Ce urmează după Ziua Bufonului?
Moise Guran
Exact și pe termen scurt nu poate ști nimeni. Așa cum vă spuneam într-un articol precedent, pentru noi românii situația nu este diferită decât ca timing. Sigur, timingul este important, dar după un vot atât de strâns, chiar dacă ar fi câștigat Hillary, Casa Albă ar fi fost nevoită oricum să accelereze politica de izolare începută deja pe vremea lui Obama. În acest articol mă refer la riscurile mondiale pe termen mediu și lung, riscuri care, desigur, ne pot afecta și pe noi.
Nu mai insist pe NATO, deși, vă spuneam înainte de alegeri, NATO va fi fost desființat retroactiv după alegerea lui Trump. Alianța va fi testată, cel mai probabil prin proxies de către Rusia, iar dacă o țară membră pățește, un război hibrid de exemplu, fără ca celelalte să intervină ferm, s-a cam terminat cu NATO.
Dar adevăratul pericol pentru stabilitatea mondială nu este nici măcar destrămarea treptată a NATO în urma unui joc pervers al Rusiei. Putem presupune că deși se vor duce tot mai mult spre izolare geo-strategică, preferând să reducă cheltuielile militare, Statele Unite vor păstra cel puțin o alianță strategică cu Polonia și România (vezi predicțiile mai vechi ale lui Friedman despre asta), chiar și în situația destrămării de facto a NATO.
Dar hai să mutăm puțin atenția spre un alt punct fierbinte, cel al relațiilor dintre SUA și China. Domnul Trump (și acum argumentez de ce l-am numit Bufon în titlu) a câștigat un număr uriaș de voturi spunându-le americanilor că vor avea locuri de muncă dacă nu vor mai importa chinezării. Asta ar fi o treabă, ce nu le-a spus însă e faptul că, inevitabil, prețul unui iPhone s-ar cam tripla dacă ar fi făcută în State și partea de hardware, nu numai cea de software. E doar un exemplu, dar sunt literalmente un milion de alte exemple. Acum America își trage bogăția din produse finite cu valoare adăugată mare, folosind de la asiatici (nu numai chinezi) inputuri ieftine care ălora le asigură doar supraviețuirea.
Dar nu atât declarațiile de război economic ale lui Trump reprezintă problema cât mai ales locul lor în negocierea generală a hegemoniei mondiale.
Ați auzit poate faptul că de ani buni China construiește niște insule artificiale, (așa niște pogoane cam cât Insula Șerpilor fiecare) pe o foarte mare suprafață în Marea Chinei de Sud. Pe acolo trece grosul comerțului maritim mondial și este tot o chestie de costuri, pierderi, profituri, controlul asupra acelui comerț.
Și insulele artificiale și portavioanele și importurile de chinezării, toate sunt pe masa acestei uriașe negocieri mondiale pe care probabil Trump nici nu o înțelege foarte clar. Aceea e o zonă roșie la care America nu poate, stretegic vorbind, renunța. Pentru ei e mai importantă și decât NATO și decât securizarea Europei de Est.
Deci cum va influența alegerea lui Trump această ecuație? Categoric o va complica înfiorător, nu că n-ar fi fost și așa destul de complicată.
Ca să sintetizez și să închei:
1. Cu cât America se strânge și se izolează mai mult cu atât va lăsa loc de dans altor puteri mondiale – Rusia, China, dar să fim atenți și la Turcia;
2. Coerența NATO nu este pusă sub semnul întrebării, dar probabil va fi testată foarte curând, sub o formă sau alta, iar reacția SUA va fi determinantă în acest sens.
3. Perspectiva reîmpărțirii lumii în blocuri economice devine mai apropiată. Nu cred că acesta este sfârșitul globalizării, dar ceea ce mă îngrijorează este faptul că în istorie polarizarea economică a adus inevitabil și polarizarea militară. Iar dacă NATO (care este o polarizare militară, polul fiind SUA) a fost pus sub semnul întrebării de Donald Trump și deci poate intra într-o fază de remisie, o a doua polarizare (destul de insinuată deja) în jurul altei puteri devine o chestiune de timp. Om trăi și om vedea.
Nu uitați că aceste scenarii privesc evoluții pe termen mediu și lung, că nu se va întâmpla probabil nimic mâine, soarele va răsări la fel (cum a zis Obama) iar când evoluțiile vor fi vizibile nu-și va mai aminti nimeni de acest articol. El exprimă doar opinia mea.
