Pe bune?! Crapă România?

de Moise Guran

După ce mi-au ajuns la urechi trei opinii diferite în mai puțin de o săptămână, privind pericolul spargerii României, am decis să scriu despre asta. Cineva lansează astfel de scenarii, cred că știu și cine, cred că știu și de ce. Având de acum și eu o oarecare vârstă în presă, să vă mărturisesc înainte de toate că scenariile privind spargerea României revin în discuția publică la intervale regulate de timp. Un jurnalist/analist onest nu se grăbește să publice așa ceva, mai ales că, dacă ar exista într-adevăr un astfel de plan, el ar fi foarte greu de documentat/dovedit. Dar pentru că unele televiziuni sperie pensionarii cu astfel de marote, am decis să reacționez eficient.

Mai întâi câteva premise de ordin militar și strategic

România este țară membră NATO, apărată inclusiv de un scut anti-rachetă. Strategia Națională de Apărare este așadar integrată, dar hai să facem abstracție de asta. Apărarea unei țări ca a noastră se bazează pe un principiu care spune că nu poți opri o putere de dimensiuni ca Rusia/URSS dacă se decide să te invadeze, dar îi poți provoca atât de multe daune încât, știind asta, riscul să te invadeze scade. Nu intru în detalii privind modul în care se face un astfel de plan de apărare, că nu sunt expert militar, dar ceea ce știu este că doctrina de Apărare a României se bazează pe un astfel de plan încă de prin anii 60. Azi tehnologia este diferită, dar, ca să facem o paralelă, probabil nici Rusia nu va putea invada Ucraina dacă, să zicem, Ucraina ar avea (și probabil deja are) suficiente arme anti-tanc. Am ales acest exemplu pentru că tot de arme anti-tanc se plângea și Armata Română în Al Doilea Război Mondial. Rețineți doar ideea că invazia clasică, terestră, e depășită, face ravagii de ambele părți, deci un invadator care ar dori să spargă în bucăți o națiune ar căuta înaintea unei invazii alte soluții. Așa a apărut ideea Războiului Hibrid. Care are mai multe faze.

Războiul din interior

Așadar în zilele noastre România nu mai poate fi spartă în urma unei invazii, mai ales că suntem mebri NATO, avem serviciu de poliție aeriană NATO, avem scut și alte chestii la care nu mă pricep și asupra cărora nu insist. Un rapt extern este improbabil.
Ca să fim siguri că am înțeles cu toții, conceptul de Război Hibrid nu se referă la desantul unor omuleți verzi, așa cum am văzut în Crimeea. Aceea tot invazie este, faza ultimă la care se ajunge prin războiul hibrid. Până acolo este nevoie de provocarea unor tensiuni în interiorul națiunii și acesta este motivul pentru care unii analiști includ atacul propagandisc în strategia de declanșare a războiului hibrid. Faza în care își fac apariția trupele străine (omuleții verzi) este precedată de provocarea unor răscoale interne, fie prin încurajarea separatismului, a urii interetnice, de clasă, sau de orice altfel, inclusiv a urii politice sau a celei religioase. Motivul nu contează, efectul urmărit este crearea unei falii în societate care să o tulbure până la faza în care poate fi manipulată către o ruptură. Acesta este motivul pentru care orice om sănătos la cap, chiar naționalist fiind (cum și eu mă consider) nu va aproba niciodată o extremă naționalistă.
Cum te aperi de un război hibrid? Ajungem și acolo, aveți răbdare, dar n-ar strica, până atunci, să citiți ce scriam în 2014, despre rețelele de socializare și modul în care acestea pot fi folosite pentru inducerea stării de panică, a neliniştilor şi psihozelor colective şi chiar şi pentru stimularea neîncrederii în valorile naţionale.

Când apar zvonurile despre spargerea României?

Păi primul de acest fel din istoria recentă a fost lansat chiar de Nicolae Ceaușescu, în zilele Revoluției. A fost Revoluția din 1989 un război hibrid? Probabil că da, istoricii Revoluției arată cel mai des că evenimentele din 1989 au avut toate componentele acestuia, mai puțin faza invaziei efective. A eșuat respectivul război dacă România a rămas totuși în aceleași granițe? Cred că da (și se poate discuta mult pe această temă) dar cu mult noroc. Prețul plătit de națiunea noastră a fost rămânerea în sfera de influență a URSS/Rusiei, întârzierea intrării în NATO și în UE. A urmărit războiul hibrid declanșat mult înainte de 1989 spargerea României? Posibil, nu sunt sigur.
Din fericire, dezmembrarea URSS a trimis Rusia într-un deceniu de derută ce a permis expansiunea NATO inclusiv în România. Nu și în Ucraina, unde Rusia a fost nevoită să acționeze precipitat, după căderea intempestivă a regimului satelit – Ianukovici, printr-un rapt teritorial.
În fine, depășim momentul, aveam 16 ani la Revoluție și tot ce știu, știu din cărți de istorie. Problema este că de atunci tot aud astfel de lucruri și, de la o vreme, scenariile au devenit cusute cu frânghie.

De o amenințare privind dezmembrarea nației noastre eu am mai auzit prin 1996 (eram tânăr jurnalist) când România ar fi trebuit să facă un complex contract de achiziție al unor elicoptere de atac, privatizând cu americanii de la Bell uzinele IAR Brașov. Apoi am mai auzit la mineriadele din 1998/1999 și, imediat după aceea, la momentul în care Rusia n-a putut survola România pentru a trimite trupe în Kosovo.

În anul electoral 2000 când ascensiunea extremismului pe efectele crizei economice abia încheiate aproape că l-a făcut pe Vadim președinte, am auzit foarte des că țara noastră urmează să fie spartă și că vom pierde Ardealul. După care a câștigat omul rușilor alegerile și am auzit mult mai rar.

În anii 2000 planeta a intrat în era terorismului, avea alte preocupări decât spargerea României, noi am intrat în NATO, nouă ani consecutivi de creștere economică, oricum o fi fost ea, au schimbat preocupările oamenilor, s-au mai schimbat generațiile, au venit altele care preferau poate să mănânce gulaș în loc de unguri pe pâine, s-o mai fi estompat și rusofobia noastră, nu știu.

După care a venit criza și iar am început să aud povești despre spargerea României. La tăierea salariilor bugetarilor, apoi, prin 2012, la dezbaterile eșuate despre înlocuirea județelor cu regiuni, iar de prin toamna trecută tot aud că România urmează să fie spartă, pe măsură ce DNA-ul devine tot mai eficient în descoperirea unor afaceri în care au fost implicați oameni din sfera siguranței naționale. Foști consilieri prezidențiali, oameni de afaceri cu legături documentate cu fosta Securitate, miniștri, șefi de partide, în fine… de câte ori cade câte un nod din ăsta al păienjenișului mafiot, se mai trezește câte un mare analist de politică externă să spună că nu ne prinde 2018 cu țara întreagă.

Ce e adevărat și ce nu este?

Nimeni nu poate ști cu exactitate imediat. Abia istoricii reușesc, de cele mai multe ori după decenii, alteori nici atunci, să adune dovezi privind o acțiune de amploarea destructurării unui stat. Dar, dacă astfel de conspirații ajung la urechile unui jurnalist, ele au fost menite să ajungă. Serviciile secrete, românești sau străine, nu sunt atât de proaste încât să piardă pe bune astfel de lucruri. Cel mai probabil, tot ele sunt cele care le și concep, le și lansează. Dar un jurnalist responsabil nu le propagă.
Ceea ce știm cu siguranță este că

1. Rusia finanțează într-adevăr o propagandă anti-europeană, inclusiv în România DAR penetrarea ei în media main-stream de la noi este mai degrabă accidentală, cauzată fie de slaba pregătire a jurnaliștilor din România (incluzând aici goana după audiență) fie de vulnerabilitatea financiară a trusturilor de presă. Propaganda este mult mai eficientă însă pe rețelele sociale.
2. Revizionismul maghiar există, dar este departe de a fi un fenomen de masă. Paradoxul acestui revizionism este că mai des maghiarii din România (din marile orașe) se consideră români, în timp ce secuii (Secuimea este o zonă mai rurală și mai săracă) se consideră maghiari. Impresia mea a fost că SRI controlează bine aceste mișcări, ceea ce nu exclude însă folosirea sa chiar de către anumiți oameni din SRI, în principal pentru atingerea unor scopuri politice, ale lor sau ale altora. Rețineți însă aspectul legat de sărăcie și bogăție, căci acesta chiar contează când vorbim de pace și integrare etnică.
3. Mișcările anti-sistem (anarhiste) sunt o glumă deocamdată, ceea ce nu înseamnă că uneori iresponsabilitatea oamenilor politici riscă să amplifice astfel de mișcări, prin încercarea cinică de canalizare și folosire politică a unor tulburări sau nemulțumiri sociale. Chiar în această toamnă vom asista probabil la o escaladare a unor partide extremiste, dar impresia mea este că cel puțin o parte a acestora reprezintă creații ale partidelor clasice (PSD și PNL) pentru capturarea unei părți limitate a electoratului în scopul acumulării de locuri în Parlament prin sateliți. Voi reveni mâine cu un material despre aceste mișcări, că deja sunt distractive. Să nu-l ratați, că va fi funny!
4. Frații masoni, Bildelberg, conspirații mondiale ce-i asupresc pe dacii care au fost strămoșii romanilor, aceste înțelegeri, presupunând că există, au o influență limitată. Istoria a dovedit că în numeroase momente defavorabile țării noastre, în complicatul moment 1866, sau la Berlin în 1878, sau la Paris în 1919, sau chiar mai recent, în 1968 sau chiar după Malta din 1989, deciziile suprastatale defavorabile României pot fi depășite de români. Cu condiția unei coerențe naționale, pe care n-am mai avut-o de exemplu în în perioada inerbelică și care ne-ar fi permis să evităm și Diktatul de la Viena, dar și pierderea Basarabiei. Poate o să scriu într-un weekend viitor și despre asta.
5. Corupția a fost, este și probabil va rămâne cea mai mare vulnerabilitate a statului român, de la înființarea sa în 1859 și până astăzi. Nimic nu poate amenința mai mult integritatea teritorială a României decât capturarea (cu bani, cum altfel?) a unor responsabili politici. În acest sens, activitatea DNA din ultimii ani probabil că a redus imens riscurile de securitate națională. Nu e funny că acum cineva încearcă să ne convingă de faptul că de câte ori cade câte o Udrea, un Oprea, un Ponta apare un risc de dezintegrare al României? Sau că fără baronii județeni ne iau ungurii Ardealul? Măi, să fie!

Cât despre vulnerabilitățile reale…

Acestea țin exact de incapacitatea noastră de a simți și acționa ca o națiune, iar nu ca un popor. Altfel spus, doar cimentarea unui set de valori dincolo de care nu-ți mai pasă nici de politică, nici de greutățile de zi cu zi, nici chiar de interesul tău personal imediat, abia acea cristalizare scoate un stat național în afara riscului de dezintegrare.
Pentru asta avem nevoie de niște decenii de educație eficientă (iar nu de îndoctrinare), de niște decenii de exercițiu al libertăților democratice, de o perspectivă națională pozitivă care să ne redea respectul de sine, incluzând aici și creșterea prosperității.

Sună simplu, dar evident că nu este.

Ne-ar ajuta mult să scoatem de exemplu Învățământul din comunism, inclusiv printr-o reformă curiculară, ne-ar ajuta să gândim autostrăzile în termeni de creare de locuri de muncă și de dezvoltare a unor zone defavorizate (acolo apar mai des riscuri centrifugale, indiferent că vorbim de Covasna, de Vaslui sau de Mehedinți), ne-ar ajuta să folosim religia ca pe un element cultural integrator, iar nu conservativ-separator de valori europene sau chiar inter-românești (e o dihonie în interiorul BOR acum, ceva de speriat).
Cam astea sunt lucrurile despre care probabil toți suntem de acord că ne-ar da o mai mare coerență națională și, de fapt, aceasta, coerența, este singura care poate păzi cu adevărat integritatea României ca stat.

Dacă ar fi să sintetizez acest lung articol în zece rânduri, v-aș spune așa…

Nu cred că există un pericol militar extern care să poată sparge România, dar avem într-adevăr vulnerabilități interne, pe care va mai dura să le rezolvăm. Asta cere timp, schimbarea unor generații, a unor mentalități și cimentarea unor valori. Totuși, cel mai des când auziți pe la televizor sau în altă parte despre pericolul unui rapt teritorial asupra României, asistați la o lansare dinspre un serviciu secret. Care n-ar fi făcut lansarea (indiferent că există sau nu o amenințare concretă) dacă nu i-ar fi folosit la ceva. Revin pe această temă!