Tehnici de otrăvire a electoratului

Moise Guran

De câteva luni de zile pensionarii din România sunt atacați la creier prin asocierea excesivă a cuvântului tehnocrat cu tot ce poate însemna context negativ. Salarii, pensii, negocieri, buget… mai mult decât în talkshourile la care părinții și bunicii noștri mai și moțăie din când în când, burtiere mari, burtiere groase, băgate toată ziua în heavy rotation pe posturile lor preferate, îi conving de faptul că acest cuvânt, relativ ezoteric până de curând față de limbajul curent, e insuși diavolul. Evident, totul are logică și sens pentru un om cu o educație cât de cât, iar această manipulare grosieră se desfășoară doar pe tv, nu și pe internet.

tefnocrati 1 bun

Demonizarea cuvântului tehnocrat a început imediat după Colectiv, atunci când o altă masă de oameni, a celor mai educați, chiar ceva mai înstăriți, cu aspirații măcar dacă nu chiar din clasa mijlocie, a decolat din indiferența călduță a serialelor HBO, din lehamitea de Centru Vechi pentru tot ce e politic, zguduind societatea și forțându-l pe președintele Iohannis să aleagă altceva decât un guvern politic.

rockAsta l-a încurcat inclusiv pe Iohannis, care nu era pregătit pentru așa ceva. El chiar voia guvernul lui, un guvern politic. Chiar dacă soluția Cioloș se prefigurase cu ceva timp înainte, aducerea fostului comisar european la conducerea României era în plan ca o soluție a PNL, iar nu în fruntea unui guvern independet, de tehnocrați. Drept urmare, Cioloș a primit libertăți limitate și deși public s-a spus că Iohannis nu s-a amestecat în alcătuirea guvernului, acest lucru este doar parțial adevărat. Compromisul agreat cu pesediști și peneliști a fost acela de a planta anumiți oameni în guvern, care fie au blocat unele reforme (vezi cazul lui Adrian Curaj la Educație, puternic influențat de însuși președintele Iohannis) fie au patronat unele interese (Tobă la Interne, Dîncu la Administrație). Așa se face că unele proiecte ce ar fi trebuit să schimbe radical societatea, încă stau agățate între Cancelaria premierului (unde au și fost făcute) și ministerele care trag de timp, în așteptarea unui eșec care să compromită definitiv ideea de guvern de tehnocrați.

rtv 3

Între timp Victor Ponta, ce părea irecuperabil politic toamna trecută când guvernul său a fost trântit de stradă (după ce, cu un an înainte, candidatul Ponta fusese învins in extremis de internet) a simțit foarte corect dezamăgirea clasei mijlocii față de Iohannis, de absența oricărei inițiative coerente din partea acestuia. Ponta încearcă acum să se întoarcă la limanul politic făcând surf pe această dezamăgire care crește rapid, exploziv, la fel cum i-a crescut și popularitatea fostului primar de Sibiu, în 2014. Ponta nu e un geniu, dar nici pontaprost nu este. Instinctele sale politice sunt corecte, a mai dovedit asta și în alte momente, de exemplu atunci când s-a retras de la conducerea PSD evitând un conflict pe viață și pe moarte cu Dragnea, într-un moment care nu îi era prielnic. Dar, dacă Iohannis e easy target dată fiind erodarea rapidă a imaginii președintelui, amenințarea unui new rising star, care nu e nici ficus la Cotroceni, nu e nici măcar amestecat în cloaca politică românească, îi creează unele dificultăți. Așa s-a ajuns la schimbarea dicționarului limbii române, la schimbarea sensului cuvântului tehnocrat, care până la toamnă nu va mai însemna om care se pricepe la ceva (antagonic cumva cu politrucul, despre care românii sunt convinși că nu se pricepe la nimic).

protv

Dar palierul de acțiune e complex. Pe internet a devenit virală înregistrarea unui dialog între reporterul ProTV Paul Angelescu (Bravo Paul pentru spontaneitate!) și o doamnă care s-a prezentat profesoară de engleză, la marșul profesorilor de 1 iunie. Reporterul a avut prezența de spirit de a-i pune acesteia o întrebare simplă în engleză, pe care așa-zisa profesoară n-a înțeles-o. Poate era doar un profesor foarte slab pregătit, sau poate era una dintre pensionarele care apar frecvent la mitingurile PSD. Putea spune că e părinte sau că e bunică, dacă n-ar fi avut pe conștiință faptul că se află în mod fraudulos acolo. Că se dădea adică profesor, când, de fapt, fusese adusă de altcineva.

Ceea ce vreau să scot în evidență este jocul urât al sindicatelor (în general, nu numai al celor din Educație) un joc pe care acestea l-au făcut la fel de urât în toți anii electorali. Este posibil ca singura mișcare de stradă de când cu guvernul tehnocrat să fi fost ajutată discret de o mașinărie de partid? Da, desigur, e posibil. Mai mult local decât central, marile carteluri sindicale au recomandat membrilor să voteze PSD la aceste alegeri locale. Serviciu pe serviciu, scopul e oricum același.

poza rtv2 29 mai

Să recapitulăm… Asupra electoratului s-a acționat până acum pe mai multe paliere, cu metode diferite, cu driveri de imagine diferiți… Principalul driver de imagine al PSD în rândurile celor mai tineri, mai urbani, mai educați este nu Ponta ci însuși Klaus Iohannis. Desigur involuntar, negativ, prin folosirea dezamăgirii pe care acest tip de electorat o are în privința președintelui. Ponta, Firea, Vasilescu, Negoiță… aceștia sunt actorii mici dar care vor aduce totuși victoria PSD într-o parte a marilor orașe. (Ar fi putut câștiga și Clujul dacă nu o retrăgeau pe Aurelia Cristea, căci Boc nu e atât de popular precum îl arată acum sondajele.)

Electoratul mai în vârstă, ce face cam 70-80% din publicul televiziunilor de casă ale PSD e otrăvit la creier cu mesajul tehnocrat = diavolul.

Armata bugetarilor (n-or fi toți 1,4 milioane dar o bună parte) e manipulată și condusă la vot de sindicate.

Ne mai mirăm că după alegerile de duminica asta PSD și sateliții săi vor avea cel puțin 70% din administrațiile locale din România? Că statistic, după aceste alegeri, se va putea demonstra că în toamnă ei vor obține fluierând majoritatea absolută în parlament? Că vor folosi aceste rezultate pentru a-și legitima doborârea, probabil imediat, a guvernului dracilor de tehnocrați dar și pentru a-și dezincrimina în Parlament infracțiunile de care au fost acuzați, trimiși în judecată sau chiar condamnați definitiv?

Mie lucrurile mi se par clare. Acesta este motivul pentru care i-am cerut public lui Predoiu să se retagă (ca imagine, victoria PSD la București va cântări cel mai greu) și am declarat că aș merge la vot, oriunde m-aș afla, pentru a da un vot celui mai bine clasat candidat față de cel al PSD. De aceea am respins absenteismul și am îndemnat oamenii să meargă la vot. Pentru că, la fel ca în 2014, doar un vot masiv al generației impasibile, poate împiedica aceste planuri. Știu, nu ne-am ales cu mare lucru nici după 2014 dar, să o recunoaștem, se putea mult mai rău.

Eu nu fac propagandă nimănui. Deși mi-e simpatic, inclusiv Cioloș mă scoate deseori din sărite cu ezitările lui. I-am criticat și voi continua să îi critic pe toți (tehnocrați sau politicieni) într-un mod decent, deschis și constructiv. Am considerat că expunând aceste lucruri fac un bine mai mare societății decât să tac în independența mea, la fel de impasibilă ca și cea a generației facebook.

Am scris acest articol ca să vă conving să mergeți la vot.