Ciolo nu se vede erou, dar nu se știe niciodată…
Moise Guran
Istoria are timingul ei care nici nu poate și nici nu ar trebui grăbit. Că atunci când timpul istoric nu mai are răbdare se produc cataclisme. După tragedia de la Colectiv societatea românească a rămas aparent atârnată între două lumi – un trecut grețos, dezagreabil, mustind de corupție și impostură, și un viitor cam naiv și cam neclar, proiecție a unor elite (care au ieșit în stradă) idealiste, care aparent nu știu nici cum nici când ar trebui să devină România o țară ca afară. Acum suntem acolo, în acea amestecare de lumi, dar lucrurile sunt mai simple, mai clare și mai greu de stăvilit decât v-ați putea imagina. Chiar dacă schimbarea va dura mult mai mult decât am vrea.
Acelora dintre dumneavoastră cărora vi s-a părut cunoscută poezia de mai sus, vă recunosc spășit… ea e un plagiat. Un auto-plagiat. Am scris-o prin august pe acest site și am reluat-o acum… unu, ca să mă dau rotund și … doi, ca să vă amintesc faptul că nu te pui cu mintea odihnită, în cazul de față cu mintea mea odihnită de astă vară…
Concluzia la care am ajuns atunci, încercând să judec momentul dintr-o perspectivă istorică, a fost că probabil Cioloș a înțeles faptul că schimbările pe care le cere societatea noastră nu se pot face nici într-un an, dar nici în doi și că, prins cumva între cele două valuri, cel vechi (care l-a adus la Victoria cu condiția să rămână independent) și cel nou (aflat în căutarea unui lider și a unei opțiuni pentru alegerile din toamnă) Cioloș ar putea fi premierul unei tranziții de patru ani în care statul trebuie să-și reformeze fundamental administrația, să curețe de corupție structurile de putere fără să țină cont de apartenențe politice, să pună educația pe alte baze dar și să extindă rețelele economice care ar trebui să aducă o dezvoltare mai unitară a teritoriului. (am dat copy/paste, recunosc, apud!, dar nu mai pun link că se albăstrește urât textul)
Premierul și-a publicat destul de rapid platforma de principii și toți cei care au citit-o au zis că e un fel de apă chioară, o chestie benignă pe care și-o pot asuma până la urmă toate partidele… De exemplu domnul Cristian Tudor Popescu spune că (ia-u’te câtai linkul dau la Patriarh) nici alde Băsescu, Ponta, Udrea, Ghiță, n-ar avea emoții să susțină că ei sunt cu Justiția și Statul de drept (și Apud 🙂 ) și, serios acum, probabil domnul Popescu chiar are dreptate. Lumea refuză programe tocmai pentru că puțini politicieni mai sunt credibili.
Cum eu mi-am asumat însă analiza de conținut a platformelor electorale din această toamnă, iar cea a lui Cioloș este, vrea-nu vrea premierul tot o platformă politică, aș atrage tuturor comentatorilor atenția asupra paginilor de după cele 10 principii benigne, înșirate în preambul și formulate pe înțelesul tuturor.
Mai sunt două pagini, atât, doar două.
Prima sintetizează un model de lucru ce spune clar cam ce trebuie să facă administrația, trimițând pase către diverse lucruri din a doua pagină. De exemplu către paragraful în care ni se spune că bugetul României va fi elaborat astfel încât să urmeze programe și obiective, nu nevoia unor instituții de a-și justifica existența.
Pe ultima pagină a platformei sale, Dacian Cioloș enumeră legile ce urmează a fi modificate, într-un mod foarte concret. Chiar dacă această pagină este în mod evident dedicată mai mult specialiștilor și mai puțin publicului larg, asta sigur nu e apă chioară. Mie de exemplu îmi permite să înțeleg exact faptul că Cioloș va prefera să prioritizeze investițiile existente, înainte de a începe altele noi, fix cum a făcut în acest an, dar și că e conștient de faptul că nu se pot construi prea multe pe actuala structură a statului român.
Schimbările vor dura, nu știm cât, poate nu patru ani, așa cum ziceam eu astă vară, dar e clar că varianta Cioloș prevede o reformare treptată în unele domenii, așa cum ar fi cele fiscal-bugetare, unde tot cofinanțările europene vor rămâne prioritare, dar și mai abrupte, mai decise, așa cum probabil vor fi cele din Administrație.
Fără a fi spectaculoasă, într-adevăr, această platformă politică lasă un oarecare spațiu de manevră și partidelor politice care ar trebui să o susțină, dar, cel mai important, abordează gospodărește perioada următoare, fără balade în care ne cresc salariile și pensile tuturor dar nu mai plătește nimeni taxe și impozite.
Cioloș propune ca soluții pentru sărăcie nu ajutoare sociale ci investiții și locuri de muncă, ceea ce se și leagă destul de coerent cu discursul pe care premierul l-a ținut în Parlament acum o lună, dar mai important este altceva…
Peresupunând că va continua ca premier după alegeri, Dacian Cioloș înțelege că îi va fi greu să intre în Istorie ca un erou care a umplut poporul de case pe credit sau de salam ieftin, căci el este condamnat să pună în ordine lucruri mai puțin vizibile, deloc spectaculoase, dar atât de importante căci ele sunt fundația pe care construiești orice, inclusiv autostrăzi, dacă mă înțelegeți unde bat… Evident că orice judecată apriorică despre locul în Istorie al unui politician e o glumă. Adevărul îl știm toți (nici nu mai necesită citare) – deseori ne este imposibil să înțelegem prezentul și nimeni nu prea e erou în timpul vieții.
