Ce ar trebui să înțeleagă copiii din concursul de directori?

Renato Enache

Oamenii sunt resursa strategică a fiecărei națiuni căci în dezvoltarea de ansamblu, echilibrată și armonioasă, a societății contemporane calitatea educației  este un factor esențial. Din această perspectivă, e nevoie nu doar de o școală modernă, accesibilă și competitivă, ci și  de profesori bine pregătiți și, mai ales, corecți. Școala trebuie să fie partenerul social al tuturor sistemelor, instituțiilor și organizațiilor publice sau private. Pe lângă funcția primară de for educațional, școala este și prim formator de competențe și abilități consolidate și valorificate în timp: comunicare, colaborare, învățare de-a lungul vieții, gândire strategică, creativitate, educație pentru cetățenie, etică și responsabilitate.

Cu textul de mai sus mi-am început analiza din oferta managerială la concursul pentru ocuparea postului de director la școala la care predau.

Mă conisder unul dintre profesorii muncitori și corecți ai învățământului preuniversitar. Când s-a decis că posturile de director și director adjunct din școli trebuie ocupate pe criterii de competență managerială și de meritocrație m-am bucurat, m-am înscris la concurs și m-am apucat de învățat. Am considerat că un concurs național reprezintă oportunitatea de a accede la un nivel de decizie pe care sunt capabil și pregătit să mi-l asum. Așa mi-am construit cariera: pe studiu și examene promovate corect. Am sperat, mai ales, că va fi o competiție reală, cu un nivel de subiectivitate cât mai inofensiv.

Trec peste răutățile colegilor mei care, la aflarea veștii că m-am înscris la concursul de directori, m-au tratat ca pe uzurpator al unei poziții intangibile. Am avut cel mai mare punctaj la proba scrisă. Marți, 25  octombrie, la analiza Proiectului de Dezvoltare Instituțională (PDI), comisia de examinare a considerat însă că am fost prea critic și le-a favorizat net pe contracandidatele mele.

Am demonstrat Comisiei că documentul strategic al școlii mele este incoerent și dezlânat, nu din greșeală sau nepricepere, ci pentru că este un furt intelectual, un plagiat grosolan luat cu copy-paste din PDI-urile altor școli.

Am descoperit asta foarte simplu și oricine poate verifica ceea ce susțin. Incoerența documentului școlii mele, pe care trebuia să-l analizez (probă orală, filmată audio video, în concurs) m-a determinat să citesc PDI-urile altor școli. Am citit destule cât  să mă lămuresc. La un moment dat, mi-a atras atenția o formulare cunoscută  din PDI-ul școlii noastre, precum și o greșeală de tastare ”B.Factori econimici.”

La o simplă verificare pe internet am descoperit că el este identic cu cel al școlii gimnaziale din Necșești, județul Teleorman și, parțial cu cel de la Școala Trifești, județul Iași. (Aici documentul școlii mele.)

Comisia a considerat că directoarele încă în funcție, care și-au asumat documentul copiat, s-au prezentat mai bine la proba de analiză a acestuia. Oameni care ar fi trebuit să aibă habar de management au criticat analiza critica (!) și au votat pozitivismul terapiei în grup.

Mă așteptam să fie o comisie subiectivă, din moment ce actuala conducere și-a ales evaluatorii și a decis componența comisiei: doi experți-prieteni din cadrul școlii și foști membri ai Consiliului de administrație și colaboratori, reprezentând acum Consiliul Local al Sectorului 2.

Sunt profesor de istorie, îi învăț pe copii despre eroism, despre demnitate, despre responsabilitate și despre curaj. Am pierdut competiția, dar nu voi pierde lecția; eu știu că cine copiază nu câștigă examenul! În scoală, impostura nu trebuie tolerată, abuzul nu este un mod de lucru, plagiatul nu ține loc de competență, iar părtinirea este mai nocivă ca oriunde. E și asta o lecție pe care trebuie să ne-o însușim cu toții. Până atunci, mi s-a predat o lecție de lipsă de etică profesională pe care refuz să o accept, chiar dacă am luat examenul pentru postul de director adjunct. Nu știu dacă chiar am fost mai bun decât ceilalți candidați sau am devenit ”greu de picat” pentru că am înțeles cum lorzii sistemului îi manevrează pârghiile. 

Nota Moise: Profesorul Renato Enache a fost până acum doi ani dirigintele copilului meu. Este acel tip de profesor (nu foarte des întâlnit) care scoate ora de curs din plictiseală și monotonie, implicând copiii în tot felul de activități practice care îi atrag spre materia predată. Îmi amintesc cu plăcere ziua în care am venit acasă și mi-am găsit sufrageria plină de cartoane, din care trei puști (plus al meu) confecționau un castel medieval. Clasa se împărțise în echipe, iar Dirigu le preda astfel o perioadă din istoria omenirii. Marfă! Ieri, după ce am văzut acest text pe facebook, l-am sunat și i-am cerut permisiunea să îl public pe acest site. V-am avertizat acum două săptămâni că nu sunt mulți dascăli ce au avut curajul să se înscrie la concursurile de directori, dintr-o rațiune simplă… moftul cu meritocrația nu mai durează mult. Mi-ar plăcea ca profesorul Enache să devină un exemplu inspirațional pentru alți dascăli din România. Nu vrem să le predați copiilor noștri resemnarea, servilismul, oportunismul! Înainte de matematică, fizică, istorie sau geografie, vi-i trimitem la școală ca să îi învățați ce e acela CARACTER!