Mă iertați dacă vreau mai mult de la Cioloș…
Moise Guran
Mă așteptam la reacții critice în legatură cu articolul în care îl trimiteam pe Cioloș să înțeleagă sursa reală a popularității lui Cuza, dar totuși… Poate am greșit, așa mai greșesc jurnaliștii câteodată, dar n-am împroșcat pe nimeni cu noroi, n-am fost hater, n-am fost urâcios… Constat și eu cu o oarecare satisfacție faptul că popularitatea lui Cioloș crește cu fiecare zi, că da, acesta impune volens-nolens un al model politic în România dar… dar cam atât. Nici Cioloș n-a făcut încă mari gesturi de curaj și reformă politică, dar nici fanii săi nu au pretenții mai mari de la el. Îl raportează pe Cioloș la nemulțumirile legate de muribunda clasă politică, iar premierul chiar nu mai are nevoie să facă nimic altceva, în afara câtorva gesturi de normalitate.
Despre Cioloș vă spun scurt că are în sertar câteva proiecte de reformă ce așteaptă de câteva luni decizia premierului. Așteaptă probabil un moment oportun și, sper eu, această toamnă i-l va aduce. Eu nu mă pricep la politică atât de mult încât să pun în balanță oportunitatea unui moment cu nevoia urgentă de a reforma Administrația de exemplu, sau Educația. Poate că Cioloș a acumulat suficientă experiență politică în anii de negocieri de la Bruxelles, cât să știe cât contează momentul sau oportunitatea. Din punct de vedere politic mie mi se pare mult mai eficient un Ghinea, a cărui venire în Executiv nu știu exact cât a salvat din banii europeni, dar a fost salutară cel puțin din punctul de vedere al imaginii. Până la Ghinea tehnocrații lui Cioloș erau muți precum miei pe care Hanibal i-a găsit în capul lui Clarice, asta deși îi atacau toți din toate unghiurile. De ce? Poate greșesc, dar la vremea respectivă l-am considerat pe Cioloș ezitant, când ar fi trebuit să fie revoluționar, un lider încă în formare, cu reale calități, de acord, dar care are mai multă nevoie de critică din partea societății, decât de adulație oarbă.
V-am mai spus asta și când l-am criticat constructiv pe Nicușor Dan… fan vine de la fanatic și exact de astfel de atitudini nu au nevoie nici liderii noștri, nici noi ca societate. Eu nu sunt implicat nicicum în lupta politică, dar sunt implicat în informarea corectă a cetățenilor. Cioloș e chiar altceva decât Nicușor Dan, dar haideți să vă explic vreo câteva aspecte… Dacă nu intervenea Ghinea, că tot l-am pomenit, eu n-aș fi știut nici azi că mii de fermierii au fost la un pas de faliment în acest an din cauza unui soft făcut de Siveco și Teamnet. Fermierii respectivi nu știu nici acum acest lucru, în special din cauza tăcerii prea lungi a premierului, care nici nu a încercat să spargă barajul informațional făcut exact de televiziunile lui Ghiță and friends. Fermierii ăia cred că tehnocrații nu le-au dat lor banii de oameni răi ce sunt, nu că au făcut unii o șpagă cu softul de la APIA. Dacă Cioloș ar fi explicat de o sută de ori chestiunea, atunci informația nu mai putea fi oprită. Ar fi iritat PSD-ul? Probabil! So fucking what?
Deci, încă o dată! Nu mă pune nimeni să-l atac pe Cioloș, dar critica e meseria mea, fenomenul Cioloș este unul interesant și, dacă vreți așa, probabil inclusiv articolul de ieri de pe Biziday (cu cinci mii de vizualizări pe oră, are 35 de mii până la ora la care scriu acest articol) n-a contribuit nicicum la stricarea imaginii premierului. Probabil chiar i-a folosit, prin popularizarea gestului și prin polarizarea unei tabere pro-Cioloș. Dar hai să demitizăm un pic politica, nu vreți? Nu e nimeni Mesia, iar dacă așteptați de la Cioloș să meargă pe ape s-ar putea să nu-l ajutați nici într-un eventual demers de a face chestiuni mai pământene.
Mi-ar plăcea ca în această toamnă să dezbatem reforme concrete, chiar dure, pe care doar un premier neimplicat în alegeri le poate pune pe masă. Abia în acest fel Cioloș își va aduce aportul la maturizarea dezabaterilor electorale din România, de 25 de ani înnecate în populism și în fanatism partinic. Am susținut mai bine de un deceniu ideea de guvern tehnocrat, iertați-mă dacă analizez cu un ochi critic activitatea acestuia, acum că în sfârșit îl avem. Apreciez modestia premierului Cioloș, îmi pare bine că merge fără girofar, că strânge gunoaiele din Văcărești sau că merge la Bruxelles la clasa Economic, dar vreau mai mult. E grav?