra căruia autpritățile de la Chișinău nu mai au controlul de două decenii, dar care, uite, la nevoie, poate fi folosit și pentru schimbarea rezultatului unui vot, nu numai pentru o invazie rapidă, sau pentru priponirea Moldovei cât mai departe de Uniunea Europeană. Moldova nu va putea face niciun pas înainte, până nu își securizează ferm granița de stat pe Nistru. Transnistria este acum o problemă cel puțin la fel de mare pentru Ucraina și rezolvarea acestei probleme tot în seama Ucrainei ar trebui lăsată. Apoi, Chișinăul ar trebui să se ocupe mai degrabă de integrarea sudului țării (Găgăuzia a votat în proporție de 99% cu Dodon) care rămâne în continuare cu un potențial de destabilizare și secesiune.

Că tot veni vorba, deși înțeleg și împărtășesc frustrarea tinerilor moldoveni, cei care fac acum proteste în stradă, aș vrea să le atrag atenția și lor, dar și celor care îi sprijină că momentul e cum se poate mai prost pentru asta. Protestele sunt firești, dar ele trebuie să fie pașnice, căci destabilizarea Moldovei nu poate folosi decât Rusiei. Știu, Rusia și-a pus omul în fruntea țării vecine și, la prima vedere, nu prea ar avea sens ca Rusia să vrea acum destabilizarea Moldovei. Atâta doar că Moldova nu reprezintă nicicum o miză pentru Rusia și, probabil, Rusia avea un scenariu de destabilizare indiferent cine ar fi câștigat alegerile. Iar dacă Moldova, ca teritoriu nu reperezintă miză, România însă reprezintă, căci este graniță a NATO și a Uniunii Europene. Să fim deci atenți, să nu greșim și să nu facem jocurile nimănui. Momentul Reunirii țărilor noastre într-una singură poate că nu a venit, dar nici prea departe nu poate fi.

Nu putem grăbi istoria, putem fi doar pregătiți pentru ea. Acesta este motivul pentru care susțin că România va trebui să continue proiectele comune cu autoritățile de peste Prut, chiar dacă la Chișinău șeful este acum un rusofil care vrea să plece cu Moldova în spate și să o ducă hăt-hăt, undeva prin Asia. Moldova nu pleacă nicăieri. Tot aici, lângă România o să fie. Iar România trebuie să rămână alături de Moldova, indiferent de planificările de la Bruxelles, Washington sau Moscova.