BIZIDAY: MIERCURI, 25 mai 2016


Corpul de Control al Guvernului a publicat rezultatele pe care le-a adunat în urma anchetei din cazul bebeluşilor depistaţi cu sindrom hemolitic uremic, iar acestea arată ineficienţa sistemului medical. Nici acum nu este însă clar de unde s-au îmbolnăvit cei mici, însă una dintre ipotezele noi luate în calcul se referă la administrarea vaccinurilor. Potrivit documentului, există suspiciunea că unii medici de familie nu au păstrat corespunzător dozele de vaccin, ceea ce ar fi putut genera problemele pentru care au fost internaţi copiii. În plus, tot în raportul Corpului de Control se precizează că din cauza crizei de vaccinuri de pe piaţă, în cabinetele medicilor au ajuns doze de vaccin care nu sunt autorizate să fie folosite pe piaţa europeană.
[spoiler title=”În cazul în care aveţi probleme cu înregistrarea”]
[/spoiler]